Florin I. Bojor – Ioana Bojor: 5 zile de nuntă, 5 zile de vis. Părintele Lazăr Cozman, socru mic
Timp de o săptămână la Bistriţa a avut loc nunta lui Florin I. Bojor şi a Ioanei Cozman. Pe durata celor 5 zile ale nunţii mirii, naşii şi invitaţii s-au rugat, s-au bucurat, au petrecut, au gândit, au cântat, au dansat, au jucat şi au râs împreună, etc.
Cele 5 zile ale nunţii lui Florin I. Bojor şi a Ioanei Cozman au debutat joi seara, 23 august 2012 prin Căsătoria Civilă la Primăria Bistriţa, iar apoi printr-o recepţie oferită în cinstea evenimentului și o sesiune fotografică cu toţi participanţii.
Noua familie Bojor împreună cu naşii, părinţii şi fraţii au serbat apoi starea civilă printr-o masă festivă.
Ziua a II-a a nunţii are ca şi punct central Sfințirea Crucilor și punerea pietrei de temelie pentru „Monumentul Imigranților”. Astfel, vineri, 24 august 2012, la orele 20:00, la Valea Rusului, Bistriţa, familia, naşii, vecinii şi alţi invitaţi s-au întâlnit pentru ca să pună piatra de temelie pentru „Monumentul Imigranţilor”.
Urmând visul adormitului întru Domnul, Ioan Bojor, pe acest loc se va ridica „Monumentul Imigranţilor”, dedicat românilor care s-au jertfit în străinătate pentru familie şi ţară.
Ca atare, după slujba religiasă de sfinţire a crucilor, toţi cei prezenţi, deveniţi ctitori, au semnat un hrisov şi fiecare a pus cu mâna lui moltar la temelia viitorului monument.
Pentru a sărbători acest moment important din viaţa familiei s-a organizat o masă țărănească în livadă.
Ziua a III-a a nunţii a gravitat în jurul conferinţei cu masă rotundă: „Creştinismul şi Spaţiul Public”, unde au intervenit: Pr. Prof. Dr. Agusti Boadas Llavat (Facultatea de Filosofie, Barcelona), Pr. Prof. Dr. Xavier Pares (Facultatea de Teologie, Barcelona), Pr. Lluis Pou (vicar episcopal, Granollers), Prof. Drd. Oscar Arciniegas (Andorra), Prof. Drd. Aglaya Jimenez (Roma), Stefan Rüdenauer (Viena), Leonard Vlad (director clinică, Suceava), Ing. Vasile Vulpe (Târgu Jiu), Cătălin Dogaru (notar public, Bistriţa) şi mulţi alţii.
Respectiva masă rotundă de dezbatere şi cunoaştere reciprocă a avut loc pe str. Apicultorilor, nr. 23, Bistriţa, la ora 20:00; discuţiile finalizându-se printr-o dineu în aer liber.
În conformitate cu voinţa mirilor, care asemenea creştinilor din perioada primară se împărtăşeau chiar înainte de primirea sacramentului cununiei sau al nunţii, mirii Florin Ioan şi Ioana au participat duminică, 27 august 2012 la Sfânta Liturghie la Biserica Sf. Dumitru din Sărăţel.
Alaiul pornit de la casa miresei din Sărata a ajuns la biserica arhiplină după o serie de opriri specifice locului şi a avut o culoare tradiţional românească, alături de lăutari fiind 4 călăreţi şi 7 perechi de dansatori populari autohtoni din Mărişel.
Ziua a IV-a a nunţii reprezintă centrul întregii manifestări prin Sfânta Taină a Cununiei unde au participat mai mulţi preoţi din zonă şi invitaţi străini care au rostit câte un mesaj public către miri şi nuntaşi.
Masa Festivă a nunţii a avut loc la Restaurantul Giulia din Bistriţa în prezenţa a peste 370 de nuntaşi. Muzica a fost asigurată de cântăreaţa de muzică populară Ana Ilca Mureşan şi formaţia; Codruţ Ceoarec – saxofon şi DJ Dorel Bălan. Vestimentația mirilor a fost asigurată de casa de modă Augustin & Came – Fashion din Spania.
După 5 zile de petrecere, ultima zi a evenimentului – Spălăcenia a fost omagiată printr-o cină festivă pentru toţi organizatorii, axându-se pe depănarea amintirilor şi urări mirilor pentru vacanţa dulce din luna de miere.
Mesajul mirilor: „Dragi prieteni, vă mulţumim că aţi ales să participaţi la evenimentele prilejuite de pecetluirea dragostei noastre prin sfânta taină a nunţii. Sperăm să fi petrecut un timp minunat în compania noastră şi a invitaţilor noştri prin activităţile pe care le-am propus pentru acest moment.”
Detalii și fotografii pe paginile web: www.florinioanbojor.wordpress.com și www.facebook.com
Prof. Florin I. Bojor şi Ioana Bojor
Citiţi şi:
- Florin I. Bojor este în al nouălea cer!
- Florin Bojor: De ce românii din Spania nu candidează la alegerile locale din 2015?
- BISTRIŢA MARIAGE FEST îşi deschide porţile pentru mirii anului 2013
- (Foto) Anuţa Motofelea, mesaj după nuntă şi botez
- Florin I. Bojor: Cine decide şi ce se decide pentru centura de ocolire a municipiului Bistriţa?
Comentarii
Sunteti normali la cap? Poate ca pentru voi e important dar pe noi nu ne intereseaza absolut deloc!
Adaugă comentariu nou