Ioan Oltean: Tăcerea primului ministru este într-o totală contradicţie cu declaraţiile potrivit cărora ar căuta un acord parlamentar pe tema Master Planului General de Transport

În luna ianuarie a acestui an, primul ministru Victor Ponta clama necesitatea unui acord naţional din partea tuturor partidelor politice pe tema Master Planului General de Transport, subliniind importanţa unei bune comunicări care să stea la baza unei largi susţineri politice. Inspirat de acordul cerut şi obţinut de preşedintele Iohannis pe tema alocării a 2% din PIB pentru Aparare, Victor Ponta susţine importanţa unui acord similar şi chiar îl mandateaza pe ministrul transporturilor să încheie cu toate formaţiunile politice parlamentare un acord pe o perioadă de 10 ani în domeniul construcţiei de autostrăzi, pentru că nu putea, probabil, rămâne mai prejos premierul decât preşedintele, în ochii opiniei publice.

Chiar dacă posibilitatea obţinerii unui acord politic în ceea ce priveşte derularea construcţiei de autostrăzi în România, deciderea de comun acord a rutelor şi respectarea lor indiferent de partidul sau coaliţia care se află la putere este un lucru bun şi care ar putea să ajute mult dezvoltarea infrastructurii din România, intenţiile primului ministru, Victor Ponta, rămân doar la stadiul de enunţuri pentru presă, un mic joc de imagine pentru a arăta, o dată în plus, cât de preocupat şi interesat este domnia sa de Master Planul General de Transport.

Deşi cere acord politic la nivel parlamentar pentru o perioadă de 10 ani, deşi sugerează largi discuţii în Parlament şi pomeneşte de întâlniri cu liderii politici de la toate formaţiunile, nu se implică deloc în problemele pe care le ridică Master Planul General de Transport.

Solicitările noastre, ale unor parlamentari din mai multe partide politice, pe tema unei posibile viitoare autostrăzi Satu Mare - Suceava, către primul ministru al României nu au primit niciun raspuns. La interpelarea adresată primului ministru, nr. 1746B din data de 10 februarie 2015, privind excluderea din noul Master Plan pentru transporturi a autostrăzii Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava, formulată de deputaţii şi senatorii Partidului Naţional Liberal se primeşte răspuns doar din partea ministrului transporturilor la mai mult de două luni de la data înregistrării interpelării.

Împreună cu colegi parlamentari din mai multe partide politice, am semnat un memoriu, pe aceeaşi temă a necesităţii construirii unei autostrăzi Satu Mare – Suceava (aşa cum era ea prevazută în legea nr. 363 din 21 septembrie 2006), pe care l-am trimis domnului prim-ministru Victor Ponta. Nici până în ziua de azi nu am primit vreun răspuns din partea premierului, atât de interesat acum doar câteva luni de acordul parlamentar pe teme de infrastructură. Lipsa unei viziuni agreate la nivelul întregii clase politice în ceea ce priveşte Master Planul General de Transport a fost sesizată şi de oficialii Comsiei Europene care au recomandat Ministerului Transporturilor, pe lângă o serie de observaţii legate de Master Plan şi de Strategia de implementare, ca Master Planul de Transport să fie agreat la nivel politic, chiar şi la nivelul parlamentului.

Din păcate, nu am vazut la primul ministru nicio intenţie de a sta la discuţii pe aceste teme. Dimpotrivă. Tot ce a demonstrat a fost nepăsarea faţă de problemele ridicate de parlamentari în numele cetăţenilor pe care îi reprezintă. Primul ministru a sfidat instituţia fundamentală a democraţiei oricărui stat, Parlamentul, arătând încă o dată, cu toate că nu mai era nevoie, că la nivel declarativ este cel mai bine intentionat premier din istoria României, dar atunci cand vine vorba să transpună în faptă macar 1% din declaraţiile sale, nu se concretizează mare lucru.

Dincolo de contrastele evidente între vorba şi faptă, acţiunile premierului, sau mai bine zis, lipsa sa de acţiune şi implicare într-o problemă atât de importantă reprezintă o minimizare a rolului pe care ar trebui să îl aibă Parlamentul. Primul ministru al României nu a înţeles că Parlamentul reprezintă voinţa cetăţenilor şi este cel care poate contribui la rezolvarea problemelor celor mai urgente cu care se confruntă aceştia în viaţa de zi cu zi.

Dacă ar fi realizat acest lucru, ar fi avut măcar o reacţie, o înclinare spre dialog ca răspuns la memoriul trimis de parlamentari pe tema Master Planului General de Transport, care îi solicitau în numele a peste 2,4 milioane de oameni din cinci judeţe ale ţării să repună în discuţie construirea unei autostrăzi care ar fi salvat nordul ţării de izolare.

Apelul nostru, al parlamentarilor, a fost la dialog, la respectarea unei legi mai vechi, în deplină respnsabilitate faţă de alegătorii noştri, şi am solicitat o opinie domnului Victor Ponta. Tăcerea primului ministru în acest caz este într-o totală contradicţie cu declaraţiile potrivit cărora ar căuta un acord parlamentar pe tema Master Planului General de Transport şi, ce este cel mai grav, prin lipsa de comunicare cu parlamentarii, afectează calitatea democraţiei din ţara noastră.

Ioan Oltean, deputat PNL

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5