Iohannis întâiul şi Ludovic întâiul în România normală
Românii au aflat, în cei 5 ani de mandat, aşa cum au fost, că preşedintele României, Klaus Iohannis, a condus de fapt o Românie anormală, poate şi datorită „lucrului prost făcut” chiar de către domnia sa, cel puţin în implicarea permanentă în lupte politice care nu-i intrau în fişa postului. Pentru ca lucrurile să fie mai clare pentru cel de-al doilea mandat dorit de Iohannis la Cotroceni, acesta şi-a stabilit un nou slogan – „Pentru o Românie normală”, care i-a zăpăcit pe români, neştiind cum să-l ia. Exact acest lucru şi l-a dorit domnul Iohannis, ca nimeni să nu înţeleagă nimic în afară de staff-ul său de campanie. Îmi aduc aminte de Cicero, care numea poporul „turmă slugarnică” (servum pecus). Aşa se face că jumătate a poporului l-a repus pe tron. Laolaltă cu diaspora care, în treacăt fie spus, nu poate fi albină nici măcar cu o floare, darămite cu neinspirata expresie neaoş românească „ăştia” pronunţată de penibila Viorica Dăncilă, candidata PSD, care n-a ştiut s-o spună în englezeşte, aşa cum o face poligotul nostru preşedinre, pentru care limba română este o limbă străină. Cum era de aşteptat, doamna Dăncilă a pierdut trenul prezidenţial, ceea ce a făcut ca Rareş Bogdan, cel care a adus iluminismul în PNL-ul postdecembrist, să trimită pesediştii „în munţi”. Problema este aceea că, dacă erorile politice de neînţeles ale celui mai mare partid politic de stânga, metaforic vorbind, poate să te bată gândul că n-ar fi măcar atât de rău ca mai marii PSD să poată să trăiască în sânul naturii-mamă, în loc să doarmă câţiva ani în opoziţie, în care să devină vânători-culegători ca cei din urmă cu 30 de milenii, cu un trai comun, în grup, aşa cum a recomandat societăţii omeneşti de azi să o facă o doamnă din gruparea haştag-rezist, şi asta pentru că natura, fără a fi conştientă în ceea ce face, realizează cele mai minunate lucruri, a căror perfecţiune nu implică existenţa niciunui scop, dar şi tot fără a fi conştientă de faptul că omul va distruge tot ceea ce a creat ea doar pentru a-şi satisface propriile dorinţe, unicul lui scop ca sclav al inconştientului.
Odată aceste lucruri fiind făcute şi născute, noul guvern prezidenţial s-a pus pe treabă, vegheat cu stricteţe de preşedintele Iohannis, alături de europarlamentarul Dragoş Bogdan, cu biroul la Bucureşti, şi care habar nu are, ca şi şeful lui de la Cotroceni, pentru care, metaforic fie spus, cea mai complicată operaţie chirurgicală ar fi aceea de a-i scoate PSD-ul din cap. Care habar nu au de ceea ce a însemnat Brătianu în istoria liberalismului autentic, nu cel postdecembrist. S-a început, aşa cum era şi firesc, cu legile promovate de către PDS în domeniul social, noii guvernanţi afirmând că nu vor schimba nicio modificare şi că se va trăi bine ca înainte. La finanţe, Câţu zice că deficitul de cont curent, dacă îşi fac treaba cel de la Renel, va rămâne cum a fost. În agricultură, deşi ministrul de resort era dat dispărut pentru o vreme, vor fi luate măsuri pentru întregirea şeptelului de ovine ca urmare a trecerii în nefiinţă a mii de oi din cauza unui vapor care le transporta navigând spre islam din portul Midia şi care s-a înclinat puternic, fiind în pericol să se scufunde, cauza fiind aceea că nefericitele animale domestice au fost îngrămădite pe partea stângă a vasului şi nu echitabil şi pe partea dreaptă, încălcându-se în acest fel echilibrul de greutate, aşa cum se întâmplă şi cu oamenii în viaţa reală. Mai apoi s-au luat la puricat legile justiţiei promovate de către PSD, îndeosebi