Ioan Oltean, deputat PNL: Îi solicit ministrului Ioan Rus să nu mai evite întâlnirile pe tema Master Planului General de Transport
În cadrul prezentării priorităţilor de infrastructură rutieră pentru perioada 2015-2016 din data de 13 ianuarie 2015, primul ministrul al României, domnul Victor Ponta i-a solicitat ministrului transporturilor, pentru ca Master Planul General de Transport să nu rămâna doar pe hârtie, să facă “un pas esenţial” şi anume, citez: “să mergeţi, să discutaţi cu comisiile reunite, comisiile de transport şi din Senat, şi din Camera Deputaţilor, să aveţi o discuţie oricât de lungă, la care să nu vină doar cei din Comisia de Transport, ci şi toţi ceilalţi parlamentari”. Din păcate, domnul Ioan Rus, ministrul transporturilor, nu a pus în practică recomandarea primului-ministru de a cauta un consens parlamentar, lucru remarcat şi de Comisia Europeană.
Pe lângă o serie de observaţii legate de Master Plan şi de Strategia de implementare, observaţii pe care partea română s-a angajt să le includă în varianta finală a Master Planului General de Transport, oficialii europeni au recomandat Minisetrului Transporturilor ca Master Planul de Transport “sa fie agreat la nivel politic, chiar si la nivelul Parlamentului”, conform documentului facut public de minister.
Aş dori să le reamintesc atât primului ministru cât şi domnului ministru al transporturilor că un acord parlamentar pe tema Master Planului General de Transport nu poate exista doar la nivel declarativ, din partea ministerului, atâta vreme cât parlamentari din cinci judeţe i-au cerut în repetate rânduri ministrului transporturilor, dar şi primului ministru să include în priorităţile infrastructurii rutiere româneşti a autostrăzii Petea – Satu Mare – Baia Mare – Mireşu Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava, traseu prevăzut pentru a lega Ardealul de Nord de Bucovina, prin Legea nr. 363 din 21 septembrie 2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea I - Reţele de transport.
În repetate rânduri am arătat importanţa realizării acestui traseu: dezvoltarea economică pe axa vest-est, un proiect deja identificat de Romania împreuna cu Uniunea Europeană, aşa cum este menţionat în Strategia pentru transport durabil a Guvernului României, Ministerul Transporturilor, pe perioada 2007-2013 si 2020, 2030, anexa nr.7, din martie 2008; condiţii de finanţare mai bune, fiind vorba de un traseu plasat pe coridorul european E58; scoaterea din izolare a Nordului ţării; dezvoltarea economică şi turistică a zonei; deschiderea Occidentului către est. Nu am să reiau acum explicaţiile avantajelor construirii unei Autostrăzi a Nordului.
Aş vrea însă să îi amintesc încă o data domnului ministru Ioan Rus de existenţa Legii nr. 363 din 21 septembrie 2006, care prevede construcţia unei Autostrăzi a Nordului pe traseul Petea – Satu Mare – Baia Mare – Mireşu Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava şi de repetatele solicitari pe care le-am facut alături de colegii mei din judeţele Satu Mare, Baia Mare, Cluj, Bistriţa, Suceava de a discuta despre includerea in Master Planul de Transport a acestui traseu.
La nivel parlamentar a avut loc o singură întalnire a ministrului transporturilor si reprezentanţilor ministerului cu membrii Comisiilor de transport din Camera Deputaţilor şi Senat, la sediul Ministerului Transporturilor, la data de 10.02.2015, pe tema Master Planului General de Transport pe domeniul rutier. Alte două întâlniri între Ministerul Transporturilor si comisiile de specialitate din Parlament au avut loc la data de 17.02.2015 şi 24.02.2015 au fost dedicate dezbaterilor privind problemele tehnice din Master Planul General de Transport pe domeniile aerian si naval. O singură discuţie pe problemele de transport rutier a fost efectiv insuficientă, a lăsat multe probleme nerezolvate şi a fost clar imposibilă gasirea unui acord parlamentar, măcar parţial, pe această temă.
Lipsa unei mai bune comunicări cu Parlamentul a fost deci evidentă şi pentru Comisia Europeană care a sugerat ministerului să caute un consens politic la nivel parlamentar, consens, la care, desigur, se ajunge în urma unor discuţii, aşa cum spunea şi domnul prim-ministru “oricât de lungi”ar fi. Îi solicit pe această cale domnului Ioan Rus, ministrul transporturilor, să nu mai evite întalnirile la nivel parlamentar pentru discuţii pe tema Master Planului General de Transport pe domeniul rutier şi să încercăm, împreună, să găsim o soluţie pentru a-i ajuta pe cetăţenii din nordul ţării.
Ioan Oltean, deputat PNL
Citiţi şi:
- Ioan Oltean: Tăcerea primului ministru este într-o totală contradicţie cu declaraţiile potrivit cărora ar căuta un acord parlamentar pe tema Master Planului General de Transport
- Ioan Oltean: Reintroduceţi pe lista de priorităţi o Autostradă a Nordului
- Autorităţile judeţene vor transmite Guvernului un Memoriu pentru susţinerea construcţiei Autostrăzii Nordului
- PNL BN: Vrem Autostrada Nordului!
- Stelian Dolha, către parlamentarii PSD: Va trebui să fim solidari şi să susţinem Autostrada Nordului
Adaugă comentariu nou