Femei din Negrileşti şi Măgura Ilvei, agresate de bărbaţii din viaţa lor! Ordine de protecţie emise de poliţişti
Polițiștii de la Secția 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au intervenit, joi, la un apel 112, efectuat de o femeie din Negrilești care a sesizat faptul că a fost agresată de soț. La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat, de 60 de ani, din Breaza care se manifesta agresiv și care și-ar fi agresat soția, o femeie de 55 de ani. Aceasta nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale. În urma celor constatate, polițiștii au emis împotriva bărbatului un ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal de violență în familie, în care continuă cercetările sub supravegherea unității de parchet competente, a transmis IPJ BN.
Duminică, la data de 4 iunie a.c., o femeie de 47 de ani a sesizat că, în timp ce se afla la domiciliul său din Măgura Ilvei, împreună cu concubinul ei, din cauza unor neînțelegeri și discuții contradictorii, a fost amenințată cu acte de violență de către acesta. În urma verificărilor efectuate de către polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi s-a constatat că se impune emiterea unui ordin de protecție împotriva bărbatului de 53 de ani, din Josenii Bârgăului. Totodată, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru amenințare, a menţionat IPJ BN.
Citiţi şi:
- Femei ameninţate sau agresate de soţi, la Bistriţa! Ordine de protecție emise de polițiști
- Femei din Şieu Sfântu sau Spermezeu, agresate sau ameninţate de soţi! Ordine de protecţie emise de poliţişti
- Ordine de protecţie emise împotriva unor bărbaţi din Poiana Ilvei şi Bistriţa! Şi-au ameninţat şi agresat soţia, respectiv concubina
- Femei agresate de concubini, la Ragla și Nușeni! Ordin de protecție emis de polițiști
- Femei din Dumitra, Nepos și Sângeorz Băi, agresate de soți! Dosare penale deschise de polițiști
Adaugă comentariu nou