Investiție de 38 milioane de euro în infrastructură! A fost semnat contractul pentru modernizarea Lotului 2 al DJ 151, Sânmihaiu de Câmpie – Șintereag

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, prin administratorul public Florin Moldovan, și Asocierea de firme Frasinul-Someș Top Grup și Costin și Vlad Birou de proiectare, prin reprezentantul Pavel Larionesi, au semnat contractul de proiectare și execuție pentru Lotul 2  - Sânmihaiu de Câmpie- Șintereag din DJ 151, pe o lungime de 35,8 kilometri. Valoarea contractului este de aproximativ 38 milioane euro (191.311.761 lei, inclusiv TVA) și este parte din proiectul „Reabilitare DJ 151, km 45+810 – 126+736, limita județ Mureș-Bistrița, județul Bistrița-Năsăud – Cod SMIS 302312”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională al Uniunii Europene, prin Programul Regional Nord-Vest gestionat de ADR Nord-Vest, cu o valoare totală de aproximativ 660 milioane lei.

De altfel, alături de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud - Emil Radu Moldovan,  vicepreședintele Cristian Cârlig, directori și specialiști ai administrației județene, au fost directorul general Marcel Boloș și directorul general adjunct/șeful Autorității de Management – Petru Alboi-Șandru, dar și primarul municipiului Bistrița-Gabriel Lazany, mai ales că discuțiile au vizat și alte proiecte finanțate prin ADR Nord-Vest și etapa de programare a exercițiului financiar european următor.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, durata contractului de execuție este de 28 de luni  - de la semnare și de la emiterea ordinului de începere  - dintre care patru luni sunt prevăzute pentru elaborarea proiectului tehnic și 24 de luni pentru partea de execuție efectivă. Garanția lucrărilor va fi de șapte ani. Foarte probabil, în această toamnă ar urma să debuteze efectiv lucrările. Noutatea acestui proiect față de acum 14 ani – când DJ 151 a mai trecut printr-un proiect de reabilitare cu fonduri europene – o constituie faptul că se vor avea în vedere și consolidările, captarea torenților, amenajarea de trotuare, stații de autobuz, parcări etc.

Traseul Lotului 2 include Sânmihaiu de Câmpie (final de comună) – Sângeorzu Nou – Vermeș – Lechința – Chiraleș – Șirioara – Coasta – Șieu Odorhei – Șintereag. Investiția presupune lucrări complexe: 3 poduri, 67 de podețe, 120 de accese la proprietăți, șanțuri și rigole, canalizare pluvială, protecții de taluz, aproape 26 km de parapet de siguranță, 10 stații de autobuz, precum și sisteme moderne de cântărire și monitorizare a traficului.

În ceea ce privește Lotul 1 și Lotul 3, după parcurgerea unor “pași procedurali, “într-un termen rezonabil”, se va purcede la semnarea contractelor. Oricum, remarca președintele Radu Moldovan, lucrările pe între DJ 151  nu ar trebui să depășească finele lui 2027, însă exercițiul financiar 2021-2027 are o marjă de implementare de +2.

“Felicităm echipa Consiliului Județean Bistrița-Năsăud pentru faptul că s-a ajuns  - după lungi proceduri de achiziție publică și contestații care au fost depuse -  la semnarea acestui Lot 2 din Drumul Județean 151. Trebuie să vă spunem, de asemenea, că prin implicarea Consiliului Județean și a echipei pe care dumnealor o au la nivelul Consiliului Bistrița--Năsăud, o mare parte din rețeaua de drumuri județene este astăzi modernizată. Peste 90 % cred se va ajunge cu acest drum județean din rețea modernizată, ceea ce este un prim pas pentru a oferi conectivitate și asigura mobilitatea pentru locuitorii județului și, desigur, perspectiva pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea economică pe termen lung”, a men’ionat directorul general ADR Nord-Vest, Marcel Boloș.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5