În numele reorganizării şi restructurării,

Episodul ,,preavizul” în Consiliul Judeţean

Sub masca reorganizării şi restructurării organigramei aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean (CJ), preşedintele Liviu Rusu, cu ajutorul consilierilor judeţeni PDL şi al celor trei consilieri PNL (Mihai Bumbu, Luca Peter şi Anton Vlad) au pus la cale o execuţie politică de zile mari, cu scopul satisfacerii clientelei politice.

Afacerea este pusă la cale de ceva vreme, pentru a da credibilitate unui demers care riscă să declanşeze un adevărat balamuc în CJ.

Zilele trecute, mai exact, vineri, 27 august, funcţionarii publici aflaţi sub bocancul abuzurilor lui Liviu Rusu (Gavril Iliuţ, Ileana Uţiu, Marcel Berbecar, Maria Ţâra şi Gheorghe Sângeorzan) au fost înştiinţaţi printr-o dispoziţie că, au intrat în perioada de preaviz de 30 de zile calendaristice, din cauza faptului că posturile ocupate de către aceştia au fost desfiinţate, urmând ca după expirarea acestei perioade, să le înceteze raporturile de serviciu în cadrul Consiliului Judeţean. Şi de aici până la balamuc nu mai este decât un pas.

,,Surprinderea mea e că pe domnul Mihai-Liviu Rusu îl lasă puterile pentru că deşi, este nominalizat pe această ţepuşcă, pe această scrisorică, este semnat cu apostilă, şi am făcut eforturi deosebite pentru a afla cine semnează. Am înţeles că este vorba despre administratorul public al judeţului (n.r. - Vasile Negruşeri), despre care eu personal am încercat să aflu dacă are un contract de management cu instituţia, ca să văd dacă are competenţa, competinţă nu este cazul, să semneze acest act, nu am reuşit să aflu, pentru că în Consiliul Judeţean nimeni nu vorbeşte, se închid uşile ca la metrou. Probabil, că domnul preşedinte Liviu Rusu se află undeva, nici asta nu am reuşit să aflu, am întrebat la serviciul personal, dacă este undeva în ţară, în concediu, nu am primit nicio informaţie. În partea dreaptă, sunt semnăturile secretarului judeţului Iosif Redl şi ale domnului securist Buruian Ioan, 65 de ani, fost securist, actual securist, care încă mai lucrează la Consiliul Judeţean”, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Gavril Iliuţ.

În cadrul noii organigrame pusă la cale de preşedintele CJ şi aghiotanţii săi, figurează şi câteva posturi vacante, care potrivit lui Gavril Iliuţ urmăresc satisfacerea clientelei politice.

,,Mai sunt posturi vacante în noua organigramă care a fost scoasă de pe site-ul instituţiei. Mai sunt posturi de asistenţi, debutanţi, probabil, domnul preşedinte Liviu Rusu mai vrea să bucure CJ, cu genul crâşmăriţe şi alte împrospături care văd că au invadat instituţia”, a spus liderul judeţean al Sindicatului Liber Ardealul, Gavril Iliuţ.

El acuză, în numele persoanelor vizate, că abuzul preşedintelui CJ Liviu Rusu este vădit şi discreţionar, atâta vreme cât aceste examene de selecţie, preavize sunt doar pentru anumiţi funcţionari publici, fiind vizaţi în special salariaţii cu vechime în CJ, salariaţi care au fost manageri de proiect, e adevărat, în vremea fostului preşedinte CJ Gheorghe Marinescu, iar salariaţii cu vechime între 1-2 ani nu sunt examinaţi în vreun fel, întrucât fac parte din clientela politică a PDL.

,,Aş fi vrut să aflaţi şi dumneavoastră ce fac specialiştii aduşi de domnul preşedinte şi să vă minunaţi şi dumneavoastră, de ce ne limităm în a cheltui banii atraşi de către cei, pe care astăzi, domnul preşedinte Mihai-Liviu Rusu îi dă afară, proiecte demarate de pe vremea când preşedinţia Consiliului Judeţean era asigurată de domnul Gheorghe Marinescu”, a afirmat Iliuţ.

Multă lume comentează că numirea Simonei Bodnariu în funcţia de director executiv în cadrul Consiliului Judeţean este recompensa pentru desăvârşirea execuţiei politice a Ilenei Uţiu. Simona Bodnariu este un exemplu viu de ceea ce trebuie să facă un salariat ca să intre în graţiile preşedintelui Liviu Rusu pentru a obţine o avansare în funcţie, pentru ca firma soţului la care aceasta deţine 50% din părţile sociale să deruleze afaceri în parteneriat cu CJ, fiind vehiculate sume de 500 de milioane de lei vechi. Până la urmă ce e o jumătate de miliard? Chiar doamna Bodnariu susţinea într-o conferinţă de presă că nu e vorba de o sumă colosală de bani, şi nu înţelegea ,,iritarea” jurnaliştilor…

În acest context al abuzurilor, la aşa numitul ,,examen de selecţie” organizat de preşedintele Liviu Rusu pe mână cu secretarul judeţului Iosif Redl trebuia să se prezinte şi Ileana Uţiu, care s-a ales cu un preaviz.

Absolventă de Relaţii economice internaţionale, Academia de Studii Economice – Bucureşti, cu un masterat în management performant, cu un stagiu de pregătire la Bruxelles, deţinătoarea unei burse acordate de Banca Mondială şi Ministerul Afacerilor Externe al Israelului, Ileana Uţiu urmează a fi disponibilizată…

Motivul? Acelaşi lucru ne întrebăm şi noi…probabil, faptul că vorbeşte patru limbi străine, că a scris cererile de finanţare şi implementare a trei proiecte importante cu care acum se laudă actuala echipă a lui Liviu Rusu...

Doar atât şi nimic mai mult, pentru că la baza disponibilizărilor cu pricina nu a stat nici o alta documentaţie tehnico-economică justificativă. Mulţi dintre cei somaţi sunt cunoscuţi ca funcţionari cu experienţă şi vechime considerabilă în administraţie, fără ca vreunul din ei să fi avut abateri sau sancţiuni pe linie de serviciu.

Prin urmare, justificarea economică a acestei acţiuni păleşte în faţa simplului argument că, acum, la Consiliul Judeţean se plătesc mai multe salarii decât acum doi ani, iar restructurarea serviciilor, urmata de reduceri de personal, nu a fost decât un paravan pentru îndepărtarea funcţionarilor consideraţi incomozi de către actualul preşedinte CJ. Hotărâri ,,cu cântec”.

,,Nu lipsa de solidaritate se manifestă în rândul angajaţilor, ci lipsa de curaj, pentru că s-a creat această situaţie urâtă în Consiliul Judeţean. Eu nu îi văd nesolidari, ci lipsiţi de curaj. S-au făcut presiuni asupra lor să-şi vadă de treabă, astfel vor fi daţi afară”, a menţionat Gavril Iliuţ.

Dacă ce a fost până acum seamănă cu o isterie de tranziţie, consecinţa crizei economice sau a analfabetismului administrativ, a derutei morale, ceea ce urmează poate fi suma relelor de până acum. Tevatura proceselor în CJ este doar la început.

Aşa că ne putem aştepta să existe de 2-3 ori mai multe procese declanşate împotriva conducerii CJ decât cele aflate în prezent pe rolul instanţelor.

Fiind actualii angajaţi de pe ,,lista neagră a lui Liviu Rusu”, somaţi cu preaviz, se vor adresa cu siguranţă instanţelor, vor câştiga procesele şi vor pretinde daune. Şi totul se plăteşte din banii publici…

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5