Întâlnirea Tinerilor Eparhiei de Cluj-Gherla la Bistrița sub auspiciile bucuriei

https://www.eparhiaclujgherla.ro

Întâlnirea Eparhială a Tinerilor greco-catolici s-a desfășurat sâmbătă, 3 septembrie 2022, la Bistrița. Programul întregii zile s-a desfășurat sub motto-ul „Maria a pornit și s-a dus în grabă” (Lc 1,39). În lumina acestui verset biblic, așa cum a plecat la verișoara sa, Elisabeta, Maria continuă să vină „în grabă”, mai ales la tineri, ea, care era o tânăra ca și ei atunci când a răspuns prin acel unic „DA!” împlinirii planului divin.

Preasfânta Fecioară Maria a venit și sâmbătă, 3 septembrie 2022, și a întâmpinat cu lumina bucuriei tinerii adunați la Bistrița din întreaga Eparhie de Cluj-Gherla la cea de-a XVII-a ediție a Întâlnirii Eparhiale a Tinerilor, IET-2022, eveniment organizat de Biroul eparhial pentru pastorația tinerilor și a copiilor. Din pricina vremii nefavorabile programul IET-2022 nu s-a putut desfășura în aer liber, ci, prin bunăvoința autorităților locale, s-a desfășurat în Palatul Culturii din Bistrița, locul în care, în anii de după 1989 – ai ieșirii Bisericii Greco-Catolice din ilegalitate –, se celebrau Sfintele Liturghii greco-catolice.

Împreună cu Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, au luat parte la întâlnire în jur de 200 de tineri – din parohii, din asociațiile Eparhiei și de la Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu” din Cluj-Napoca, 35 de preoți, 10 însoțitori de grup și 50 de voluntari. Au fost de față și persoane consacrate din Congregația Maicii Domnului, din Ordinul Surorilor Sfântului Vasile cel Mare și din Ordinul Călugărilor Sfântului Vasile cel Mare. Cu binecuvântarea Preasfinției Sale Vasile, Episcopul de Maramureș, au venit la Bistrița, un grup de tineri din Eparhia de Maramureș, însoțiți de pr. Angel Zareczki, vicar pentru laici și, cu binecuvântarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite și a PS Cristian, s-a aflat la Bistrița și o delegație de tineri din partea Arhiepiscopiei de Alba Iulia și Făgăraș, însoțită de pr. Florin Gheorghiu, protopop de Turda.

În prima parte a zilei Preasfinția Sa Claudiu a celebrat Sfânta Liturghie având alături preoții participanți. Răspunsurile liturgice le-au dat un grup de tineri dirijați de sr. Dominica CMD. La predică, PS Claudiu a mulțumit autorităților locale care au ajutat la organizare și au participat la program: Ioan Turc, primarul mun. Bistrița, Mica Oprea, prefectul jud. Bistrița-Năsăud, Ioan Zăgrean, subprefect, și Bogdan Ivan, deputat, pentru „sprijinul și prietenia cu care ne-au ajutat”. Episcopul de Cluj-Gherla a vorbit în continuare tinerilor despre bucuria slujirii lui Dumnezeu și a trăirii cu conștiința prezenței Sale, o prezență care conferă bucurie.

Le-a spus că e un lucru bun să privească la trecut pentru a-și regăsi identitatea, dar aceasta să fie doar o motivație pentru viața lor concretă, care să nu fie doar o acumulare de experiențe, ci să le fie vie, „într-o logică dinamică, activă”. Pentru că „nu putem sta deoparte să privim la lumea care se prăbușește; nu putem sta deoparte să ne plângem ce dificil este în lumea de astăzi. Noi știm, ca și creștini, că fiecare dintre noi are o anumită misiune. Și aceasta încearcă Biserica să vă ajute, să descoperiți că sunteți extrem de importanți, nu doar pentru Biserică, ci pentru lumea în care trăim. Că Dumnezeu v-a cunoscut și vă cunoaște din sânul maicii voastre.”

A repetat cuvintele Maicii Tereza de Calcutta, care mărturisea că nu a dorit să schimbe lumea, ci doar să fie „o picătură de apă limpede, curată, într-un ocean murdar”. Apoi a spus: „încearcă să fii și tu la fel, și atunci lumea se va schimba” – invitație valabilă și pentru creștinii de azi. Le-a arătat tinerilor adevăratul lor rol, care nu este cel jucat pe „scena acestei lumi” – o scenă care conferă false identități. Le-a spus: „avem scena Cerului. Și, dacă suntem pe scena Cerului și interpretăm o piesă pentru Dumnezeu, atunci știm valorile Împărăției Cerurilor: să fim onești, să fim sinceri, să ne putem privi în oglindă și să recunoaștem cine suntem cu adevărat, și, mai ales, să știm de la Cine să cerem ajutorul: de la Tatăl Ceresc și de Maica Sfântă.”

