Festivalul „Mărul de Aur”, o adevărată terapie prin umor. Gala Laureaţilor !
Lun, 04/04/2022 - 11:07
Interviu cu Alexandru Câţcăuan, director Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa:
Rep.: - În perioada 1-2 aprilie a avut loc o nouă ediţie a Festivalului „Mărul de Aur”, un festival care vine în vremuri mai tulburi, dar umorul a fost cel care ne-a salvat în toate situaţiile.
Alexandru Câţcăuan: Lucrăm chiar de o lună la acest festival, pentru că nu este un festival uşor, are trei secţiuni. De câţiva ani, cea mai grea secţiune este cea de Grafică satirică care a adunat peste 90 de caricaturişti din 36 ţări, de pe toate continentele.
Rep.: - Care a fost tema din acest an?
Alexandru Câţcăuan: - La desenul umoristic: „La oglinda... retrovizoare”, o temă de orientare şi analiză, care a pus puţin gândirea la contribuţie şi ideea, o temă destul de grea, iar la caricatură şi portret „Doamne de fier”. Şi aici am avut câteva probleme, oamenii nu au înţeles, le-am spus s-o privească pe Merkel.
Rep.: - Avem şi la conducerea Uniunii Europene multe alte doamne de fier. Anul trecut, cumva, festivalul a fost amânat şi împins către toamnă din cauza pandemiei. Iată, lucrurile s-au mai relaxat, sperăm să scăpăm de pandemie.
Alexandru Câţcăuan: - Anul trecut, datorită condiţiilor pandemice şi financiare, nu am reuşit. Este un festival greu, nu doar prin amploare, dar şi financiar. S-a ţinut în octombrie, când în trei zile am făcut patru manifestări, inclusiv sărbătoarea Casei de Cultură – 52 de ani, şi Cenaclul „George Coşbuc” – 50, a fost şi Festivalul de Poezie „George Coşbuc”, toate împreună. Am ţinut foarte mult să facem acest salon, cel mai puternic salon de caricatură de când organizez „Mărul de Aur”. Sigur că prezenţa domnului primar a dat multe garanţii că festivalul nu o să dispară. Şi aşa este. Ediţia din acest an este una aproape normală. Mai trebuie să găsim nişte oameni care să sprijine festivalul pentru că la secţiunea internaţională, premiile trebuie susţinute şi financiar, nu doar cu o diplomă. Anul trecut le-am trimis şi un catalog. Tot cu sprijinul domnului primar am reuşit să tipărim acest catalog care a fost apreciat în toată lumea.
Rep.: - Ştiu că toată lumea a cerut catalogul.
Alexandru Câţcăuan: - La un singur caricaturist din Ucraina am trimis cele nouă premii – nouă diplome şi nouă cataloage – şi, din păcate, la o parte dintre ei n-a mai ajuns pentru că, chiar înainte să le primească, a venit Putin peste ei. Şi în acest an avem vreo trei participanţi, caricaturişti, din Ucraina. Anul trecut am avut foarte mulţi. Sunt caricaturişti foarte buni. Şi în acest an au câştigat vreo două premii. Printre obuze, rachete, bombe, iată că au trimis lucrări.
Rep.: - Putem spune că şi caricatura se formează în aceste vremuri mai grele, mai dificile. Caricaturiştii văd cu alţi ochi.
Alexandru Câţcăuan: - Am foarte mulţi prieteni pe facebook din Ucraina şi văd că au lucrări foarte bune, sigur, inspirate de situaţia războiului. Ei lucrează tot timpul.
Rep.: - Este un lucru foarte important să apari într-un asemenea catalog, apărut în condiţii deosebite, de lux aş putea spune, o carte „bibelou”, unde fiecare este prezent cu lucrarea lui. Cu siguranţă, participanţii s-au bucurat. Are şi partea de epigramă, de literatură umoristică, cu toţii sunt prezenţi în acest catalog. Aşa ar fi normal, ca toate marile festivaluri să aibă un asemenea catalog, o astfel de carte.
Alexandru Câţcăuan: - Practic, este un album. Am salvat două ediţii, pentru că şi ediţia din 2020 este cuprinsă care a fost făcută doar online, pentru literatură şi caricatură. La secţiunea interpretare, la înscriere, le-am cerut să trimită şi un DVD cu programul fiecărui grup satiric sau interpret, ceea ce vor prezenta, dar nu pentru a cenzura. Din motive financiare n-am putut să desfăşurăm această secţiune aşa cum o făceam altădată, să-i aducem şi să-i cazăm aici două-trei zile. Nu ne-au ajuns banii pentru că toate preţurile au sărit din matcă.
