Ioan Turc: În Zona Dealu Cocoş-Poligon, ar putea fi concesionate mii de parcele către toţi bistriţenii activi care vor să-şi construiască o casă
Preşedintele PNL B-N, Ioan Turc, consideră că zona Dealu Cocoş-Aerodrom este cea mai potrivită pentru extinderea oraşului, în comparaţie cu propunerea viceprimarului Niculae din zona Livezi. „Domnul Niculae a spus că eu nu cunosc realitatea din zona Cocoş – Poligon, că sunt de fapt doar 60 de hectare. Chiar şi aşa, dacă ar fi, 60 de hectare înseamnă de trei ori mai mult dacă e să ne raportăm doar la acest indicator de suprafaţă faţă de ce propuneţi dumneavoastră. Eu vorbesc despre ceva, domnul Niculae bate păşunea despre cu totul şi cu totul altceva. Niculae propune construirea de case, de blocuri, în zona industrială de către o anumită categorie de oameni, eu vorbesc despre extinderea pe termen scurt, mediu şi lung a oraşului, cu adresabilitate către toate categoriile de vârstă. Ca toate oraşele vechi şi prost gestionate, oraşul este din ce în ce mai îngrămădit. Criza spaţiilor construibile a dus la nenumărate excese urbanistice pe care le vedem, blocuri între case, locuinţe colective mici, lipsa locurilor de parcare. Am propus zona Cocoş-Poligon pentru extinderea în etape a oraşului, un proiect unic integrat, cu o suprafaţă generoasă de circa 200 hectare, cu aer curat, cu acces uşor”, a explicat Turc.
De altfel, Turc a prezentat o hotărâre a CL Bistriţa, din 2010, prin care a fost aprobat PUZ-ul pentru Complexul Sportiv Polivalent din Unirea pentru o suprafaţă de 282,20 hectare, pe care s-ar putea construi 400 de terenuri de sport. „Domnul Niculae, a intrat la apă terenul din zona Cocoş – Poligon? Numai pe hartă nu-l mai găsiţi fizic. E acolo, vă asigur”, a precizat liberalul bistriţean.
Potrivit acestuia, în acea zonă sunt deja prevăzute investiţii în infrastructura de bază, respectiv, drum, apă-canalizare, energie electrică etc. Turc consideră că se impune un Plan Urbanistic unitar şi unic pentru întreaga suprafaţă, viabilizarea urmând să se facă în etape, pe măsura resurselor financiare şi a cererii oamenilor. „Ar urma să stabilim care este zona destinată blocurilor, locuinţelor colective mici, caselor. Vom trasa străzile, vom duce pe fiecare stradă infrastructura de bază şi vom concesiona suprafeţe la preţuri modice – un euro, între 5 şi 10 ari tuturor persoanelor active, indiferent de vârstă. Putem avea câteva mii de parcele în zona Cocoş-Poligon. Vom pune la dispoziţie gratuit 4-5 proiecte de casă, cu 2-3 culori care să intre în armonie cu întregul, va fi respectată la milimetru trama stradală, aliniamentul, regimul de înălţime, gardurile vor fi făcute din acelaşi material, cu aceeaşi înălţime. Vom stabili de la început zonele cu spaţii verzi, pentru grădiniţă, şcoală, biserică, spaţii comerciale. În acest fel îşi vor găsi utilitatea şi funcţiunile de agrement despre care tot povesteşte Primăria Bistriţa fără să facă nimic”, a explicat Turc.
Liderul liberal a menţionat că salvarea oraşului vechi şi legarea de oraş a cât mai multor oameni reprezintă o prioritate a sa, în sensul opririi depopulării Bistriţei prin măsuri urgente. Potrivit acestuia, statisticile indică o populaţie de 75.000 oameni, dar în oraş nu trăiesc mai mult de 60.000 persoane, fenomenul este similar şi pentru judeţ.
Citiţi şi:
- Ioan Turc propune extinderea oraşului cu parcele de locuinţe pe Dealul Cocoşului. Proiectul „La Livezi" e o minciună
- Proiect de dezvoltare imobiliară pe 15 hectare, în zona Dealul Cocoş
- Ioan Turc îl provoacă pe Cristian Niculae la un duel televizat!
- Ioan Turc: Dezvoltarea imobiliară a orașului, în zona Cocoș, pe platoul din zona Liceului Agricol, campus multifuncțional
- Viceprimarul Cristian Niculae a lansat proiectul „Bistriţa ta, casa ta”. În zona Livezi, tinerii vor putea concesiona loturi pentru construcţia a 700 de case
Comentarii
Extinderea orasului in zona Complexului sportiv Unirea sugerată de Ioan Turc, este o solutie ratională având in vedere si modernizarea străzii Valea Ghinzii prevăzută inclusiv cu utilităti. Aici este locul cel mai potrivit si pentru „cartierul tineretului” fără a afecta suprafetele de teren didactico-experimental ale Liceului Tehnologic Agricol, care anul viitor aniversează 150 de ani de la infiintare.
Adaugă comentariu nou