Ioan Pintea şi-a lansat noua antologie la Târgul de Carte Gaudeamus

Scriitorul Ioan Pintea a fost prezent la Târgul de Carte Gaudeamus, unde şi-a lansat antologia „Faţă către faţă”- poeme alese, 1992-2019, apărută la Editura Cartier din Republica Moldova. Despre volum şi poet au vorbit Emilian Galaicu Păun, Monica Pillat, Ştefan Manasia, Ion Bogdan Lefter.
„La această oră, Ioan Pintea are deja o recoltă semnificativă de poezie ce-l individualizează în peisajul liricii româneşti actuale. Pe pragul dificil dintre solicitările unui univers tot mai dramatic l-a icizat şi evlavia trăită şi practicată ca oficiant al altarului, el propune cumva „la mijloc de rău şi bun”, o soluţie de echilibru, de armistiţiu, după ce travsersase terenul mult accidentat al datelor vieţii imediate, surprinse în stare de tensiune cu vizatele şi prescrisele reguli”, spune în prefaţă Ion Pop.
Antologia a fost primită cu mare succes la cel mai important târg de carte din ţară.
Iniţiat şi organizat de postul public de radiodofuziune, Gaudeamus, „cel mai citit târg de carte de la cel mai ascultat radio”, s-a derulat la Romexpo, sub semnul aniversării a 30 de ani de la momentul istoric al Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Peste 8.000 mp de standuri au găzduit sute de mii de titluri şi aproape 900 de evenimente, lansări şi prezentări de carte, sesiuni de autografe și dezbateri cu teme ce acoperă un spațiu vast, de la ficțiune și suspans până la gastronomie și poezie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5