Ioan Deneş, senator PNL:Spitalul Orășenesc dr. George Trifon Năsăud se află în pragul unui colaps financiar
Doamnelor şi domnilor,
Doresc să aduc în fața dumneavoastră și a tuturor celor care sunt interesați de bunul mers al sistemului sanitar următorul caz care mi-a fost semnalat într-una din discuțiile purtate cu factori de decizie din zona sanitară din Bistrița – Năsăud.
O să vă vorbesc despre situația extrem de gravă în care se află la această dată Spitalul Orășenesc dr. George Trifon Năsăud. Unitatea sanitară a ajuns în postura de a acumula datorii foarte mari din cauza nedecontării de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud a cazurilor asistate și care se înscriu în seria celor care beneficiază de asigurare fără plata contribuției la Fondul Unic Național de Asigurări Sociale de Sănătate. Este vorba despre copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 până la 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenți de liceu, până la începerea anului universitar, ucenici sau studenți și dacă nu realizează venituri din muncă. Tot în această categorie se înscriu tinerii cu vârstă de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului și nu realizează venituri, dar și femeile însărcinate și lăuzele dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe țară.
Unitatea spitalicească de care vă vorbesc a acordat până la 30 septembrie 2013 asistență medicală pentru aproximativ 800 de astfel de cazuri, cu mult peste contractul încheiat cu CJAS Bistrița-Năsăud. Ori ce trebuia să facă un medic al acestei unități medicale? Să dea sau să nu dea asistență medicală acestor cazuri? Să acorde asistență pentru că așa a jurat sau să nu se uite la cel bolnav pentru că nu mai decontează Casa de Asigurări serviciul prestat?
Asistența medicală de urgență acordată în camera de gardă a spitalului a depășit numărul de 10.200, mare parte dintre acestea nefiind plătite de către Casa de Asigurări, chiar dacă fiecare pacient a primit îngrijirea de care avea nevoie. Așadar, nedecontarea acestor cazuri a atras după sine efectuarea de cheltuieli suplimentare și ca atare acumularea de datorii.
Cunosc faptul că sistemul sanitar este unul greu încercat, atât prin lipsa fondurilor, cât și prin lipsa de personal, dar atât timp cât ne-am asumat să acordăm asistență medicală cetățenilor țării ar trebui să îi și plătim pe cei care o acordă. Ca atare, rog factorii decidenți să se aplece asupra acestei probleme și să dispună, fie acoperirea datoriilor acumulate, dar și renegocierea contractului dintre CJAS și unitatea spitalicească în termeni rezonabili.
Închei prin a vă aduce la cunoștință că Spitalul Orășenesc dr. George Trifon Năsăud deservește 23 de comune și un număr de peste 120.000 de locuitori din județul Bistrița-Năsăud.
Citiţi şi:
- SOS 112, Ministerul Sănătăţii, Primăria Năsăud, CJAS, Consiliul Judeţean, Parlament, Senat, Guvern!
- Prefectul Ovidiu Frenţ: Spitalul din Năsăud, în situaţie cronică de subfinanţare, necesar de aparatură şi cadre medicale
- Spitalul Orăşenesc „Dr. George Trifon” Năsăud
- A dat raportul legislativului local
- Bolnavilor li se pregăteşte ceva!
Adaugă comentariu nou