Alexandru Câţcăuan: De zece ani aştept cu un proiect de reabilitare a Casei de Cultură a Sindicatelor Bistriţa

          Rep: - Am primit un calendar cu principalele manifestări realizate de Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, casă de cultură care numără ani frumoşi şi care, chiar şi în an de pandemie, şi-a respectat calendarul activităţilor iar evenimentele importante au avut loc, chiar dacă într-o altă formulă. Pentru prima dată, după zeci de ani, festivalurile de literatură, Festivalul „Mărul de Aur” au avut loc online. Vom vedea cum vor fi întâlnirile din acest an.

Sunteţi cel mai longeviv director din cultura bistriţeană şi printre cei mai longevivi din ţară.

Alexandru Câţcăuan: - Da, la această oră. Adică, cel mai în vârstă, iar director din 1987.

          Rep.: - Anul trecut a fost un an mai aparte. Sunteţi instituţia care în fiecare an îşi tipăreşte un calendar al activităţilor. Sub egida Casei de Cultură a Sindicatelor sunt atât activităţi culturale, o universitate, o şcoală postliceală sanitară, a cărei absolvenţi, în această perioadă, şi cred că inclusiv elevii, au fost angrenaţi în activităţile medicale din această pandemie.

Alexandru Câţcăuan: - Am încheiat un an atipic, un an pe care niciodată nu m-am gândit că am să-l trăiesc. Am trecut prin multe necunoscute. Sigur, în prima fază, cu sperietoarea care s-a făcut legat de acest duşman invizibil faţă de care nu ştia nimeni concret cum poţi să te aperi, cum poţi să ţii „corabia” cât de cât în echilibru  şi să îţi faci şi programul cât de cât. De foarte mulţi ani îmi tipăresc programul minimal de activităţi, atât cele legate de specificul instituţiei, denumindu-se Casă de Cultură şi, pe lângă aceste activităţi care nu sunt aducătoare de bani, ele sunt consumatoare de bani, trebuie să faci activităţi care să producă nişte bani. Noi fiind pe autofinanţare, nu avem acces nici la bugetul local, nici la cel judeţean, nici cel naţional, noi suntem într-un fel al nimănui, dar avem un stăpân – Sindicatele. Anul pe care l-am încheiat, sigur, am organizat activităţile în cadru online manifestările importante. Cu „Mărul de Aur” am bâjbâit-o în primăvara trecută, dar până la urmă l-am făcut. A fost o competiţie extraordinară, niciodată nu a atins acest nivel, mai ales la secţiunea grafică-satirică care a avut sub cupola acestei secţiuni de concurs 65 de caricaturişti de pe cinci continente. Niciodată nu am avut o participare atât de largă. Literatura, de asemenea, s-a bucurat de o participare masivă, am avut aproape 120 de concurenţi la cele trei subsecţiuni  - epigramă, proză satirică şi volume publicate, cu scriitori consacraţi care deja s-au lansat în literatura umoristică. A fost greu, fiecare zi însemna altceva, trebuia să luăm măsuri speciale. Premiile le-am trimis tot online, am trimis diplomele.

Rep.: - A fost exact în perioada martie-aprilie când nu ştiam deloc ce se întâmplă cu noi.

Alexandru Câţcăuan: - Italia era sub sigla morţii, ce era în China, care a fost producătoarea acestui virus, răspânditoarea în lume, ne-am speriat şi atunci am încercat să trecem printre jaloane şi să facem ceea ce trebuie. Sigur că, instituţia pe care o conduc are şi celelalte activităţi pe care le conduc. Lângă cultură am considerat că cel mai bine merge educaţie, că cele două se îmbină pentru că au scopuri comune, şi anume, de a forma oamenii. Deşi, uneori îi deformează, nu ştii niciodată.

Rep.: - În perioada în care în casele de cultură a sindicatelor din ţară sunt fel şi fel de baruri şi păcănele, dumneavoastră aţi reuşit să păstraţi Casa de Cultură curată şi să-i daţi o formă educaţională.

