ISU B-N va avea 6 autospeciale şi 3 ambulanţe noi

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) B-N urmează să fie dotat cu echipamente de ultimă generaţie. Valoarea eligibilă a proiectului aferentă Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud este de circa 5,4 milioane lei, din care contribuţia proprie la procentul de 2% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului este în sumă de aproximativ 107.000 lei.

Astfel, pompierii din judeţul nostru urmează să fie dotaţi cu 5 autospeciale pentru lucru cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerări grele şi 3 ambulanţe de prim-ajutor.

Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 18 luni, perioadă în care va fi organizată licitaţia prin care se va desemna furnizorul de echipamente care se va ocupa de livrarea şi de punerea în funcţiune a acestora, dar şi de instruirea personalului care va folosi autospecialele şi ambulanţele.

„Aceste dotări ne vor ajuta în munca noastră. Nu acoperă chiar tot necesarul, însă ne sunt de un real folos. Noile autospeciale ne vor ajuta să ajungem într-un timp mai scurt la intervenţii şi este, de asemenea, un salt calitativ”, a declarat maiorul Constantin Florea, şeful ISU Bistriţa-Năsăud.

Iniţial aceste echipamente vor fi recepţionate de către Consiliul Judeţean, care le va da în folosinţă Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, care va selecta un număr de 200 de cadre proprii ce vor fi pregătite să lucreze cu noile maşini primite în dotare.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Transilvania de Nord”din care face parte şi judeţul nostru, a fost cea care a obţinut finanţarea proiectului numit „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă din Transilvania de Nord”.

În cadrul acestui proiect se vor achiziţiona un număr total de 64 de echipamente specifice situaţiilor de urgenţă, care vor fi repartizate în judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj.

Din cei 49.868.560,78 lei, ce reprezintă valoarea totală a proiectului, contribuţia Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud este de 5.342.258,80 lei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5