Ionuț Simionca: PMP BN a decis să retragă sprijinul politic pentru conducerea Consiliului Județean

Ionuț Simionca, secretar generalal al Partidului Mișcarea Populară și lider județean al formațiunii, a anunțat că PMP Bistrița-Năsăud a decis să ridice sprijinul politic acordat actualei conduceri a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

“Ținând cont că PSD și PNL s-au comasat de mult timp la nivelul județului Bistrița-Năsăud, cel puțin din 2022 când noi am votat împotriva majorării salariilor bugetarilor și ei la unison au votat pentru mărirea salariillor bugetarilor, și că atunci când PMP a cerut lucruri pentru cetățenii județului, pentru dezvoltarea județului, aceștia s-au opus, au făcut front comun și au făcut înțelegeri subterane, în detrimental cetățenilor. Considerăm că trebuie să îi lăsăm să guverneze transparent, fără să îi mai păcălească pe bistrițeni“, a transmis Ionuț Simionca.

Liderul PMP BN a prezentat și o serie de motive care au stat la baza acestui demers politic. Ionuț Simionca a menționat faptul că amendamentul propus de consilierii județeni ai PMP la elaborarea bugetului județean nu a fost aprobat. Este vorba despre alocarea unor fonduri pentru amenajarea de rigole, trotuare în comuna Bistrița Bârgăului, pe traseul DJ 172 D, dar și pentru conservarea unor monumente istorice. Un al motiv ar fi lipsa de transparență a cheltuielilor făcute de CS Gloria 2018 BN, iar finalul a fost plecarea/revenirea primarului Lucian Tarniță la PSD.

„Această manevră a PSD ne obligă să facem acest pas,  să oficializăm ieșirea din majoritatea de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. Și noi, și social-democarții avem câte un vicepreședinte de Consiliu Județean, așadar îi invităm pe cei din PSD și PNL să își dea arama pe față, să oficializeze odată pentru totdeauna această alianță, această căsătorie și să-și voteze noii vicepreședinți ai Consiliului Județean. Conduceți împreună, votați împreună, nu mai mimați că sunteți împreună! Noi am luat această majoritate la CJ de bună credință, pentru proiecte, nu a fost un cec în alb. Am încercat să ducem lucrurile la bun sfârșit”, a declarat Ionuț Simionca.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5