Alexandru Câţcăuan: - Sigur, am păstrat-o cu obiectul de activitate. Construcţia, pe dinafară, nu arată foarte bine pentru că e foarte veche. De zece ani mă chinui cu un proiect de reabilitare, dar am observat că fără un sprijin politic masiv unele obiective nu se pot realiza. Până acum am pierdut două proiecte.

Rep.: - Avem şanse în acest an?

Alexandru Câţcăuan: - Aşteptăm să se aşeze noul Guvern. Eu sper că, totuşi, având în vedere că imobilul este monument istoric. Din ceea ce se spune până acum, am dedus că vor veni foarte mulţi bani europeni. Eu sper pentru că aici este şansa. Din surse proprii – sub nicio formă. Să vedem dacă Primăria îşi mai menţine sprijinul pe care-l aveam deja, printr-un acord de principiu al Consiliului Local din vechea administraţie. Încă nu am avut discuţii cu noul primar pe acest subiect, dar eu sper să subscrie, pentru că fără sprijinul Primăriei acea clădire moare sub cerul Bistriţei.

Rep.: - Ar fi păcat, pentru că este o clădire cu o arhitectură aparte...

Alexandru Câţcăuan: - Eu lucrez în continuare la proiect, stau cu ochii pe Agenţia de Nord-Vest, sper că pe POR 5, când se vor deschide nişte granturi de finanţare să fiu printre primii, pentru că am eliminat toate impedimentele. Ani de zile m-am luptat cu terenul, pentru că am avut un lider de sindicat, fie-i ţărâna uşoară, care a făcut foarte mult rău şi din această cauză mi-a îngreunat munca şi de zece ani mă chinui să-mi clarific proprietatea. Doi ani de zile am stat pe treptele Ministerului Finanţelor pentru un Ordin de ministru ca să putem dezmembra terenul de acolo prin vânzările care s-au făcut aiurea acolo de către acest lider „deştept” care a făcut mult rău judeţului.

Rep.: - Şi care, din păcate, nu a fost tras în niciun fel la răspundere. Mă gândesc oare cum ar fi fost dacă nu era privată şi aveam acea clădire. Ce aţi fi făcut în acest caz ca director al Casei de Cultură a Sindicatelor?

Alexandru Câţcăuan: - Am mai spus-o. Eu acolo vedeam Centrul cultural al judeţului. Nici nu se putea întreţine altfel acel mastodont, care era un consumator de energie şi de tot ce este mai scump astăzi, imposibil de întreţinut – căldură, reparaţii. Dar, cu nişte parteneriate cu Consiliul Judeţean, cu municipalitatea, se putea. Judeţul, oraşul avea nevoie de o sală de spectacole, o sală de 890 de locuri.

Rep.: - Spunea Radu Afrim, cel mai cunoscut regizor de pe meleagurile noastre, că, deocamdată, în Bistriţa nu are unde să joace. Săptămânile trecute, la o întâlnire cu primarul Nicolae Moldovan, la lansarea cărţii lui Andrei Moldovan, la Beclean, acesta spunea că cea mai mare sală de spectacole va fi, deocamdată, la Beclean, pentru că acolo se conturează acel centru cultural şi că doreşte ca prima invitaţie să-i fie adresată lui Radu Afrim şi să se joace „Pădurea spânzuraţilor”, în care sunt şi artiştii noştri Lenuţa şi Teodora Purja. Aşteptăm acea sală cu interes însă la Bistriţa, şi deocamdată în judeţ, nu există o sală cu o anvergură mai aparte. Atunci când au fost spectacole mai mari au avut loc la Sala Polivalentă, dar aici sonorizarea nu corespunde, nu există acustică, nu sunt condiţii.

Alexandru Câţcăuan: - Acolo ar fi fost un loc excepţional, dar eu încă mai sper. Aţi văzut că nu se întâmplă nimic acolo. Noua administraţie ar trebui să intre în contact cu cel care a cumpărat-o pe aproape nimic în acea vreme.

