Ing. Nuţu Tabără: Anul 2018 a fost unul cu producţii agricole remarcabile. Îi felicit pe producători pentru vrednicia lor

Directorul executiv Ioan Nuţu Tabără de la Direcţia pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud i-a felicitat, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, pe toţi fermierii din judeţul Bistriţa-Năsăud pentru performanţele obţinute în acest an.

 „Anul 2018 a fost un an agricol cu producţii remarcabile. Într-adevăr, se vede un salt uriaş, în special la o serie de culturi.  La porumb boabe, prin vrednicia producătorilor agricoli, într-un an atipic din punct de vedere meteorologic, dar şi  prin tehnologiile performante pe care le-au aplicat producătorii mari şi nu numai, datorită fondurilor europene pe care le-au accesat, producţia medie a fost de 7,9 tone la hectar”, a precizat ing. Nuţu Tabără.

Potrivit acestuia, creşteri ale producţiei medii au fost şi la grâu, cultură la care aam avut anul acesta o producţie medie realizată de 4393 kg/ha, comparativ cu cea din 2017, cu 3940 kg/ha.  Spor au avut producătorii şi la triticale sau la orz. La soia, suprafaţa s-a mărit considerabil faţă de anul precedent, de aproape 10 ori, iar producţia este una foarte bună de 3.098 kg/ha, aproape triplă faţă de anul trecut.          

Producţie foarte bună a fost anul acesta şi la struguri. La nivelul judeţului avem 10 hectare de viţă-de-vie pentru struguri de masă, unde s-au recoltat, în m,edie, 5 tone/hectar, şi 482 hectare cu viţă-de-vie pentru struguri de vin, unde producţia a fost 8,2 tone/hectar.

         Producţii excepţionale au fost obţinute şi în livezile de măr, de 17,2 tone/hectar faţă de 6 tone/hectar anul trecut, dar şi în livezile de peri, 10 tone/ha, dublu faţă de anul trecut sau pruni – 15,6 tone/hectar, cireşi şi vişini sau nuci. Singurele scăderi  au fost la culturile de orzoaică şi cartof. 

În ceea ce priveşte efectivele de animale de la nivelul judeţului, potruvut datelor statistice, creşteri ale numărului de capete sunt la bovine, cu 9% -  78.834 capete, ovine cu 14% - 458.559 capete, suine cu 13% - 65.447 capete sau păsări cu 21% - 391.303 capete. În fermele bistriţenilor, sunt peste 30.000 de capre. Scăderi de efective se înregistrează la  cabaline - 8.694 capete, animale de blană  - 870 capete şi familii de albine - 26.721 familii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5