Grevă spontană la Finanţe. Prefectul Ovidiu Frenţ s-a întâlnit cu şeful Administraţiei şi liderul de sindicat

În această dimineaţă, cei 280 de angajaţi ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, de la Bistriţa, Beclean, Năsăud şi Sângeorz Băi, au declanşat un protest spontan întrerupând temporar activitatea. Principala nemulţumire vizează Legea salarizării unitare în sistemul bugetar, aflată în dezbaterea comisiilor de la Senat. Ştire în curs de actualizare.

***

În această dimineaţă, cei 280 de angajaţi ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, de la Bistriţa, Beclean, Năsăud şi Sângeorz Băi, au declanşat un protest spontan întrerupând temporar activitatea. Principala nemulţumire vizează Legea salarizării unitare în sistemul bugetar, aflată în dezbaterea comisiilor de la Senat.

         „Oamenii au declanşat acest prostest spontan, întrerupând temporar activitatea, nemulţumirea lor fiind Legea salarizării unitare. Săptămâna aceasta, legea este în Senat, săptămâna viitoare, în Camera Deputaţilor, iar peste două săptămâni se va aproba în plen. Pe noi ne nemulţumeşte nu cât iau ceilalţi, nemulţumirea noastră este grila de salarizare pe care Ministerul Muncii a făcut-o, respectiv cei aparatul central din Ministerul de Finanţe şi de la ANAF au cu 40% mai mult decât cei care colectează. Nu este normal aşa ceva. De aici se adună, de la „Declaraţii”, de la Control, de la „Executare”, iar Ministerul are rol de sinteză, de centralizat date. Or, nu e normal ca un director de regională să aibă mai puţin decât un consilier din ANAF, un director de la Regionala Cluj,  care are 3500 angajaţi în subordine, în opt judeţe” , ne-a declarat Costel Aron, liderul Sindicatului Finanţe SEDLEX Bistriţa-Năsăud.

         Potrivit liderului sindical, prin noua Lege a salarizării unitare, celor din administraţiile judeţene le scad salariile, în timp ce la nivel central, la Miniserul de Finanţe şi ANAF, cresc. „Nu e posibil, suntem angajaţii Ministerului de Finanţe. Ministerul e unul singur, aparatul central şi unităţile din subordine. Am avut cinci runde de negocieri la Bucureşti în care nu s-a rezolvat nimic, numai promisiuni. Am avut negocieri cu ministrul Finanţelor, ministru Muncii, preşedintele ANAF. În ultima rundă de joi, nici nu ne-au mai primit, aţi văzut că noi, liderii de sindicat, am pichetat sediul Ministerului de Finanţe”, ne-a precizat Costel Aron.

         Acesta a menţionat că vineri, la nivelul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, sindicaliştii au avut o şedinţă în care s-au prezentat concluziile negocierilor, iar aceştia au decis această formă de protest spontan”.

         „În momentul în care nouă ne scad salariile, sunt locuri disponibile, blocate prin pensionare. Sunt 212 posturi la nivel de regiune pe care nimeni nu face niciun fel de angajare. Oamenii noştri sunt trimişi la Bucureşti, în detaşare, pe la Cluj, cu diurnă de 17 lei pe zi. Făcându-se o reorganizare a ANAF-ului, trimiţi oameni acolo.  Anul acesta se mai pensionează la nivelul regiunii încă 50 de persoane. Vă gândiţi ce deficit de personal. S-au pensionat consilieri, am solicitat să tranfere posturile pentru debutanţi, să poată veni tineri, să întinerim instituţia”, a mai spus liderul sindical Costel Aron.

         Prefecutl Ovidiu Frenţ s-a întâlnit la sediul Administraţiei Judeţene a Fnanţelor Publice cu şeful instituţiei, Cristian Parasca şi cu liderul de sindicat. „Eu l-am informat pe domnul prefect în urma declanţării conflictului spontan şi domnul prefect a venit să poatrte o discuţie, să-l informăm ce se întâmplă, să aibă o discuţie şi cu liderul de sindicat, să vedem ce cer oamenii şi care ar fi durata acestui protest”, ne-a precizat şeful Administraţiei, Cristian Parasca.

         Nu în ultimul rând, prefectul Ovidiu Frenţ ne-a precizat că a venit în calitate  de preşedinte al Comisie de Dialog Social, pentru a lua act de revendicările salariaţilor, prin intermediul liderului de sindicat, concluziile urmând să fie transmise atât la conducerea Ministerului Dialogului Social, cât şi la conducerea Ministerului Afacerilor Interne. „Revendicările fiind de ordin naţional, şi nu local, aştept pe procedurile legale rezultatele concilierii şi eventuala mediere care va avea loc între conducerea naţională a Sindicatului Finanţelor SED LEX cu conducerea de la nivel central”, a explicat prefectul Ovidiu Frenţ.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5