Rep.: - Atunci trebuie luată legătura cu municipalitatea. Dacă tot s-a vândut, trebuia făcut un parteneriat. Am văzut că domnul primar este deschis pentru  cumpărarea unor clădiri importante, a declarat că inclusiv Hala Decebal ar dori s-o cumpere pentru producători pentru ca oamenii să nu mai stea în frig. Ar fi un lucru deosebit.

Alexandru Câţcăuan: - Este o deschidere extraordinară. Eu am încredere în noul primar. Sunt convins că nu spune lucruri pe care nu le face.

Rep.: - Deocamdată aveţi încredere. Sunteţi singurul care aţi rămas cu „Mărul de Aur” în curte, pentru că restul merelor s-au adunat.

Alexandru Câţcăuan: - Legat de festival, am avut o primă discuţie cu domnul primar, am făcut diligenţele în scris, şi acum aştept. Ar fi păcat ca municipalitatea să nu susţină un brand. Deşi, în momentul de faţă, Bistriţa nu mai este unul dintre cele mai mari bazine pomicole. Zilele trecut, un prieteni spunea că Bistriţa, la nivelul anilor ’83, când a început Festivalul „Mărul de Aur”, producea 16% din producţia României de mere. Dar, totuşi, e un festival care a cucerit cele cinci continente. Adică, este un festival cunoscut în întreaga lume. La anumite secţiuni, unde nu e nevoie de translator, pentru grafică şi desen, poţi comunica cu întreaga lume şi chiar au trimis lucrări. Într-un an (2019) am avut ca temă „Desen umoristic – Pondar”. La caricatură am dat ca temă „George Coşbuc, Liviu Rebreanu şi Andrei Mureşanu”. Să vedeţi ce portrete interesante ale celor trei au sosit de pe toate continentele. Sunt trei scriitori cu origini în judeţul nostru. Anul trecut am avut ca temă „Bachus” la desen umoristic, iar la caricatură „Păstorel Teodoreanu”. Şi aici au venit teme extraordinar de interesante de pe toate continentele. Eu nu cred că municipalitatea nu va analiza mai atent acest festival, chiar dacă s-au strâns merele din oraş, unul singur a mai rămas în curte. Poate că domnul primar are alte idei. Aşteptăm, nu le poate face pe toate dintr-odată. Este proaspăt venit la manşa municipiului. Nu este uşor ca după o domnie de 12 ani a lui Ovidiu Creţu. Sigur că vine cu alte orientări, sunt lucruri care nu s-au făcut, care sunt foarte necesare. Am văzut că deja pornirea este pe problemele esenţiale ale municipiului. Cred că va avea timp şi pentru cultură. Nu cred că va respinge cultura. Cultura este cea mai importantă la o naţiune. Dacă nu pune preţ pe cultură o naţiune, are probleme. Iată, cum am păţit noi cu comunismul, ce goluri mari s-au deschis dintr-odată. Cultura s-a făcut la comandă, s-a făcut aşa cum s-a făcut...

Rep.: - Şi atunci mai erau şi lucruri bune, şi mă gândesc la hulita „Cântare a României” unde s-au descoperit foarte multe voci bune din satele ţării.

Alexandru Câţcăuan: - Sigur, inclusiv la acest festival, îmi aduc aminte că la începuturi, avem o participare atât de numeroasă că nu ajungeau spaţiile de cazare în Bistriţa. Îi duceam la Sângeorz Băi pentru că acolo aveam unde să-i cazăm, făceam preselecţie, iar la Bistriţa aduceam „produsul” selectat.

Rep.: - Erau în jur de 800-1000 de concurenţi.

Alexandru Câţcăuan: - Da, era o nebunie, cu preselecţia pe mai multe zile. Mai sunt două festivaluri rămase în ţară – „Constantin Tănase” de la Vaslui şi „Mărul de Aur” de la Bistriţa. Cele două sunt festivaluri. Că mai sunt întâlniri cu cu 20-30 epigramişti care stau 2-3 zile, spun epigrame, desfăşoară şi un concurs, dar nu festivaluri. Eu sper să reuşim să-l menţinem, dar fără sprijinul Primăriei nu merge.

