Festivalul Cireşelor de la Cireşoaia
Duminică, 24 iunie, va avea loc, în localitatea Cireşoaia, comuna Braniştea, ediţia din acest an, ajunsă la 119, a Festivalului Cireşelor. Conform tradiţiei, sărbătoarea debutează cu slujba religioasă oficiată la biserică, după care, participanţii – săteni, oaspeţi din ţară şi de peste hotare - vor ieşi în câmp, în plantaţiile de cireş. În acest an, organizatorii, în frunte cu noul primar ales, Martonos Tamas, pun la dispoziţia participanţilor peste 2 tone de cireşe care aşteaptă să fie degustate. Pentru 3 lei de copil şi 5 lei de adult, participanţii pot consuma cireşe pe săturate din lădiţele expuse pe mese.
În partea a doua a zilei vor avea loc manifestări cultural-artistice, cu participarea unei formaţii din Reghin şi din Ungaria, iar seara se va încheia cu un foc de artificii.
Citiţi şi:
- După mai bine de un deceniu, Festivalul Cireşelor nu mai are loc. Frigul a compromis „Aurul” de la Cireşoaia
- Sărbătoarea cireşelor de la Cireşoaia
- Zilnic, peste zece tone de cireşe sunt recoltate. „Carmen”, regina cireşelor de la Cireşoaia este la mare căutare
- La Cireşoaia şi Măluţ, culesul cireşelor, care sunt din belşug, încurcat de ploaie, vânt şi vijelie
- Festivalul cireşelor
Adaugă comentariu nou