Incendiu în Galaţii Bistriţei
Joi dimineaţa, 19 aprilie, la ora 02.29, dispeceratul I.S.U. „Bistriţa” a fost anunţat despre producerea unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Galaţii Bistriţei.
,,Două autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bistriţa s-au deplasat de urgenţă la faţa locului. În momentul ajungerii la locul evenimentului, pompierii militari au constatat că incendiul se manifesta la acoperişul imobilului.
În sprijinul forţelor şi mijloacelor din cadrul inspectoratului a intervenit Serviciul Voluntar pentru Situaţii pentru Urgenţă din localitate. Incendiu a fost localizat la ora 03.00, pompierii militari acţionând cu patru ţevi de refulare de înaltă presiune pentru lichidarea acestuia. Intervenţia a durat aproximativ 3 ore, interval în care s-a reuşit salvarea locuinţei şi a unei case aflată în apropiere. În urma incendiului, au ars: acoperişul pe o suprafaţa de aproximativ 150 mp şi bunurile din interiorul a două camere.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind de natură electrică – un scurtcircuit electric a provocat aprinderea maselor plastice dintr-un cablu electric defect”, ne-a comunicat purtătorul de cuvânt ISU BN, plutonierul Marius Rus.
Adaugă comentariu nou