Rep.: - Cu siguranţă va primi sprijinul Primăriei pentru că acest festival este un brand pentru judeţul nostru.

Să rămânem în grădina festivalului şi să mergem la Staţiunea Pomicolă unde întotdeauna se vorbea cu seriozitate despre umor şi să-l felicităm pe domnul Platon pentru că în aceste zile a scos o carte legat de pomicultură. A fost un om care întotdeauna v-a sprijinit acţiunile.

Alexandru Câţcăuan: - Da, este un vechi horticultor care a pus mult suflet şi a sprijinit. În momentul în care am stabilit casa „Mărului” acolo la el a început să se implice. La dezbaterile pe care le aveam pe soarta umorului, moderate de oameni de elită a culturii umoristice – Cornel Udrea, George Corbu, Dorel Vişan, Ştefan Popa Popa’s –, foarte mulţi oameni de cultură au fost prezenţi acolo, inclusiv Televiziunea Română cu Ioana Bogdan, în anii 97-2000, pe TVR2, la emisiunile de divertisment întotdeauna primăvara era „Mărul de Aur”.

Rep.: - Îmi amintesc de ultima întâlnire cu regretata Draga Olteanu Matei cu publicul bistriţean, când a venit cu domnul doctor, stăteau amândoi în primul rând. M-a impresionat foarte mult.

Alexandru Câţcăuan: - Da, a venit în gală. A venit la regie la Teatrul din Piatra Neamţ, unde colegul meu avea la Casa de Cultură un festival de teatru. După ce a venit la Bistriţa, i-a făcut această ofertă pentru a se ocupa de teatru. A venit cu o piesă la gala unei ediţii, prin 2009, iar juriul a hotărât să-i acorde Marele Premiu pentru întreaga activitate actriţei Draga Olteanu Matei. A fost mare lucru că a venit la Bistriţa. Ea a punctat gala acelei ediţii.

Rep.: - Florin Piersic, de asemenea, a venit....

Alexandru Câţcăuan: - Nu există oratori care mai sunt în viaţă să nu fi trecut pe la Bistriţa.

Rep.: - Povestea nuanţată literar, plină de metafore, a „Mărului de Aur” a apărut şi într-o carte a dumneavoastră. „Povestea Merelor de Aur şi a Regelui Râs” are un cuvânt adresat de Cornel Udrea, apropiat al festivalului. Cartea are deja ecouri prin recenzii pozitive în reviste importante ale Uniunii Scriitorilor şi am văzut cu cât drag v-au conturat portretul şi al acestui festival nume importante ale literaturii. Au apărut recenzii în „Luceafărul de dimineaţă”, de asemenea, vom vorbi despre o carte cu recenzii în „Convorbiri literare”, în „Pro Saeculum”, în „Steaua” şi lista poate continua. Iată, deschideţi un alt capitol, început cu ceva anişori în urmă, dar pe care acum îl nuanţaţi mai mult pe partea literară. Care este povestea acestei cărţi şi a Regelui Râs?

Alexandru Câţcăuan: - Dacă toată viaţa m-am ocupat de acest festival era firesc ca, în final, albumele,  istorioarele acestui festival, care au fost publicate în patru ediţii – la 20 de ani, la 25 de ani, la 30 de ani, la 35 de ani – care în prima parte aveau un scurt istoric al acestui festival, un festival de satiră şi umor. Am adunat atâta informaţie şi atâtea date despre acest festival încât acest festival a devenit o poveste. După 35 de ani este firesc să aduci întregul festival, tot ce s-a întâmplat aici, să scoţi cele mai siropoase dialoguri dintre marii artişti, marii actori, marii scriitori de umor, într-o carte. Nici n-am putut folosi tot materialul umoristic de mare calitate. Am făcut o poveste pe înţelesul tuturor. Şi copiilor, dacă o vor citi, o să le placă pentru că sunt glume, sunt discuţii siropoase între Cornel Udrea, Dorel Vişan, cu epigramiştii Ştefan Cazimiru, un mare scriitor, cu mult umor. Am folosit foarte multe dialoguri de la dezbaterile de la Staţiunea Pomicolă, de la Platon. „Cu seriozitate despre umor” – m-au sunat foarte mulţi din ţară.  Sunt bucuros şi împlinit că acest festival are acum o „pălărie” întreagă. De aici încolo, dacă cei care vor să-l sprijine vor pune umărul, vom vedea. Dacă nu vor pune, va rămâne povestea.

