Ioan Ţintean: Ratarea intrării în Spaţiul Schengen ne va costa foarte mult
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, şi ministrul de Interne, Traian Igaş, se fac vinovaţi pentru cel mai mare eşec al României pe linie de politică externă, este de părere, liderul PNL B-N, deputatul Ioan Ţintean, făcând referire la ratarea României de a adera la Spaţiul Schengen.
,,Politica externă a României, dacă mai era nevoie, a primit încă un vot de blam, şi încă o dată se dovedeşte foarte clar, că domnii Baconschi şi Igaş au fost numiţi, doar pe relaţii personale, pe susţinere clientelară, Baconschi din partea preşedintelui Traian Băsescu pentru că a lucrat bine în Franţa, la ora alegerilor prezidenţiale, şi astfel îl menţine pe această funcţie fără nicio justificare, ca drept răsplata pentru munca pe care a depus-o, şi Igaş care nu are nicio treabă cu munca din MAI”, a declarat deputatul Ioan Ţintean, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.
Ţintean a criticat şi pasivitatea preşedinţiei României, precizând că aceasta nu a avut reacţii faţă de această situaţie şi a ignorat toate semnalele negative venite până acum de la nivel european.
,,Ratarea intrării în Spaţiul Schengen, sigur că ne va costa foarte mult, chiar dacă pe ici, pe acolo, se încearcă să se motiveze că România şi-a îndeplinit criteriile. Sigur, că cel mai important lucru este cel de politică externă, al relaţiilor şi al contactelor la nivelul cel mai înalt.
Este grav şi este regretabil că România nu poate să depăşească nişte momente care ne creează o imagine slabă, o percepţie nelalocul ei în faţa europenilor şi a colegilor noştri din UE”, a spus deputatul PNL Ioan Ţintean.
Citiţi şi:
- Dorin Popescu: Baconschi şi Igaş ar trebui să îşi dea demisia
- PSD: După acest insucces uriaş, ar trebui să plece tot Guvernul
- Ioan Oltean: Faptul că România nu a fost admisă în spaţiul Schengen ne-a lăsat un gust amar
- Social-democraţii acuză PD-L de ratarea finanţării pentru centura Bistriţei
- ROMÂNIA ÎN SCHENGEN
Adaugă comentariu nou