„Eu chem şi voi vă împotriviţi,îmi întind mâna şi nimeni nu ia seama.”
Perspectiva din care judec eu lucrurile nu prea are a face cu maniera celor implicaţi sau angajaţi în hărţuiala asta politică,ce nu face decât să sporească neîncrederea,sărăcia,disperarea şi ceaţa din capul celor poftiţi la urne,ale căror urme abia de viiturile izbutiră să le şteargă.Mie,însă,îmi sunt la fel de vii amintirile legate de „urna buclucaşă” din toamna anului trecut,când „poporul suveran”,cu acelaşi suman,şi-a vârât opţiunea în „să vă ia dracu’ de moguli!”Ei,dragi români,suverani şi democraţi,iată-ne muritori de foame,c-aşa-i rânduiala, „cumva trebuie să mori!”Dar ce facem cu mogulii,că ne supravieţuiesc şi veni dracu’,dar nu-i luară,că-i luară pe alţii de la care luară ăştia când se căpătuiră,iar noi,Dumnezeu ştie dacă ne vor mai veni sumanele la următoarele alegeri,de le vom mai apuca în vreo toamnă,cândva…
Fie că ne place,fie că nu,politica tot cu oameni politici se face,iar cei ce spun că sunt „apolitici” sunt la fel de ridicoli ca şi cei ce spun că sunt „atei”.Şi Cioran se considera ateu,dar toată viaţa n-a făcut decât să se certe cu Dumnezeu.Cum te poţi certa o viaţă întreagă cu cineva care nu există?Politică fac toate babele,toţi mojicii,smintiţii prin toate cârciumile,chiar şi pruncii,şi mulţi se implică să zică,să propună idei şi-n condei se bătura până spre revărsatul zorilor,înafară de cei îndreptăţiţi să o facă,adică cei înzestraţi cu har,oameni credincioşi,cu reală ştiinţă de carte,oameni cu idealuri sănătoase,drepţi şi cu frică de dumnezeu.Dar au căzut mulţi şi din numărul acestor sihaştrii,întrucât aflară ei,nu ştiu de pe unde,că laşitatea necesită mai puţin efort,mai puţină sudoare,că-ţi izbăveşte odoarele şi că are darul să-ţi păstreze locul de muncă la redacţie,la prescură,murătură,smardoi sau slugoi la cultură!!!
Păi,când un de-ăsta „apolitic” se duce la urne şi „muică,noi suntem un neam cu ştampilă şi suman”,ai zice că cel mai mare blestem care a venit vreodată peste poporul român este dreptul la vot!
Soluţiile mele pentru a salva România de la ruină sunt la fel de bizare că tot ce am spus şi am scris până acum,de când mi-am luat şi eu ştampila,sumanul şi condeiul,vârându-mă în politică,dând cu de toate în toţi şi în toate,şi mai puţin pe acasă.Dar n-o să vă vorbesc acum despre ele,întrucât ştiu că nici de data aceasta n-o să mă asculte nimeni şi că tot fudulii,mogulii şi amatorii de prescuri vă vor hotărî soarta.Vreau doar să vă amintesc,spre dumirire şi spaimă electorală,că despre lucrurile care fac subiectul tuturor ziarelor şi posturilor de televiziune de acum eu scriam în urmă cu doi ani,şi chiar mai mult sau mai puţin de atât,cu aceeaşi înduioşătoare zădărnicie.Despre iminenţa dezastrelor şi sărăciei cu care ne confruntăm am avertizat opinia publică şi nu mai puţin clasa politică aflată la putere,ori de câte ori am avut această şansă,dar fără nici un rezultat.