Rep.: - Vor pune umărul pentru că, aşa cum spunea şi Cornel Udrea: „Mărul de Aur este un festival de identitate culturală, un creuzet de valori ludice, o istorie nu numai bistriţeană, ci naţională şi internaţională”.

Să mergem cu proiectele, pe Valea Sălăuţei, în satul Hordou, Coşbuc mai apoi, acolo în fiecare an avea loc Gala Colocviilor „George Coşbuc”. Şi anul trecut a avut loc festivalul, juriul s-a adunat la dumneavoastră, iar premiile au ajuns la cei care au câştigat prin intermediul Poştei Române, dar în acelaşi timp am avut şi un colocviu.

Alexandru Câţcăuan: - I-am invitat pe cei care au câştigat premii doar din Transilvania, nu am aglomerat pentru că am avut o limită de maximum 15-20 de persoane care ne puteam aduna.  Am ţinut neapărat ca şi acest colocviu să-l facem „pe viu” şi să facem şi festivitatea de premiere în acel cadru. A fost o ediţie destul de reuşită. La ceilalţi poeţi câştigători le-am trimis premiile prin poştă. Sigur, nu era ceva cu care eram obişnuiţi, n-am mai mers la Hordou, l-am invitat pe domnul primar de la Hordou, ne-am adaptat la condiţiile stabilite de epidemiologi. Trebuie să respecţi ceea ce spun specialiştii. Dar ne-am încadrat foarte frumos. La Festivalul „Rebreanu” s-au asprit condiţiile, în 27 noiembrie, de ziua lui Rebreanu, s-a strâns şurubul, nu am mai putut face mare lucru.

Rep.: - Şi cu toate acestea a fost un colocviu online, la care au participat scriitori din ţară, am fost şi noi pe aplicaţia zoom. O intervenţie interesantă a avut şi domnul Gheorghe Glodeanu, criticul literar de la Satu Mare, de la Universitatea din Baia Mare, care a scris şi un text frumos despre cartea dumneavoastră în „Luceafărul de dimineaţă”.

Am constat împreună faptul că, deşi a fost un an pandemic, a fost un an rodnic pentru festivaluri pentru că au venit foarte multe cărţi, foarte multe manuscrise, lucru la care nu se aşteptam.

Alexandru Câţcăuan: - Oamenii au simţit nevoia să se manifeste într-o formă. Fiind izolat în casă, sigur că, trebuie să faci ceva. Şi atunci, omul fiind cel mai inventiv, se adaptează foarte repede la condiţii, pentru că nu are ce face. Am avut o dezbatere pe o temă importantă - „100 de ani de la apariţia romanului Ion”, deci, o temă generoasă la care au contribuit toţi cei care au participat la acest colocviu online. N-am suferit foarte mult. Cred că „Mărul de Aur” tot aşa îl vom face, online,  dar sperăm că până în octombrie, când vor fi „Zilele Coşbuc” şi în noiembrie „Zilele Rebreanu” să ne revenim la normal. Dacă vom înţelege că trebuie să mergem la vaccin, că trebuie să ne imunizăm şi trebuie să facem ceea ce spun specialiştii, nu ceea ce spune Şoşoacă fără mască. Nu se poate.

Rep.: - E un personaj care s-ar putea încadra şi literar într-o poveste...

Alexandru Câţcăuan: - Nu aş vrea să scriu această poveste. Sper să nu mă atragă până la urmă şi să nu scriu nici măcar o nuvelă despre ea.

Rep.: - Şi peste timp parcă găsim în scrierile lui Ion Luca Caragiale personaje actuale, personajul care se întreabă oare cu cine să voteze. Dar asta e o altă poveste...