Ca urmare, le-a atras atenția cât este de important să își aducă aminte de Botezul pe care l-au primit: „Primind Botezul avem o identitate, identitatea de creștini și suntem deja parte a Împărăției Cerurilor. Noi suntem fiii și fiicele lui Dumnezeu și nu suntem supuși morții. Prin Botez noi am trecut de moarte. Și dacă trăim cu adevărat vocația noastră, viața noastră și identitatea noastră, atunci suntem cu adevărat creștini. Iar faptul că acum celebrăm pe o scenă (în Palatul Culturii din oraș) să ne aducă aminte se spectacolul vieții noastre.” A evocat, din viața Fericitului Iuliu Hossu, cum, după ce era aclamat ca erou al națiunii atunci când vestea Marea Unire, la 1 Decembrie 1918, după 30 de ani era umilit și închis pentru credința sa. De aceea, a continuat PS Claudiu, „trăind în lume, să știm că nu aparținem acestei lumi, ci Împărăției Cerurilor. Voi, tinerii, sunteți chemați sa regăsiți esențialul vieții de creștin: să fiți buni creștini și oameni buni și atunci va merge bine și Biserica și lumea în care trăim. Încercați, la invitația Maicii Tereza de Calcutta, să fiți picături de apa curată într-o mare tulbure!”

După Sfânta Liturghie, corul a interpretat cântări cu care s-a încheiat prima parte a zilei, apoi, tuturor celor prezenți le-a fost oferită masa de prânz. După-amiaza a început cu meditația Simonei Baciu, fondator Transylvania College. Tinerii au fost invitați la o călătorie spirituală pe urmele Preasfintei Fecioare Maria, o călătorie de introspecție și analiză a propriilor trăiri. Le-a vorbit despre apartenență și efectele ei, despre nevoia de a aparține unor grupuri și comunități. Le-a definit opt piloni ai apartenenței și apoi i-a invitat la o reflecție pe grupuri, provocându-i să răspundă împreună la trei întrebări.

La încheierea discuțiilor, câte un reprezentant al fiecărui grup a prezentat concluziile. Astfel, în discuțiile purtate tinerii și-au exprimat preocuparea pentru subiecte precum: credință, rugăciune, încredere, creativitate, respect, curajul de a vorbi, de a-și deschide sufletul. Au vorbit despre comunicare și comuniune între ei, despre compasiune, reciprocitate, ce presupune apartenența la un grup, despre prețuirea și integrarea persoanelor defavorizate. Au abordat cu deschidere probleme cu care se confruntă în activitățile din fiecare zi, au pus și și-au pus întrebări, căutând împreună răspunsuri. Au așezat totul, gândurile, trăirile lor la lumina iubirii fraterne și a credinței în Dumnezeu.

Festivalul tinerilor – timp al bucuriei și al rugăciunii prin cântec a încheiat întâlnirea IET-2022. Au fost momente de emoție, armonie, de trăire a comuniunii. Au cântat: grupul „Anima” din care face parte și Cristina Patrașcu, grupul Three O – al fraților Opreanu, cu pr. Dodo și Iulia Marțian, apoi a adus ritmul cântărilor tradiționale o tânără interpretă din Feldru – Valea Secerului, Mădălina Marti. În cadrul întâlnirii, Preasfinția Sa Claudiu a mulțumit, la sfârșit de mandat, părintelui Ioan Frișan, i-a spus: „îl asigur că afecțiunea mea și comuniunea mea de rugăciune rămâne aceeași”. I-a mulțumit pentru devotamentul cu care a slujit Biserica în misiunea de protopop și apoi l-a prezentat pe noul protopop, pr. Cristian Goia, care „în următorii trei ani vă va însoți”.

Totodată, Păstorul Eparhiei de Cluj-Gherla a adresat mulțumiri organizatorilor, sr. Dominica, cea care a condus corul și, în mod special, preoților și însoțitorilor grupurilor de tineri. I-a asigurat pe toți că „timpul pe care l-au oferit lui Dumnezeu este un timp cu adevărat prețios și câștigat”. A mulțumit și Simonei Baciu pentru că a acceptat „să însoțească tinerii la munca pe grupuri, să ofere un cuvânt din partea unui profesionist al educației” prin care a condus tinerii „să meargă în continuarea Evangheliei și a muncii spirituale pe care o facem noi, toți”. A adăugat: „cred că e nevoie în ziua de astăzi să ne unim eforturile” în fața provocărilor acestui timp. În mod special, Preasfinția Sa Claudiu a mulțumit tinerilor participanți și a dorit să îi asigure că Biserica le pune la dispoziție „tot patrimoniul spiritual pentru a-i ajuta în viața lor”.

Și prin imnul IET 2022, cu titlul „Astăzi spun DA!” – compus de frații Camelia, Francisc și Benedict Opreanu –, care a fost intonat de mai multe ori, tinerii au repetat răspunsul Mariei. Ei au venit să îi spună DA lui Dumnezeu, împlinirii, prin ei, a planului lui Dumnezeu. Iar DA-ul Mariei a fost urmat de vestirea bucuriei: „mari minuni a făcut Domnul pentru mine!” – a spus Preasfânta Fecioară Maria Elisabetei. Mari minuni face Domnul pentru fiecare tânăr care împlinește voia Lui. Este ceea ce au înțeles tinerii la Bistrița în această zi de întâlnire sub auspiciile bucuriei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5