Rep.: - Unele trupe sunt compuse şi din 10-15 membri.
Alexandru Câţcăuan: - Da, de la opt în sus. Am făcut selecţia pe bază de DVD, cu juriu – din care ai făcut şi tu parte. Am decis să invităm doar trei grupuri şi, sigur, ca invitat de onoare la festivalului, grupul profesionist „Vouă”. Deci, cele patru grupuri vor susţine gala umorului în acest an, ajutaţi de epigramiştii laureaţi prezenţi în această gală, cu cinci epigrame din concurs. Şi la literatură, concursul s-a desfăşurat pe bază de teme. Nu a fost simplu nici la creaţia literară. Sâmbătă, la ora 19 şi 13 minute a fost gala la Palatul Culturii din Parcul municipiului.
Rep.: - La ce ediţie suntem?
Alexandru Câţcăuan: - La ediţia a XXXVIII-a.
Rep.: - Trebuie să facem împreună şi ediţia XL (40). Când aţi preluat „Mărul de Aur”?
Alexandru Câţcăuan: - „Mărul de Aur” a fost preluat în 1992.
Rep.: - De atunci tot aţi spus că mai faceţi o ediţie, să fie număr rotund...
Alexandru Câţcăuan: - Am zis că nu mai fac pentru că eram supărat că nu am bani. Am trecut prin foarte multe. Instituţia mea nu este bugetată, este o instituţie care se autofinanţează total. Domnul primar a binevoit să ne sprijine, sprijină cultura, face lucruri importante şi este prezent. Sigur, este la început şi dânsul pe acest drum, în administraţie. Este foarte greu astăzi, trebuie să fii foarte vigilent, prudent, pentru că toată lumea vrea azi sau mâine, sau ieri. Nu este simplu, dar eu apreciez faptul că în acest, în cele două zile, putem să ne descreţim puţin frunţile, să facem lucruri frumoase şi să aducem în faţa bistriţenilor lucruri de pe întreg mapamondul.
Rep.: - Terapie prin râs, acesta este şi scopul...
Alexandru Câţcăuan: - La ieşirea din pandemie trebuie să facem terapie prin râs. Probabil că vom trece, deşi se anunţă iarăşi restricţii. Alături de Grupul „Vouă”, la această gală au fost Grupul Satiric Macea al Căminului Cultural Arad, foarte buni şi ei, Teatrul Cortina din Timişoara, dar şi Teatrul Nescris „Constantin Iugan”, vestitul teatru al Primăriei comunei Şanţ, dar şi anecdote cu Sorin Tănase. Juriul la grafică-satirică a fost internaţional, am avut sute de lucrări, le-am trimis online, am trimis cataloage de notare, am adunat toate lucrările. Am trimis la fiecare, în Polonia – Izabela Kowalska, în Brazilia – Cival Einstein, în Bulgaria – Valeri Alexandrov, preşedintele juriului – Marian Avramescu – a jurizat din Ploieşti, Lucian Dobârtă din Bistriţa. Nu a fost foarte simplu. La „Casa cu Lei” de pe str. Titulescu, este salonul de grafică-satirică. Marian Avramescu a venit cu o expoziţie personală, el este un foarte bun portretist. Tot aici am decernat premiile celor două secţiuni – Creaţie literar şi Grafică satirică. Manifestarea s-a încheiat cu lansarea monografiei Casei de Cultură. Alexandru Câţcăuan: - Am avut o arhivă foarte bună, am adunat tot ce se putea aduna. Era păcat să nu valorific acea arhivă. Am ajuns la două volume. Acum vom lansa varianta pe DVD, urmează ca în scurt timp să tipărim 100 de exemplare. Pentru cartea tradiţională, cartea pipăibilă, mai trebuie să adunăm nişte parale.
Rep.: - Da, este o problemă cu tiparul, şi cu ziarele, şi cu cărţile pentru că s-a scumpit foarte mult. De altfel, istoria culturală a judeţului nostru nu se poate fără „Mărul de Aur”, fără „Liviu Rebreanu” şi „George Coşbuc”, cele trei festivaluri la care s-a perindat toată elita culturii româneşti. Dacă vorbim de „Mărul de Aur”, au fost prezent marii titani ai scenei româneşti, unii nu mai sunt în viaţă. Câteva nume?