Alexandru Câţcăuan: - Da, dar este tot o consecinţă de-a noastră pentru că 70% din concetăţenii noştri nu ies să-şi exprime acest drept de vot şi să voteze serios. Aţi văzut că s-au ridicat partide care nu spun nimic, nu fac nimic, dar fac zgomot. Nu o spun cu răutate, dar este o vină pentru că la noi deciziile aparţin doar celor 30% din populaţie, pentru că doar ei ies să voteze. Cred că s-au săturat şi de unii, şi de alţii, şi de promisiuni, dar dacă nu suntem responsabili şi nu ieşim să facem un lucru serios, îl lăsăm la mâna celor 30%, care se împart pe câteva formaţiuni politice... Ei decid. Şi atunci ne mirăm că lucrurile nu merg.

Rep.: - Nu avem responsabilitate civică. Ar trebui să învăţăm şi noi de la ţările occidentale pentru că acolo lumea iese la vot. Este dreptul nostru şi trebuie să-l exprimăm.  Trebuie să fie şi o datorie, dar şi o sărbătoare când ieşi la vot.

La cele două festivaluri de literatură, şi vreau să menţionăm aici, aveţi colaboratori foarte importanţi pentru că premiile mari la manuscrise întotdeauna au fost publicate în reviste serioase. Şi când spun serioase, mă refer la reviste sub egida Uniunii Scriitorilor .

Alexandru Câţcăuan:  - Sigur, am avut premii ale revistei la ediţia de anul trecut, la Festivalul „George Coşbuc” ale „Convorbirilor literare” şi „Poezia de la Iaşi”,  „Luceafărul” de la Bucureşti, „Mişcarea literară”, dar a mai publicat şi cotidianul pe care-l conduceţi, „Răsunetul cultural”, unde aţi acordat nişte premii şi la Rebreanu, şi la Coşbuc. Mai ales secţiunea de tineri şi elevi se bucură pentru că a apărut în „Răsunetul cultural”, că a apărut în „Mişcarea literară”.

Rep.: - Este o rampă de lansare pentru ei şi este importantă această colaborare cu revistele literare. O astfel de manifestare dacă nu are o finalitate, dacă nu produce ceva, înseamnă că o facem doar ca să ne aflăm în treabă. Nu cred că e bine.

Rep.: - Să mai menţionăm că programul din acest an nu este doar în limba română ci şi în engleză şi franceză şi, iată, poate circula peste tot în lume pentru a înţelege şi a se apropia de noi graficienii importanţi.

Alexandru Câţcăuan:  - Dacă am pătruns pe cele cinci continente e nevoie pentru ca cei care fac grafică să înţeleagă temele, pentru că noi am dat nişte teme grele – Coşbuc, Rebreanu, Andrei Mureşanu. Până când cel din Maroc, din Brazilia, din Peru, din Thailanda sau de unde au mai venit, de pe toate continentele, află cine a fost Rebreanu, Coşbuc, trebuie să sape mult. Am reuşit să „cucerim” lume,a nu ca virusul acesta, ceva mai decent şi mai folositor omului.

Rep.: - Pentru acest an, la Secţiunea Grafică satirică, Subsecţiunea Caricatură, tema este „Maradona”, o legendă trecută în eternitate.

Alexandru Câţcăuan: - Da, legat de fotbal, pentru că Maradona a fost foarte iubit şi cred că nu este unul care să nu îl cunoască. Am dat o temă mai uşoară.

Rep.: - Aveţi teme la zi, la concursul de epigrame „Acul şi seringa”, pentru că tot unul fuge de ac şi de vaccinare. Sunt curios cum vor descrie... La proză scurtă „Punct ochit, punct CoVid”.

Alexandru Câţcăuan: - Da, este tema zilei.

Rep.: - Interesant, să vedem cu punctul CoVid şi cu seringa. Este important să ne adaptăm vremurilor şi să avem grijă de sănătatea noastră, să facem toate demersurile pentru a fi sănătoşi.

