( Foto) Realizările primarului Mircea Romocea şi ale administraţiei năsăudene în 2017
Administraţia publică locală năsăudeană a desfăşurat o serie de activități, în cursul anului 2017 menite să susțină creșterea calității vieții cetățenilor. Calitatea vieții unei localități este dată de calitatea aerului, a mediului înconjurător, a infrastructurii, a serviciilor către populație, dar și a accesului la educație și cultură.
Anul 2017 a fost un an în care s-au conturat noi proiecte și anul în care alte proiecte începute au fost finalizate. Autoritatea locală a făcut și în anul recent încheiat, toate demersurile necesare astfel ca printr-un program complex de proiecte şi investiţii, să continue modernizarea oraşului.
Bugetul local a fost orientat către obiective importante, menite să ducă la creșterea calităţii vieţii cetăţenilor oraşului. Mai mult, în anul încheiat recent, Primăria oraşului a demarat pentru anul 2018 o serie de proiecte de investiție necesare dezvoltării comunității locale.
Dintre obiectivele realizate de către administraţia publică locală în anul 2017, prezentăm câteva în cele ce urmează:
1. Continuarea lucrărilor pentru documentația proiectului „Complex sportiv multifuncțional și de agrement în orașul Năsăud”, faza de fezabilitate;
2. Semnarea contractului de finanțare, depus în cadrul Programului Operațional Regional, Axa 3.1. a proiectului „Eficientizare energetică a unor blocuri de locuințe din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, etapa I”
4. Depunerea spre finanțare a proiectului „Pod cu o bandă de circulație peste râul Someș, orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud”, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală 2;
5. Realizarea de studii de fezabilitate pentru un număr de 4 străzi: Str. Comoarei, Str. Avram Iancu, Str. Viei și Str. Andrei Mureșianu;
-
Depunerea spre finanțare a unui proiect de realizare “Centru de zi pentru vârstnici și unitate mobilă de îngrijire la domiciliu, în orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud”, în cadrul Programului Operațional Regional, Axa 8.1.;
-
Depunerea spre finanțare a proiectului «Eficientizare energetică a Spitalului Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud», în cadrul Programului Operațional Regional, 3.1. Operațiunea Clădiri publice.
-
Realizare împrejmuire Colegiul Național “George Coșbuc” Năsăud;
-
Realizare parcare nouă în fața Ambulatoriului de specialitate “Dr. George Trifon”
-
Demararea procedurilor pentru proiectul „Reabilitare, modernizare și dotare Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Năsăud”;
11. Depunerea spre finanțare a proiectului “Construcție pentru ceremonii funerare în localitatea componentă Liviu Rebreanu, oraș Năsăud, județul Bistrița-Năsăud”;
12. Depunerea spre finanțare a proiectului “Construcție pentru ceremonii funerare în localitatea componentă Lușca, oraș Năsăud, județul Bistrița-Năsăud”;
13. Depunerea spre finanțare a proiectului „Reamenajare fântână arteziană situată în Parcul Central al orașului Năsăud, județul Bistrița-Năsăud”;
14. Semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Modernizare drumuri agricole în orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud”, pentru 7,5 km de drumuri agricole din extravilanul localității;
15. Finalizarea proiectului de realizare parcare, spații verzi și boxe metalice în cartierul de blocuri Grăniceri sud;
16. Dotarea Creșei orașului Năsăud;
-
Dotare cu aparatură modernă pentru sediul Primăriei orașului Năsăud (xerox/scanner/imprimanta A1 și A0).
18. Realizare trotuare cartier Liviu Rebreanu, oraș Năsăud;
19. Realizarea de noi spații verzi și înlocuirea arborilor bătrâni;
20. Susținerea financiară a cultelor religioase și a ONG-urilor, pe bază de proiecte;
21. Susținerea activităților culturale și sportive de pe raza orașului;
22. Ajutoare sociale și alimente pentru categoriilor sociale dezavantajate;
23. Menținerea relațiilor cu orașele înfrățite prin realizarea a două schimburi de experiență cu orașul Mandello del Lario - Italia;
24. Încheierea unui nou parteneriat extern pentru Adăpostul de câini fără stăpân al orașului Năsăud;
25. Sprijinirea organizării ediției a XVI-a Zilelor Orașului Năsăud;
26. Realizarea a două Recorduri Mondiale omologate de Guiness Book pentru cea mai mare horă tradițională și cei mai mulți participanți îmbrăcați în costum popular, cu ocazia Zilei Costumului Popular – 14 Mai 2017;
27. Acordarea de premii în bani și diplome pentru 14 cupluri, la împlinirea a 50 de ani de la căsătorie;
28. Ecologizarea malurilor Râului Someșul Mare, pe raza orașului Năsăud;
29. Acțiuni de dezinsecție și deratizare la nivel de oraș (instituții publice, imobile, parcuri etc.);
30. Susținerea pensionarilor cu pensii mici, prin acordarea de tichete sociale pentru achiziționarea de medicamente;
31. Acțiuni de modernizare și eficientizare a iluminatului public stradal;
32. Acordarea de cadouri, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru aprox. 1000 de preșcolari;
33. Iluminat festiv de iarnă și focuri de artificii.
Citiţi şi:
- Destinațiile exotice- punctul de relansare al turismului în 2020
- 20 curiozități despre apa minerală
- Urmează să îi cumperi cadou unei femei din viața ta? Nu pleca la cumpărături fără să citești LISTA cu SFATURI
- Cele mai populare jocuri de păcănele: Top 10 sloturi online
- O mănăstire din judeţ va deschide un centru pentru copii orfani
Comentarii
Felicitări domnule primar. Vă rog să continuați, cu punctul 15 din lista prezentată mai sus privind „igienizarea” cartierului Miron Cristea, în anul 2018. La mulți ani!
Bă, ne luați de proști? Trei sferturi din ”mărețele realizări” sunt semnări, continuări de documentații, idei de viitor, blabla bla-uri. La realizate sunt doar dotare la creșă, o parcare și-un loc de joacă. Și-un gard! Orașul arată ca naiba, tot e spart, conductele de apă și canalizare trebuie schimbate, centura orașului, se mai aude ceva de ea? Centura a fost sacrificata ca sa faca primarul SPA pe malul Somesului. Fa domle centura in oras ca mi se zguduie blocul toata noaptea de la tiruri, lasa dracului bazinele de inot, nu stii proverbul cu chelul si tichia de margaritar? Schimba naibii conductele, repara canalizarile orasului, plombeaza trotuarele, astea sunt prioritati.
Adaugă comentariu nou