PSD: După acest insucces uriaş, ar trebui să plece tot Guvernul
Social-democraţii bistriţeni, prin vocea Adrianei Pană, critică modul în care autorităţile din România şi-au pregătit lecţia pentru aderarea la spaţiul Schengen. „Există patru mari vinovaţi de acest uriaş eşec, şi anume miniştrii responsabili Igaş şi Baconschi, prim-ministrul Emil Boc, care îi coordonează, şi preşedintele Traian Băsescu, care avea şi sarcini diplomatice, dar care şi-a asumat şi rolul de preşedinte jucător, de prim-ministru”, a menţionat reprezentantul PSD BN, în cadrul unei conferinţe de presă.
În opinia PSD BN, „nu ţiganii care cerşesc prin ţările europene sunt marea problemă”, pentru că aceştia sunt acolo fără ca ţara noastră să fi aderat la spaţiul Schengen, ci „corupţia din vămi”, „acel spectacol cu arestări, cu mascaţi, elicoptere şi cu prea puţine decizii de începere a urmării penale”, dar şi pasivitatea diplomaţiei româneşti. „Principala preocupare a lui Baconschi este votul prin corespondenţă şi politizarea diplomaţiei. Îi trimiţi consuli şi ambasadori pe Mioara Mantele, pe Avramescu sau Ioan T. Morar. (…) În loc să te foloseşti de oameni cu credibilitate în spaţiul european, cum este şi Regele Mihai, noi avem o atitudine de cartier cu războiul lalelelor. Ar trebui să plece şi să-aşi dea demisia şi Igaş, şi Baconschi, şi Blejnar şi primul-ministru. După acest insucces uriaş, ar trebui să plece tot Guvernul”, a precizat Adriana Pană.
Citiţi şi:
- Ioan Ţintean: Ratarea intrării în Spaţiul Schengen ne va costa foarte mult
- Dorin Popescu: Baconschi şi Igaş ar trebui să îşi dea demisia
- Gitenstein: Numărul parlamentarilor români e uriaş, sunt mai mulţi decât în Congresul SUA
- Ioan Oltean candidează şi pentru “o funcţie de rezervă”
- Ioan Oltean: Faptul că România nu a fost admisă în spaţiul Schengen ne-a lăsat un gust amar
Adaugă comentariu nou