Ce mai face „Codrişorul”?

Alexandru Câţcăuan: - „Codrişorul” este încă în pandemie, încă nu am început activităţile. În septembrie va împlini 52 de ani. Deja de un an şi jumătate lucrez la monografia Casei de Cultură care a împlinit 50 de ani cu doi ani în urmă.

Rep.: - Material ca nu o să încapă într-un volum....

Alexandru Câţcăuan: - Deja, ajungem la 1000, 1000 şi ceva de pagini.  Am adunat foarte multe documente. Am mai scos o ediţie la 40 de ani, cu 11 ani şi ceva în urmă, dar vine o ediţie nouă, completată, adăugită, mult mai completă.

Rep.: - Şi cu evenimente culturale sporite, pentru că de la un an la altul aveţi tot mai multe evenimente.

Alexandru Câţcăuan: - Nici eu încă nu pot să-mi dau seama cum va arăta lucrarea, dar sper ca până în toamnă, când se vor împlini 52 de ani, sper să fie o lucrare de mare importanţă pentru mişcarea sindicală, pentru cultură sindicală din acest judeţ. Mi-am dorit să îmi fac datoria faţă de această instituţie în care mă aflu din 1986.

Rep.: - De fiecare dată când ne întâlnim cu Alexandru Câţcăuan are poveşti savuroase, are poveşti extraordinare, nu te poţi supăra niciodată pe el, ne face să ne simţim foarte bine şi cred că nu este scriitor important sau grafician, sau actor – toată paleta artiştilor – care să nu-l cunoască şi să nu aibă relaţii speciale cu ei, pentru că prin cele trei festivaluri atinge toată gama artistică. Nu ştiu dacă s-a gândit vreodată să aşeze aceste poveşti în cărţi, însă ştiu că a făcut asta la imboldul unor oameni foarte serioşi într-ale literaturii, şi mă gândesc aici la Valeriu Stancu de la Iaşi care, ascultând toate aceste poveşti, v-a îndemnat, v-a sugerat şi, la un moment dat, s-a ţinut de dumneavoastră până când aţi editat un roman.

Alexandru Câţcăuan: - Da, m-a pus la treabă. Am lucrat la el timp de trei ani. Nu am avut scăpare. Mai ales că ne-am şi împrietenit şi nu ne vedeam doar la cele trei festivaluri.

Rep.: - A fost preşedintele juriului şi a fost alături de noi chiar şi în pandemie.

Alexandru Câţcăuan: - Da, s-a implicat şi ne-a sprijinit foarte mult. Valeriu este un adevărat prieten. Cu trei ani în urmă mă aflam într-un concediu în Italia, în Toscana. Am stat două săptămâni cu nepoţica Ana. Dimineaţa nu mergeam la plajă, deşi marea era foarte aproape, la 1 km distanţă de unde stau fraţii mei. Am doi fraţi acolo. Dimineaţa, nepoatele (şi nepoata fratelui,  Martina, care e cu doi ani mai mare decât nepoţica noastră) se trezeau la aceeaşi oră, în jur de 9-10 dimineaţa,  şi nu mergeam la plajă decât după-masă. În rest, eram acasă. Eu mă trezeam la 5-6 dimineaţa şi neavând ce face, m-am apucat să scriu „Vacanţă la Pietrasanta”. Atunci nu mi-am dat seama ce o să iasă, dar seara, stând la un şpriţ cu fraţii mei, când veneau şi ei de la muncă, făceam o mâncare românească, un grătar, un mic, dar fiind în Italia, am mai cinat şi pizza şi spaghete, mâncăruri italiene, dar când s-a terminat vinul de acasă, am băut un vin de Quanti, din zonă, am depănat poveşti din copilărie, poveşti mai vechi, întâmplări de acasă de când eram toţi împreună, acasă, pentru că am fost nouă fraţi. Copilăria a fost plină de întâmplări, cu tot felul de peripeţii. Şi, stând aşa la poveşti, le-am pus şi în carte.

