Ion Radu Zăgreanu: Satul sub lună

Satul sub lună,
ca o gură flămândă,
sub o plăcintă.

25 octombrie 2023. M-a ajuns înserarea culegând păstăile de fasole de pe un rând de araci. M-am ambiționat să termin lucrarea avută în planul de bătaie al acestei zile, m-am complicat curățind și terenul de buruieni, cu sapa.
Luna în plinătatea rotunjimii sale a început să se înalțe peste sat. Trec în revistă, în gând, comparațiile și metaforele despre lună, ale unor scriitori români, de la Dimitrie Bolintineanu, la Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Fănuș Neagu etc.
De data aceasta eu compar luna cu o plăcintă rotundă, rumenă, aruncată de un iscusit bucătar pe bolta cerească, ea fiind dorită de niște ,,guri flămânde” (Lucian Blaga - ,,Belșug”).
Luna ia în brațele ei de lumină gălbuie satul Malin, își lipește razele de acoperișurile caselor înșurubate în căldarea colinară a acestei așezări rurale. Cobor grăbit spre casă, pe cărare, printre pomii grădinii. Căpițele de fân, nemții, cum le numesc mălinașii, netransportate în fânarul vecinului meu Pitiu, pentru vacile lui, par mici biserici cu turlele poleite de lumina lunară. O ,,ploaie luminoasă” cade printre ramurile pomilor goliți de roadele autumnale. Întind palma mâinii drepte și aștept să simt peste ea picuri de lumină. Dulce iluzie. Mă grăbesc să ajung în bucătărie unde mă așteaptă ,,uneltele” mele, pixuri cu pastă alunecoasă, coli albe, ,,Patria mea A4”, cum ar spune poeta Ana Blandiana, grăbit să scriu noul haiku care mi-a plesnit imaginația, despre satul sub lună. Astrul selenar mă provoacă liric, îmi declanșează pornirile poetice înțepenite parcă în perioada când noul sezon autumnal a gâtuit ultimele zvârcoliri ale verii. Sub ,,dimineața de lumină” a lunii, lătratul unui câine răsună ca urletul de alarmă al unei sirene ruginită și uitată pe acoperișul unei școli închise, din cauza lipsei de copii. Lătratul pare să fie alarma care anunță bombardamentul lunii cu lumina ei onirică peste satul îmbrăcat în odăjdiile nopții. Dublă învingere, dublă cotropire. Luna și noaptea au biruit ulițele satului. Blagian, peste sat ,,se trag zăvoarele” (,,Noapte extatică”) întunericului și el se lasă moale în îmbrățișarea neagră a unei alte nopți.
Luna ca o plăcintă sfârâind într-o tigaie își urmează drumul, s-a înălțat peste dealuri și ca dintr-o stropitoare udă cu lumina ei portocalie satul. Latră mai tare câinii. Probabil ei simt mai apăsat lumina lunii, ca o cămașă a unei adieri și orice mișcare a lor, le freacă blana de razele selenare. Din nou revin la Lucian Blaga: ,,Atâta liniște-i în jur de-mi pare că aud/cum se izbesc de geamuri razele de lună.” (,,Liniște”). Atmosfera silențioasă din primul vers citat mai este spartă uneori de lătratul somnuros al unui câine. Al doilea vers te îmbie să identifici sonor efectul razelor de lună din jurul tău.
Satul sub lună, încercuit de lătratul câinilor, legat prin ,,lanțurile ierbii” de dealurile de lut adoarme coșbucian. Luna obosită se va odihni în visele locuitorilor lui.