Există,şi aici nu are nimeni nici un argument să mă contrazică,un complot diabolic,absurd şi sinucigaş împotriva tuturor fortelor naţionaliste din România.Adică naţiunea română,mânată de strălucirea luciferică a arginţilor europeni şi de interesele ascunse ale unor fătălăi politici inconştienţi,nişte minţi feciorelnice,fără coloană vertebrală şi fără niciun dumnezeu,îşi uneşte toate forţele tămâiate şi binecuvântate de însăşi Biserica Ortodoxă,împotriva propriilor interese,împotriva spiritului însuşi din care România s-a născut şi împotriva lui Dumnezeu.Nici într-o vacă nu-i atâta întuneric şi rătăcire câtă este în coţetele cerebrale ale acestor fătălăi politici şi ecumenici.
Noi,aceştia care păstrăm viu spiritul naţional,singurul care mai dă o şansă identităţii naţionale şi muribundei economii,suntem,cu bunăştiinţă şi pe nedrept,demonizaţi,marginalizaţi,ridiculizaţi,dezbinaţi şi socotiţi extremişti,deşi nimeni nu ne poate dovedi vreo vină legată de mizeria şi sărăcia în care a ajuns poporul român.Singura noastră vina este că n-am pus încă mâna pe ciomag şi că am crescut nişte şerpi în scutecele dreptului la viaţă al oricărei secături,şi la mândra ţâţă democrată a oricărei scursuri,care se închină acum pe Muntele lui Venus al turismului românesc,în vreme ce noi abia avem cu ce ne hrăni pruncii.Fără noi,mulţi dintre cei ce-si trâmbiţează patriotismul şi bunele intenţii ar fi păzit tomberoanele globalizării cu instrumente de tocat pătrunjel,şi-ar fi pupat funduri zbârcite pe la Bruxelles pentru o leafă de prostituată.Acum suntem îndemnaţi să ne părăsim ţara pentru a nu ne vedea siliţi să ieşim în stradă,şi uite-aşa,în joacă,să strivim pepeni şi capete de şerpi.
Îi rog pe toţi cei îndemnaţi să-şi părăsească ţară să renunţe la acest gest disperat şi,de ce să nu o spun,meschin,întrucât am datoria morală faţă de poporul meu şi înaintea lui Dumnezeu,să fiu sincer,indiferent de consecinţe,iar în sinceritatea mea nu pot cataloga acest gest decât ca pe cea mai degradantă laşitate,cel mai josnic abandon.Vă avertizez,dragi români,indiferent cine sunteţi,că vă părăsiţi ţara în cele mai grele momente ale ei,întrucât perspectivele României n-au fost niciodată mai sumbre,şi că vă veţi întoarce acasă cu feţele roşii,dar nu graţie caşcavalului bunăstării mondiale,ci din pricina ruşinii,ca singură răsplată,ca singurul câştig pe care îl poate aduce unui om lipsa de demnitate.Abandonându-vă ţara într-un moment ca acesta nu veţi face decât să slujiţi unor idealuri care nu sunt ale voastre pentru o pâine a ruşinii,pentru o leafă de târfă.
Dumnezeu hrăneşte şi târfele şi pitigoii,dar cele dintâi nu vor sluji,de-acum înainte,decât ca borne kilometrice,pe care câinii abandonaţi îşi înseamnă teritoriul.
Veniţi alături de mine şi de colegii mei,întrucât nu noi,ci voi oferiţi o şansă României,încetând să mai slujiţi intereselor celor din ţara lui mother fucker.Dumnezeu să binecuvânteze România!
Ioan Pop,preşedintele PRM Filiala
Municipiului Bistriţa
Citiţi şi:
- Roşia Montană, tomata de pe mort sau Zodia Canceroşilor
- Ioan Oltean: „Eu nu pot să cred că românii vor să revadă faţa hidoasă a mogulilor care au furat această ţară”
- Discurs cu ocazia adunării generale a P.N.L.,filiala municipiului Bistriţa,unde au fost invitaţi şi reprezentanţi P.R.M.
- Deputatul Daniel Suciu, despre președintele României: Dispreț pentru poporul ce-l conduce și care nu merge zâmbind pe pârtie!
- NU OMORITI POPORUL ROMAN!
Adaugă comentariu nou