Rep.: - Este şi o frescă a românului înstrăinat de ţară?

Alexandru Câţcăuan: - Da, fratele cel mai mic a fost un pic rebel. După 90 a tot încercat să ajungă în Germania. Acesta a fost visul lui, occidentul. A avut multe încercări, a mers în Polonia în excursie, a trecut munţii, l-au prins grănicerii, l-au bătut, l-au trimis înapoi. În carte, povestesc toate aceste lucruri. Până la urmă nu s-a lăsat, a reuşit şi sunt deja de 20 de ani acolo, şi-a întemeiat o familia. Nu am crezut vreodată că-şi va întemeia o familie la cât a fost de zăpăcit, de ştrengar. Celălalt frate care este acolo e inginer, a candidat chiar şi pentru un loc de consilier la Pietrasanta. E foarte bine aşezat politic, este într-un partid de dreapta. Românii dau rezultate peste tot, am spus-o şi în carte. Italienii sunt buni ei în felul lor, dar am reliefat acest emigrant din Italia. Fratele cel mic spunea, tot la un şpriţ, că, dacă ar câştiga 1000 de euro în România, mâine dimineaţă mi-aş pune tot ce am aici în camion şi aş veni acasă.

Rep.: - Te macină, totuşi, dorul de casă.

O cronică importantă este semnată de Ioan Holban în „Convorbiri literare” nr. 2 din acest an, proaspăt apărut, şi de Constantin Dram în „Plumb”. Aceste reviste se găsesc la chioşcurile de ziare.

Mai aveţi în proiect o carte foarte interesantă, pentru că aţi colaborat foarte mulţi ani, despre românii vitregiţi cumva, aflaţi în afara graniţelor ţării şi în mod special cred că este vorba despre românii din Serbia.

Alexandru Câţcăuan: - Da, sunt pe final la această carte, lucrez de mult la ea. Sigur, fiind foarte ocupat şi cu serviciul, Casa de Cultură îmi mănâncă foarte mult timp pentru a-l administra şi a ţine focul aprins pe autofinanţare şi în condiţii de pandemie, condiţii epidemiologice nemaiîntâlnite, nu este foarte simplu, dar mai găsesc timp. M-am apucat şi de acest proiect, mai am câteva proiecte, dar am considerat că soarta românilor din ţinuturile foste româneşti, cum se spune, aflate acum sub autoritatea altor state, m-a interesat întotdeauna. Mai ales cu Serbia am colaborat cel mai mult şi cel mai des. În Serbia sunt două categorii de români: cei din Voivodina care şi-au câştigat drepturile şi le au şi cei din Valea Timocului care nu şi le-au câştigat şi nici nu le au.

Rep: - Am fost împreună în Serbia într-un proiect pe care l-aţi realizat împreună cu Consiliul Judeţean şi am rămas impresionaţi de modul în care cei din Serbia sunt cu adevărat români patrioţi. Aţi adus şi revista „Mişcarea literară”, care-şi are sediul acolo, la dumneavoastră, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Alexandru Câţcăuan: - Ţin foarte mult la această revistă pentru că este copilul meu. Împreună cu părintele Pintea şi cu colectivul de scriitori Olimpiu Nuşfelean, Ion Moise, Virgil Raţiu, chiar şi Andrie Moldovan s-a alăturat la un moment dat acestui colectiv, dar la primele apariţii am fost împreună cu părintele Pintea, inclusiv de titlul revistei mă fac „vinovat”, de aceea ţin foarte mult la această revistă şi sper ca atâta timp cât are sănătate Olimpiu Nuşfelean să o ţină în picioare şi să apară.

Rep.: - Să avem cu toţii sănătate, Olimpiu Nuşfelean este şi preşedintele Cenaclului „George Coşbuc”, aşteptăm să ne revedem şi la Cenaclu.  Următorul număr va fi dedicat Mitropolitului Bartolomeu la centenarul naşterii.

Vă mulţumesc. Mesajul de încheiere ar să...

Alexandru Câţcăuan: - Să avem o primăvară fără CoVid şi cu multă cultură.