Inspector şcolar general Cristian Nicula: Înscrierea la Bacalureat, prelungită până în 9 iunie! Nu ştim de modificarea calendarului probelor!

Inspectorul școlar general, prof. Mircea Cristian Nicula, a declarat, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, că în anul școlar 2022-2023 un număr de 25 de unitați de învățământ (licee și colegii) au elevi în clase terminale de liceu. Potrivit acestuia, numărul elevilor aflați în clase terminale de liceu este de 2054 din care 1802 elevi clasa a XII-a zi, 125 elevi clasa a XIII-a seral = 125 şi 127 elevi clasa a XIII-a frecvență redusă.

„Ministerul Educaţiei a intervenit şi a modificat termenul limită pentru înscrierea candidaţilor pentru data de 9 iunie. Şi mediile se pot încheia până la acea dată. Cu toţii ştim că este grevă în Învăţământ şi este greu să înscriem copiii la Bacalaureat. Cei din promoţiile anterioare vin cu un dosar, pentru cei din seriile curente secretariatul şi diriginţii alcătuiesc nişte liste şi întocmesc dosarul pentru înscrierea la Bacalaureat. Nu este o procedură complicată şi cu siguranţă se va înfăptui. Despre modificarea calendarului la Bacalaureat nu ştim, doar despre înscriere”, a declarat prof. Cristian Nicula.

Calendarul examenului național de Bacalaureat 2023, la ora actuală:
  • 29 mai – 7 iunie - Perioada de înscriere pentru prima sesiune a examenului de bacalaureat
  • 12-21 iunie - Evaluarea competențelor lingvistice și digitale
  • 26-29 iunie - Desfășurarea probelor scrise
  • 3 iulie - Afișare rezultatelor inițiale
  • 7 iulie – Afișarea rezultatelor finale după contestații

.Pentru susținerea probelor, în județul nostru se vor fi constituite 7 centre de examen.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5