Esenţă şi permanenţă

Când vezi un număr proaspăt dintr-o revistă şcolară, îndată îţi vine gândul că era cândva o modă, o efervescenţă a publicaţiilor scoase la nivel preuniversitar, sau chiar gimnazial. Iar acolo unde există perseverenţă şi continuitate, faptul e admirabil.
Iată ESENTZA, nr.7/octombrie 2013 al revistei Colegiului Naţional „Petru Rareş” Beclean. Această permanenţă este susţinută însă şi de o fervoare a altor apariţii revuistice de-a lungul ultimilor ani. Am cules de pe un panou din holul clădirii centrale câteva titluri în acest sens: „Patru ani” şi „Esentza Junior” (îndrumător Ioana Doroş, prof. înv. primar), „La jeune francophonie” (îndrumător Dora Florean), „Dincolo de cuvinte„ (coordonator Emese Cîmpean), „File de poveste” (coordonator Emese Cîmpean şi Sabina Sigmirean), „Ecouri didactice”- Revistă naţională de aticole, studii şi lucrări ştiinţifice” (coordonator Emese Cîmpean), „Revista absolvenţilor Colegiului Naţional „Petru Rareş”
Un loc cumva aparte îl are, pentru mine, revista „Clasa f”, scoasă lunar timp de doi ani şcolari de o clasă de filologie, cu difuzare în colegiu, în ţară şi chiar peste hotare (aceasta, sub îndrumarea prof.diriginte Cornel Cotuţiu); ineditul ei e dat şi de faptul că e posibil să fi fost, pe plan naţional, singura publicaţie a unei clase.
Dar, să revenim la „Esentza”.
Mai întâi, ţin să remarc calitatea „gospodăririi” (coordonatori, profesorii Cristian şi Nelia Nicula), a tehnoredactării computerizate (elevii Mihai Găvrilaş, David Gergely, Cristian Toth - toţi trei din clasa a X-a I), a calităţii imprimării (ceea ce-mi aminteşte imediat de primele trei numere ale recentei reviste şcolare de la liceul din Lechinţa – „PreTexte”). Publicaţia de la Beclean reflectă (în cele 54 de pagini ale sale – format A4) aspecte ale climatului cultural-didactic din acest colegiu, dorinţa elevilor şi profesorilor de a comunica, de a dialoga prin cuvântul scris şi imagine foto, de a transmite aspiraţii, satisfacţii, de a afirma idei, de a provoca (civilizat) confruntări în plan ideatic.
E firesc ca în aşa situaţie să se găsească nenumărate pagini redactate precumpănitor de către elevi despre „boboci”, activităţi extraşcolare, informaţii şi tendinţe specifice vârstei, evenimente tradiţionale dintr-o instituţie actuală de învăţământ primar, gimnazial, liceal, despre performanţe la olimpiadele şcolare (e un tabel cu 84 de astfel de performanţe în perioada 2012-2013 ), pagini cu glume şi perle din lucrările scrise.
Ziceam de provocări. Fac o comprimare a răspunsurilor unei profesoare – Carmen Botean (întrebările chestionarului subînţelegându-se de la sine): „Mai întâi a fost proximitatea: e o unitate de învăţământ cea mai apropiată mie, atât ca reper afectiv (am fost elevă acestui colegiu), cât şi ca reper spaţial (aproape aşadar de casă). Şi a fost apoi şi posibilitatea de a lucra alternativ la clase gimnaziale şi liceale (...) . În ceea ce priveşte relaţia cu elevii, e încă nevoie de timp pentru fundamentarea unei comunicări veritabile între noi. Aş vrea însă ca lucrurile să evolueze aşa cum intenţionez: înspre un dialog din care să transpară libertatea de exprimare , independenţa în susţinerea propriilor idei, fascinaţia pentru texte.”
Desigur, nu puteau lipsi pagini redactate în engleză şi franceză. Dar nici texte despre lumea şcolară de dinafara spaţiului Becleanului, aşa cum este amplul reportaj al d-lui prof. de la Năsăud, Ioan Seni, preşedintele Despărţământului Astra Năsăud, despre Tabăra de cultură şi civilizaţie românească „Acasă la noi”, cu cazare la Gledin, Bistriţa-Năsăud (elevii şi profesorii fiind din Republica Moldova). Remarcabile sunt şi cele două pagini intitulate „10 mai, o zi nu doar a regalităţii...”, textul fiind semnat de Cristian Toth, redactorul şef al revistei.
Parafrazez o celebră zicere a cronicarului: Nasc şi la Beclean oameni.