Ioan Nelu Botiş vrea fonduri mai mari în sănătate
Deputatul PD-L Ioan Nelu Botiş susţine iniţiativa medicilor de familie din întreaga tară, pentru alocarea de fonduri mai mari sănătăţii, în scopul dezvoltării sistemului sanitar. În acest sens, Botiş a susţinut, ieri, în plenul Camerei Deputaţilor, o declaraţie politică.
„Toţi ne dorim servicii medicale de calitate, ne dorim unităţi medicale dotate cu aparatură de ultima generaţie, un personal medical calificat cu alte cuvinte un sistem sanitar performant, comparativ cu sistemele sanitare din statele dezvoltate ale lumi.
Subscriu şi eu iniţiativei medicilor de familie din judeţul Bistriţa-Năsăud şi din întreaga ţară, care şi-au propus să adune semnături de la cetăţeni, pentru o iniţiativă legislativă prin care se doreşte alocarea a 6 % din PIB sănătăţii şi, un fond anual destinat medicinei primare de minimum 12% din Fondul naţional unic de Asigurări sociale de sănătate. În consecinţa alocarea unui procent de minim 12 la sută din Fondul naţional unic de Asigurări sociale de sănătate medicinei primare, ne va îndreptaţi să privim spre viitor şi să credem că pregătirea profesională continuă a medicilor de familie, competiţia, calitatea lor de manageri ai cabinetelor vor fi căile de dezvoltare a asistenţei medicale primare”, a declarat deputatul PD-L Ioan Nelu Botiş.
Campania de strângere de semnături a fost iniţiată de Asociaţia medicilor de familie şi se va derula pe parcursul a patru luni, timp în care pacienţilor li se explica exact despre ce este vorba.
„Sunt convins la fel ca dumneavoastră că nu vor exista cazuri de indiferenta, mai ales ca oamenii simt pe pielea lor, în spitale, la policlinica, la laboratoare, efectele subfinanţării sistemului sanitar”, a conchis Botiş.
Citiţi şi:
- Ioan Nelu Botiş: „Doresc să pun bazele unei reforme puternice în domeniul medical”
- Sindicaliştii din Sănătate sunt chemaţi la consultări
- PD-L (Ioan Nelu Botiş) ţine cu tine
- Deputatul Botiş, alături de femeile cu cancer la sân
- Ioan Nelu Botiş: „Am discutat cu ministrul Muncii, Marian Sârbu, despre legea primului contract de muncă”
Adaugă comentariu nou