Grădiniţa de la Domneşti, aproape de finalizare! Tablete şcolare şi echipamente IT pentru elevii comunei Mărişelu
Anul acesta, vor fi finalizate lucrările la grădiniţa din Domneşti, anunţă primarul Horea Petruţ. Este vorba despre edificarea unei grădiniţe cu două săli de grupă, o investiţie finanţată cu fonduri europene, printr-un proiect al Ministerului Educaţiei (PRET).
„Mobilierul pentru dotarea sălilor de grupă a ajuns. Mai avem de lucrat la branşamente la utilităţi, dar şi la amenajarea curţii. Va fi o grădiniţă foarte frumoasă, pentru cei mai mici locuitori ai acestei localităţi”, ne-a declarat primarul comunei.
De altfel, preocuparea aministraţiei locale pentru educaţie rămâne o prioritate. A fost depus şi proiectul pentru achiziţia de tablete şcolare şi echipamente IT, pe bani europeni, mizându-se pe semnarea contractelor de finanţare. Câteva zeci de tablete au fost repartizate prin intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, astfel că doar diferenţa va fi achiziţionată prin acest proiect al Primăriei Mărişelu.
Citiţi şi:
- Tablete pentru toţi elevii comunei Mărişelu, din fonduri europene! Lucrările de infrastructură, reluate!
- Primarul Horea Petruţ: Dispensar medical la Domneşti, continuarea lucrărilor la canalizare, drumuri agricole, finalizarea drumului Măgurele –Jeica, printre priorităţi!
- Zilele comunei Mărişelu, anulate. Mitropolitul Andrei vine la sfinţirea capelei din Domneşti
- Primarul Horea Petruţ: Copiii din Domneşti, în grădiniţă nouă! Lucrări ample la reţeaua de apă, asfalt spre Jeica, capelă pentru Bârla şi Sântioana!
- Primarul Horea Petruț: Dispensarul medical și căminul cultural de la Domnești, pe ultima sută de metri! Lucrăm la asfaltarea străzilor, drumul comunal Măgurele-Jeica, la dotarea școlilor prin PNRR!
Adaugă comentariu nou