FELDRU: Sângeorzan vs Țiolan sau despre politică , delicatesuri, atacuri sub centură și plângeri la DNA
Fostul primar al comunei Feldru, Ștefan Sângeorzan, invitat fiind la conferința de presă a ALDE, al cărui membru este la această oră, nu ută și nu iartă. Concret, Sângeorzan a criticat în termeni duri politicile administrative ale edilului liberal Grigore Țiolan.
ANL-urile din Feldru, o poveste veche de 13 ani
Primul atac a venit din tranșeele blocurilor construite de Agenția Națională pentru Locuințe, immobile începute în 2005 și terminate nu cu foarte mult timp în urmă. Potrivit celor spuse de Ștefan Sângeorzan, contractul pe care primăria Feldru l-a încheiat în 2005 cu cei din ANL, contract semnat chiar de el, prevedea obligativitatea comunității de-a asigura accesul la facilități: apă, current electric și lemne de foc, pentru că nici nu poate fi vorba de gaze.
”Ai 32 de apartamente prin ANL predate de doi ani de zile și nu ai rezolvat încă utilitățile, apartamente repartizate deja către familiile cărora le-ai dat cheile de la intrare, doar că ele nu pot locui efectiv acolo, dar plătesc chirie.Toate acestea din lipsa de interes a actualului primar”, susține Sângeorza.
Fire neconflictuală, primarul Grigore Țiolan ne-a precizat că, așa cum era de așteptat, fostul primar ”face din țânțar armăsar”: ” Procedurile de contractare a acestui gen de locuințe au început abia la finele toamnei anului trecut, octombrie sau noiembrie. Într-adevăr, noii chiriași nu sunt mutați încă, acum se lucrează la aducțiunile pentru utilități. Nici vorbă de un an de zile, așa cum susține domnul Sângeorzan! Au fost mai multe runde de contractări pe parcursul acestor luni, nu s-au prea înghesuit oamenii pentru ANL-uri, mai avem încă vreo 8 locuințe necontractate”.
Bugetul și banii lui cei mulți rămași în cont
Nemulțumirile lui Ștefan Sângeorzan nu s-au oprit doar la subiectul ANL-urilor, ele au vizat ședințele de consiliu local, care încep prea devreme și se încheie foarte repede, exemplu fiind ultima întâlnire a consilierilor locali, ședință în care s-a discutat și un raport al primarului Țiolan în ceea ce privește execuția bugetară pe 2017. Potrivit fostului edil, la această oră există un excendent bugerat de peste 5 milioane de lei, în condițiile în care ” când tu nu ai trotuare, străzi neasfaltate”.
Explicația dată de Grigore Țiolan vine să tempereze tonul fostului primar: ” Așa este, există acest execendent bugetar, doar că domnul Sângeorzan, ca fost primar, ar trebui să știe că avansurile la proiectele pe fonduri europene nu pot fi folosite decât pentru această categorie de cheltuieli cu destinație specială. Noi avem o suma de 3,6 milioane de lei, sigur, care există în cont. Restul până la cele 5 milioane de lei, resprezintă facturi neonorate sau alte chetuieli pe care am vrut să le rezolvăm între Crăciun și Anul Nou, doar că au fost ceva probleme la Trezorerie”, a conchis Grigore Țiolan.
Războiul Ștefan Sângeorzan vs Grigore Țiolan a început în campania electorală din iunie 2012, atunci când Grigore Țiolan, membru al PDL și consilier local îl învingea pe Ștefan Sângeorzan, primar PSD cu trei mandate și unul din bistrițenii apropiați de fostul președinte Mircea Geoană. Vizibil marcat de înfrângere, Ștefan Sângeorzan îi va face ”zile fripte” primarului Țiolan cu atacuri venite din toate părțile dar și plângeri la DNA.
Citiţi şi:
- Grigore Ţiolan – primarul comunei Feldru: Facem tot posibilul să dezvoltăm comuna şi să asigurăm feldrihanilor şi neposenilor cât mai mult confort
- Examen de grad pentru tinerii karatişti de la Asociaţia Club Sportiv Karate Kyokushin Feldru
- Condoleanțe fostului primar Ștefan Sângeorzan de la Feldru, acum când soția sa a plecat la cele veșnice
- Investiții în valoare de peste 6 milioane de euro în comuna Feldru
- Campania bunului simţ?
Adaugă comentariu nou