Gata să lucreze în comerț
20 de șomeri au șansa să-și găsească un rost pe piața muncii, ca lucrători în comerț, după de vor susține astăzi, examenul în măsură să le certifice pregătirea profesională urmată gratuit pe parcursul a zece săptămâni, în perioada 20 mai – 29 iulie.
Evaluarea va avea loc la centrul din Beclean al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, ca o măsură activă de reorientare profesională, prevăzută de Legea 76/2002.
În teritoriu, persoanele fără ocupație aflate în evidențele instituțiilor de profil se pot adresa Agenției din Beclean dacă sunt interesate de o posibilă recalificare în măsură să le dea o meserie și o diplomă cu care să se descurce în viață; cursurile se organizează fără costuri din partea beneficiarilor (șomeri indemnizați sau neindemnizați) ori de câte ori se strange destulă lume cât să formeze o grupă. Până acum, s-au reorientat în acest fel cei ce aveau să devină între timp insatalori pe sectorul apă și gaz, operatori pe calculator, bucătari, dulgheri sau lucrători în comerț.
Adaugă comentariu nou