Ioan Oltean, despre nominalizarea lui Eduard Hellvig la şefia SRI: Va face faţă. E un om politic matur, echilibrat

Copreşedintele PNL BN, deputatul Ioan Oltean, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, că grupurile parlamentare ale PNL îl vor vota fără niciun fel de reţinere pe Eduard Hellvig la şefia SRI, după ce preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat pentru această funcţie. În opinia lui Oltean, Eduard Hellvig este un un om politic matur, echilibrat, care va face faţă la conducerea Serviciului Român de Informaţii.

"Categoric, noi nu putem fi decât susţinătorii acestei propuneri a preşedintelui Iohannis. O găsim absolut excelentă. Eduard Hellvig este un om politic matur, echilibrat, aşezat, aşa cum trebuie şi cred că va face faţă în condiţii excelente în conducerea Serviciului Român de Informaţii. Nu avem niciun fel de reţinere în privinţa aceasta şi, evident, grupurile parlamentare ale PNL vor vota fără niciun fel de reţinere această propunere. De altfel, avem în momentul acesta, o majoritate publică care nu ne pune în dificultate în ce priveşte votul parlamentar”, a afirmat deputatul PNL Ioan Oltean.

Comentarii

22/02/15 09:53
Cetatean

Oare cand se vor numi pe aceste functii, NU OAMENI POLITICI , ci PERSOANE TEHNOCRATE CU EXPERIENTA MAJORA IN SISTEMUL RESPECTIV ( Securitate, Armata, Politie, Jandarmerie... Paza si protectie... etc ) . Tot SRI-ul asta nu are un general cu calificarea si experienta necesara sa fie DIRECTORUL INSTITUTIEI ? De ce trebuie musai "politic" ? Vedeti, de aia merg toate treurile prost in acesta tara. Ce daca a fost in "Comisa pentru Aparare " ( ca asa a inteles... ) , asta nu inseamna ca este calificat si se pricepe la activitatile specific SRI-ului, sau... a fost ofiter SRI si si-a dat demisia, sau... ce sa intelegem... ? De unde stie dumnealui cu ce se "mananca" SRI-ul... si daca nu-i va "sta-n gat"... ?
Firesc si normal ar fi ca functiile de ministru, sa fie ocupate exclusiv de persoane tehnocrate, cu specializare, calificari si exeperienta indelungata in domeniul pe care urmeaza s-l conduca si nisidecum straine ori tangentiale domeniului de aplicatie respectiv.
Oare cand o sa scapam odata de "flagelul politicului" si cand Puterea Administrativ-Executiva, nu va mai fi condusa de persoane fara calificare in domeniu ?
Acuma, sa nu se supere domnia sa... ca o fi avand si studii superioare si experienta suficienta, dar dupa cate inteleg eu, nu in domeniul sigurantei nationale... ( SRI in speta ) ci in cu toate alte domenii .

23/02/15 08:14
Valeri Toderici

De ce numai străinii?!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5