Felicitări! Radu Moldovan, locul VI, la clasa C, în clasamentul Federaţiei Române de Motociclism
Federaţia Română de Motociclism a dat publicităţii clasamentul general final al Campionatului Naţional de Hard Enduro al României pentru anul 2020.
Într-un an dificil pentru toate sporturile, atât ca restricţii de antrenament şi de deplasare, cât şi din punct de vedere economic, un tânăr bistriţean reuşeşte să facă performanţă la nivel naţional. Este vorba despre Radu Ionuţ Moldovan, legitimat la Enduro Club Bistriţa, care cu 248 puncte a reuşit clasarea pe locul VI, clasa C, în Cupa Federaţiei Române de Motociclism. Acesta a participat la cele şase curse organizate la această ediţie, în perioada iunie – octombrie. Trebuie spus că la această categorie au fost cei mai mulţi participanţi, 131 de sportivi fiind incluşi în clasament, alţi peste 40 nereuşind să puncteze.
Radu Moldovan este elev în clasa a X-a la secţia germană de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”. Îl felicităm pentru această performanţă şi-i dorim mult succes pe mai departe. Felicitări se îndreaptă şi spre familia acestuia care îl susţine în aceste competiţii pline de adrenalină.
Disciplina Hard Enduro se afirmĂ de la an la an ca fiind cea mai dinamică și areactivp, atât pentru sportivi, cât și pentru spectatori.
Citiţi şi:
- Motoare turate, la Prundu Bârgăului. În perioada 27-29 mai, nu rata a opta ediţie de la Hard Enduro Heniu!
- Punct final în a şaptea ediţie a Hard Enduro Heniu! Aproape 200 de sportivi, la starul competiţiei!
- Campionatul Regional de Hard Enduro, la Prundu Bârgăului
- Tracking Dracula, la prima ediţie. Consiliul Judeţean sprijină organizarea evenimentului
- Hard Enduro Heniu, la a şasea ediţie. Prundu Bârgăului, capitala motociclismului din România!
Adaugă comentariu nou