Alexandru Câţcăuan: - Tamara Buciuceanu, Draga Olteanu-Matei, Florin Piersic, Marin Moraru, Anda Călugăreanu. În carte avem un capitol întreg doar cu „Mărul de Aur”. Toată elita actorilor a trecut prin Bistriţa, prin acest festival. Dorel Vişan, care va fi prezent şi la această ediţie, este un prieten nedespărţit al „Mărului de Aur” sau Cornel Udrea, care este bolnav, din păcate. Marele Popa’s a fost prezent încă de la prima ediţie, Ernest Maftei, Jean Constantin, foarte-foarte mulţi. Nu a scăpat niciun actor sau scriitor care să nu fi trecut prin cele două festivaluri sau prin Cenaclul „George Coşbuc”. Şi Festivalul „George Coşbuc” s-a născut din cauza cenaclului. Întâi a fost cenaclul. În 1971, a fost înfiinţat Cenaclul „George Coşbuc” care, iată, anul trecut, a împlinit 50 de ani de activitate. S-a construit acest Festival „George Coşbuc” care este la a XXXVIII-a ediţie în acest an. Festivalul „Rebreanu” face 40 de ani.
Rep.: - Povestea Merelor de Aur şi a Regelui Râs, cartea dumneavoastră la care aţi scos două tiraje. „Mărul de Aur”, un festival de identitate culturală, un crezuet de valori ludice, o istorie nu numai bistriţeană, spune Cornel Udrea. Vă invit să citiţi această carte care este nu doar o monografie, o carte cu istoria festivalului, dar este şi o carte plină de umor, de poate, pe care le-aţi gustat de-a lungul timpului şi ni le-aţi aşezat şi nouă în pagini, să ne bucurăm de ele.
Rep.: - Bistriţenii sunt oameni veseli de obicei, de aceea e „Mărul de Aur” aici şi nu în altă parte.
Alexandru Câţcăuan – Îmi aduc aminte că, înainte de pandemie, aveam ediţii cu sala plină, lumea începuse să se reîntoarcă în sala de spectacole, era un lucru bun.
Rep.: - „Mărul de Aur” ne-a adus multe lucruri frumoase şi voie bună de-a lungul timpului, nemaiamintind de acele ediţii în care spectatorii nu încăpeau nici în Casa de Cultură, nici în Sala Polivalentă.
Alexandru Câţcăuan: - Făceam preselecţii la Sângeorz Băi câte două-trei zile. Aveam câte 600 de participanţi. Domnul primar spunea, la salonul de anul trecut: a rămas un singur măr, cel de Aur.
Rep.: - A rămas unul şi bun. Aveţi grijă de el. Un mesaj de încheiere...
Alexandru Câţcăuan: - Deja ne gândim la ediţia următoare, cum şi ce să facem, ce nu mi-a plăcut la ediţia aceasta să nu se întâmple la următoarea.
Rep.: - Să aveţi sănătate şi bucurii. Bucuriile pot veni la „Mărul de Aur”. Un zâmbet pentru fiecare.
Menuț Maximinian
Concursul Internațional de Grafică Satirică
I. Tema 1 Desen umoristic: „LA OGLINDA....RETROVIZOARE”
Juriul: Marian AVRAMESCU (România)- președinte, Lucian DOBÂRTĂ (România)- vicepreședinte, Valeri ALEXANDROV (Bulgaria) membru, Cival EINSTEIN (Brazilia)- membru, Izabela WIECZOREK-KOWALSKA (Polonia)- membru și secretarul juriului: Alexandru CÂȚCĂUAN, au acordat:
1. Premii de excelență:
1) KAZANEVSKY VLADIMIR, Ucraina (media 9,40);
2) DAMIR NOVAK, Croația (media 8,60);
3) RAED KHALIL, Belgia (media 8,60);
4) DARCO DRLJEVIC, Muntenegru (media 8,20);
5) FAN LINTAO, China (media 8,00);
6) MKHMUDJON ESHONKULOV, Uzbekistan (media 8,00).