în domeniul penal, modificările făcute în acest domeniu fără a se recurge la memorie. Au uitat să omită, vorba unui clasic în viaţă, noii guvernanţi ce a făcut şi puterea de dreapta în domeniu. La urma urmei, se poate spune fără tăgadă că legiuitorii post-decembrişti s-au îngrijit prea puţin de adevăr, ba chiar temându-se ca adevărul să iasă la iveală, fiind cu toţii conştienţi că, de fapt, aceasta înseamnă sentinţă. În acest fel, s-au ocupat doar de ceea ce au crezut că este drept sau nedrept, de binele şi răul moral. La fel, în prima şedinţă de după alegeri a CSAT, preşedintele Iohannis a arătat că această şedinţă şi-a atins, în sfârşit, scopul din cauză de lipsă a celor de la PSD, efectuându-se prin rectificarea bugetară de către noul guvern, alocarea a mai mulţi bani pentru SRI şi SIE, peste 20 de milioane de lei, pentru apărarea ţării, care se află la Marea Neagră, lângă ruşi. În sfârşit, armata preşedintele a văzut-o la parada militară de 1 Decembrie, o armată bine întreţinută şi frumos îmbrăcată, cu mijloace de luptă performante ca urmare a alocării celor 2% din PIB-ul ţării, toarte acestea, spunea preşedintele, vor face să trăim într-o Românie normală.
Închei cu celebrul dicton al Lordului Kalvin, savant şi filozof, înscris pe faţada clădirii afectate ştiinţelor sociale a Universităţii din Chicago: „Dacă nu puteţi măsura, cunoştinţele voastre sunt slabe şi nesatisfăcătoare”.
Citiţi şi:
- Destinațiile exotice- punctul de relansare al turismului în 2020
- 20 curiozități despre apa minerală
- Urmează să îi cumperi cadou unei femei din viața ta? Nu pleca la cumpărături fără să citești LISTA cu SFATURI
- Cele mai populare jocuri de păcănele: Top 10 sloturi online
- O mănăstire din judeţ va deschide un centru pentru copii orfani
Comentarii
Proiectul de tară "Românie normală" initiat de presedintele Klaus Iohannis face referire la un stat de drept puternic, bazat pe „norme” adică pe legi. Nu intâmplător anul acesta la 24 ianuarie, cu prilejul aniversării a 160 de ani de la „mica Unire”, din 1859, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre elitele de la 1859, care au știut să acționeze „în beneficiul cetățenilor”, pentru a moderniza statul român. Iohannis l-a citat pe Mihail Kogălniceanu: „Fă ca legea să înlocuiască arbitrariul! Fă ca legea să fie tare!”.
De aceea, acum la 30 de ani de la revolutie, ruptura de vechea mentalitate comunistă reprezintă prima conditie de a infăptui „România normală”. Este o conditie necesară dar nu suficientă. Pentru ca dezideratul presedintelui Klaus Iohannis- acela de a construi „România normală”, să devină realizabil este nevoie urgentă de 3 tipuri de reforme:
-reforma constitutională;
-reforma administrativ-teritorială;
-reforma morală, prin educatie.
Când se zăreşte de ziuă stafiile se ascund, iar domnia voastră ieşiţi la vedere. Nu e bine.
Domnule Ghiba, de ce vă faceţi de poveste din nou? Credeţi că PSD-ul, atât de drag dv. a adus România în lumea bună a Europei?
Bistriță de struți și creți
Repugnată-n cântăreți,
Bistriță, strict imbecilă
Ce votează cu Dăncilă,
Razii, camarazi și pene,
Aghesmuind arteziene,
Turnătorii, dintre clerici,
Târnosind foste biserici,
De la Matei spre Tihuța
Pleacă lingăi cu periuța,
Și de la Beclean la Șanț
Suci și deneși fac bilanț,
Iar de la Teaca la Zagra,
Ne joacă la alba-neagra.
Harap-Alb suie Cocoșul
Slugă la-împăratul-roșu,
Retușând pârtii și schițe
Printre cuști de veverițe.
Prietene, cât mai discuți
Bistrița de creți și struți?
Prietene, cât mai regreți
Bistrița de struți și creți?
Adaugă comentariu nou