Francezii, impresionaţi de cultura bistriţenilor
Asociaţia pentru schimburi internaţionale, solidaritate şi prietenie din Montmorillon (AMEISA), a fost prezentă la Casa de Cultură a Sindicatului Bistriţa, cei zece francezi fiind primiţi cu pâine şi sare de tinerii în frumoase costume populare de la “Codrişorul” şi directorul Alexandru Câţcăuan.
Francezii au fost interesaţi de istoricul instituţiei de cultură, de formaţiile artistice de aici, care au o vechime de mai bine de 40 de ani, Cenaclul literar “George Coşbuc”, Ansamblul “Codrişorul”, Corala “Andrei Mureşanu”, dar şi instituţiile de învăţământ de aici Universitatea Ecologică Bucureşti şi Şcoala Postliceală “Carol Davila”. Oaspeţii au venit la Bistriţa ca un răspuns al vizitei pe care Alexandru Câţcăuan şi “Codrişorul” au făcut-o străinilor. O întâlnire în care cultura a fost ambasadorul românilor.
Adaugă comentariu nou