2. Mențiuni:
1. IVAN ANCHOUKOW, Rusia (media 7,80);
2. SEYRAN CAFERLI, Azerbaijan (media 7,80);
3. SERGII RIABOKON, Ucraina (media 7,60);
4. OLEXANDR SYDORENKO, Ucraina (media 7,60);
5. WEI LI, China (media 7,60);
6. ERDOGAN BASOL, Turcia (media 7,60);
7. AGUS HARSANTA, Indonezia (media 7,40);
8. BRADY IZQUIERDO RODRIGUEZ, Cuba (media 7,40);
9. EDWIN PERALES GONZALES, Peru (media 7,40);
10. JEAN – LOIC BELOM, Franța (media 7,40);
11. VASO KRCMAR, Serbia (media 7,40);
12. WENG LIFENG, China (media 7,40).
II. Tema 2 Caricatură/Portret „ DOAMNE DE FIER”:
1. Premii de excelență:
1. IVAILO TSVETKOV, Bulgaria (media 10);
2. WALTER MANUEL ALVAREZ TOSCANO, Peru (media 10);
3. XIAOQIANG HOU, China (media 9,20);
4. ASIER SANZ, Spania (media 8,80);
5. WESAM KHALIL, Egipt (media 8,60);
6. MARZIEH KHANIZADE ABYANE, Iran (media 8,20).
2. Mențiuni:
1. BRADY IZQUIERDO RODRIGUEZ, Cuba (media 7,80);
2. ELENA OSPINA, Columbia (media 7,80);
3. ENN EHALA, Estonia (media 7,20);
4. GAN XUN YOU, China (media 7,00);
5. YU SHIXIN, China (media 7,00);
6. CENK ARPARSLAN, Turcia (media 6,80);
7. LI KUI JUN, China (media 6,80);
8. NIU ZHONG JU, China (media 6,60);
9. QIJING YAN, China (media 6,40);
10. RITA KEVERKIAN, Egipt (media 6,40);
11. MARK WINTER, Anglia (media 6,40);
12. BASIREH HASANI SHARIAT PANAHI, Iran (media 6,40).
Concursul Național de Grafică Satirică
Juriul: Marian Avramescu – președinte, Lucian Dobârtă și Al. Câțcăuan – secretar, au acordat:
1. Premii de excelență:
1. Graficianului ANDI CEAUȘU, România / Israel ( media 8.50);
2. Graficianului SERGIU FĂRCĂȘANU, București (media 8,50);
3. Graficianului MIHAI VICTOR EUGEN, București (media 8,00);
4. Graficianului MIHAI BOBOC, București (media 8,00).
2. Mențiuni
1. Graficianului GELU PASCAL, Ploiești (media 7,50);
2. Graficianului CRIV VECERDEA, Lugoj / Timiș ( media 7,00);
3. Graficianului MARIAN LUPU, Baia Mare/ Maramureș (media 6,50).
Concursul Național de Creație Literar Umoristică
Juriul: George Corbu – președinte, Virgil Rațiu, Florin Rotaru, Rodica Calotă, Grigore Chitul, Sandu Olteanu, Menuț Maximinian – membrii și Al.Câțcăuan – secretar, au acordat:
I. Subsecțiunea Proză scurtă:
Premiul I: FLORENTINA LOREDANA DĂNILĂ, Slobozia/Ialomița (media 7,89);
Premiul II: ION MORARU, Independența/Galați (media 7,57);
Premiul III: DIANA – GABRIELA ȘTEFĂNESCU, București (media 7,53).
Mențiunea I- a: VASILE LARCO, Iași (media 7,50);
Mențiunea II- a: MARINICĂ RĂȚULESCU, Craiova (media 7,39);
Mențiunea III- a: MARIA BERCIU, Baia Mare (media 7,03);
Mențiunea IV- a: NADIA URIAN, Cristeștii Ciceului/Bistrița-Năsăud (media 6,96).
II. Subsecțiunea Epigramă:
Premiul I: LAURENȚIU – FLORENTIN GHIȚĂ, București ( media 8,10);
Premiul II: IOAN TODERAȘCU, Costești/Vaslui (media 7,95);
Premiul III: NICOLAE BUNDURI, Brașov (media 7,93):
Mențiunea I- a: GHEORGHE CIREAP, Cluj Napoca (media 7,74);
Mențiunea II- a: ION MORARU, Independența/Galați (media 7,61);
Mențiunea III- a: VALENTIN DAVID, Orăștie/Hunedoara (media 7,45);
Mențiunea IV- a: GRIGORE COTUL, Șanț/Bistrița Năsăud (media 7,41);
Mențiunea V- a: CONSTANTIN TUDORACHE, Ploiești/Prahova (media 7,39);
Mențiunea VI- a: SORIN FINCHELSTEIN, Canada (media 7,20);
Mențiunea VII- a: ALEXANDRU ȚICLEA, București ( media 7,19);
Mențiunea VII- a: LIVIU KAITER, Constanța (media 7,19).
