Floarea Transilvaniei a ajuns la Bistriţa. Vezi cum arată şi unde va fi amplasată

Inaugurarea ansamblului arhitectural – artistic „Floarea Transilvaniei”, din Piaţa Petru Rareş, va avea loc în data de 25 mai 2016, la ora 20.
Ansamblul este o îmbinare fericită între fântâna arteziană şi o lucrare de artă. Lucrarea reprezintă o transpunere modern sintetizată a unei flori, pe care artistul Patrick Mateescu a numit-o „Floarea Transilvaniei”.
Ansamblul este în mod armonios completat cu un sistem de iluminat ornamental, spaţiu verde şi bănci realizându-se astfel o zonă elegantă de promenadă, contemplare şi recreere.
Artistul Patrick Mateescu s-a născut în 1927 în România, a studiat sculptura la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, între anii 1946 şi 1950, iar după terminarea studiilor preocupările sale s-au îndreptat spre transformarea ceramicii, rezultatele muncii sale influenţând generaţii de artişti. Operele sale au un carecter eclectic şi sunt imprevizibile, mergând de la lucrări din porţelan de dimensiuni mici sau mari, pana la monumente figurative din gresie.
Începând cu anul 1962 artistul a participat la numeroase expoziţii şi simpozioane în Belgia, Republica Cehă, Germania, Grecia, Franţa, Italia, Japonia, Olanda, România, Spania, Elveţia, Turcia, Marea Britanie şi SUA. Artistul a câştigat mai multe premii prestigioase precum Midlantic Fellowship Consiliul de Stat din New Jersey Al Artelor (1999), Medalia de Aur la Expoziţia Internaţională de ceramică, Praga, Cehoslovacia în 1962, Medalia de aur la “Forma und Qualitaet”, Munchen, Germania, în 1966, Medalia de Aur la al 36-lea Salon International de ceramic, Faenza, Italia, în 1978 şi Consiliul de stat New Jersey Art Fellowship în 1999. Lucrările sale sunt incluse în muzee şi colecţii din Cehia, România sau Elveţia.
După 1998, Patrick Mateescu s-a distanţat de aspectele decorative din lucrările sale anterioară, cum ar fi culoarea şi simetria, în favoarea expresiei dramatice din actualele sale sculpturi abstracte. Artistul îşi caută originalitatea prin îmbrăţişarea noului adresându-se lumii contemporane, care se bucură fără inhibiţii de noutăţile materialelor utilizate şi de ineditul formelor create.
În anul 2000 Guvernului Român l-a decorat cu Ordinul Mihai Eminescu pentru contribuţia adusă la promovarea artei şi culturii române.

Comentarii

23/05/16 11:52
Vizitator

Motto:
Multe flori sunt, dar putine
Rod în lume o sa poarte,
Toate bat la poarta vietii,
Dar se scutur multe moarte.
(Mihai Eminescu)

Pana mai ieri, fantana din fata prefecturii se numea "Floare de Crin", iar acum si-a schimbat numele in "Floarea Transilvaniei". E ca si in bancul in care unul pe carel-l chema Cacareaza Ioan, si-a schimbat numele in Cacareaza Gheorghe.

23/05/16 14:39
vizitator

DE GUSTIBUS ET COLORIBUS NON EST DISPUTANDUM, cum spune latinul. Si totusi, in materie de gusturi indoielnice, la Bistrita parca a tunat si i-a adunat. Astfel, dupa ce in 2009 a fost mutata statuia lui Petru Rares din piata cu acelasi nume, pentru a fi amplasat monumentul in forma de SULA langa PREFECTURA, in 2011, in Piata Mihai Eminescu, in zona unde este amplasat bustul poetului a aparut un monument la fel de controversat, executat de artistul plastic Maxim Dumitras, intitulat "Prietenia" si care seamana cu o aglomerare de obiecte sanitare aruncate de la etaj de cineva care si-a renovat baia. Iata ca acum, la Prefectura a aparut in locul vechii fantane arteziene "Floarea de Crin", rebotazata "Floarea Transilvaniei", alcatuita din elemente care seamana cu niste olane cazute parca de pe acoperisul cladirii consiliului judetean. Si pentru ca totul sa de armonizeze cu gusturile indoielnice ale primarului Cretu in materie de culori, aceste "olane" au fost vopsite intr-o nuanta stridenta de portocaliu,contrastand cu mov-ul la fel de strident al blocurilor din apropiere, de pe strada Crinilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5