III.Subsecțiunea Volume publicate:
1. Premii de excelență
1. LUCIAN PERȚA, din Vișeul de Sus/ Maramureș, pentru volumele: - „Cu poezia în mișcare (parodii), Editura Grinta, Cluj Napoca, 2021;
- „Parodia fără frontiere, Editura Grinta, Cluj Napoca, 2022;
2. DAN NOREA, din Constanța, pentru volumul „Stadionul tuturor sfinților (roman), Editura Ex Ponto, Constanța, 2021;
3. LAURENȚIU GHIȚĂ, din București, pentru volumul „Pâine și circ ( umvoluțiuni), Editura Proșcoală Râmnicu Vâlcea, 2022;
2. Mențiuni
1. VALENTIN DAVID, din Orăștie/Hunedoara pentru volumul „Judecata necuvântătoarelor (fabule)”, Editura PIM, Iași, 2021;
2. VASILE VAJOGA, din Iași, pentru volumul „Mistrețul cu colți de epigramă (epigrame și fabule)”, Editura StudIS, Iași, 2021;
3. DUMITRU HURUBĂ, din Simeria/Hunedoara, pentru volumul „Ograda aiuriților (proză)”, Editura Vatra Veche, Târgu Mureș, 2021;
4. AUREL BRUMĂ, din Iași, pentru volumul „Brumeland”, Editura Perfromantica, Iași, 2022;
5. GHEORGHE MITROIU MUSCEL, din Câmpulung Muscel, pentru volumul „Zâmbete peste ani”, Editura Gimax, Câmpulung, 2020.
Concursul Național de interpretare a umorului
Juriul: actorul DOREL VIȘAN – președinte, Sandu Oltean, Menuț Maximinian – membrii și Al. Câțcăuan – secretar, au acordat:
• Premii de excelență, pentru contribuția deosebită la promovarea umorului românesc:
1. Grupului satiric al Căminului Cultural Macea, jud. Arad (instructor Sami Gheorghe Petru Pavel);
2. Grupului Teatrul „CORTINA” – Timișoara (instructor Costi Bădeț);
3. Grupului Teatru nescris Constantin Iugan, comuna Șanț, jud. Bistrița-Năsăud (instructor Ceciuleac Sofia);
4. Graficianului Marian Avramescu din Ploiești;
5. Epigramistului George Corbu din București, președintele Uniunii Epigramiștilor Români;
6. Scriitorului Virgil Rațiu din Cluj Napoca.
Director festival,
Alexandru Câțcăuan
Citiţi şi:
- Casa de Cultură a Sindicatelor marchează 50 de ani. Alexandru Câţcăuan, cel mai longeviv director din Cultură: Principalul obiectiv al anului 2019 este reabilitarea. Eu sper să repunem această clădire în valoare
- Alexandru Câţcăuan: De zece ani aştept cu un proiect de reabilitare a Casei de Cultură a Sindicatelor Bistriţa
- Alexandru Câţcăuan, manager Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa: Uitaţi-vă cât ne costă faptul că am tot tăiat de la cultură
- Mărul de Aur, gustat de mulţime de umorişti. Vezi câştigătorii! gala cu Vasile Muraru şi Valentina Fătu
- Gustaţi “Mărul de Aur”
Meniu principal
Ultimele stiri
Joi, 18:08
DSP BN: Se recomandă recuperarea dozelor de vaccin împotriva poliomielitei, nefăcute la copii Joi, 15:12
Victor Știr: Prima colindă Joi, 15:07
Ioan Cioba: Crăciunul magic Joi, 15:02
Florica Bud: Veniți astăzi copilași Joi, 14:59
Iulian Boldea: Trăire magică Cultura
- Când aţi mers pentru prima dată la colindat? Care a fost prima colindă pe care aţi spus-o la...
Comentarii
Radu -
Joi, 16:47
Motto:
"De aceea, alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic si n-au nimic si vor să...
Rus Augustin -
Joi, 16:35
STIMATE DOMNULE ACEDEMICIAN
Vă face cinste faptul că reușiți să vă coborâți în universul...
prof. Vasile Găurean -
Mie, 20:40
Aceasta este adevarata problemă, a „cetățenilor competenți și devotați”, „mințile emancipate”....
Mihai Boldan -
Mie, 20:15
Sincere condoleanțe, părinte Cornel!
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă!
Mihai Boldan -
Mie, 20:13
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă!
Aniversări
Este o zi specială pentru doamna GABRIELA MILEŞAN, consilier juridic superior în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Cele mai calde urări aniversare doamnei Susana-Sevastița Țigăuan, șef Serviciu în cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
În zi aniversară, permiteţi-ne preacucernice părinte MENUŢ MARIN LĂRGEAN, preot paroh la Cociu, să vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea...
Adaugă comentariu nou