Iulian Stroe (PC): În prezent piaţa terenurilor este liberalizată! Se impune examinarea urgentă a legii
Liderul filialei judeţene a Partidului Conservator, Iulian Stroe, consideră că se impune o reexaminare a legii privind liberalizarea pieţei funciare, pentru că astfel asistăm la un vid legislative.
“Este crucial ca proiectul de lege să fie reexaminat cât mai rapid pentru că în lipsa acestuia, piaţa terenurilor este liberalizată. Trimiterea spre reexaminare a preşedintelui a făcut ca vânzarea terenurilor către persoane fizice să nu aibă niciun fel de restricţii; chiar dacă legea nu era perfectă, se puneau anumite restricţii”, precizează staff-ul PC BN, într-un comunicat de presă.
Potrivit preşedintelui filialei judeţene a PC BN, principiul de bază al legii este existenţa dreptului de preemţiune pentru arendaşi, vecini şi stat.
“Legea a fost întoarsă pe chestiuni care ţin de forma acesteia, nu de fond – esenţa legii – preemţiunea nefiind atacată de către preşedinte. Prin dreptul de preemţiune dăm şansa celor care trăiesc în comunităţile locale să aibă primii acces la terenurile agricole. În acest fel se încurajează comasarea terenurilor agricole. Având dreptul de preemţiune, statul poate intervene şi cumpăra terenuri atunci când situaţia o cere. Astfel, potenţialul pericol ca Ungaria să aibă un program dedicate achiziţiei de pământ din România este înlăturat”, menţionează Iulian Stroe.
Citiţi şi:
- Stelian Dolha, deputat PNL: Suntem, într-adevăr, pe un teren sensibil. Suntem în Ardeal
- Zgonea: Românii vor fi primii care vor avea dreptul să cumpere terenuri agricole
- Partidul Conservator: Şi pensionarii ar trebui să aibă dreptul de a redirecţiona 2% din impozit către ONG-uri
- Conservatorii reclamă “pregătirea fraudării alegerilor” …orin corespondenţă
- Gazele pentru companii se scumpesc mai repede, dublu faţă de planul iniţial
Comentarii
Domnul Stroe, preemtiunea este valabila doar daca cineva are "concurenta" la pretul cerut de vanzator. Nu-l poate obliga nimeni pe vanzator, sa vanda sub pret numai de dragul "preemtiunii" , asa ca "discutam ... discutii"... .
Cetateanul vanzator, va vinde celui care da mai mult si fiti siguri ca aia vor fi strainii, care au bani... asa ca chestia cu "preemtiunea"... este proaf in ochii prostilor !
Hai,d-l Stroe,chiar vă gândiți la toate ! Este clar că peste foarte puțină vreme pământul frumoasei noastre țărișoare va fi cumpărat cu preponderență de bancherii făcuți peste noapte din secătuirea bogățiilor țării.Așa a procedat întâiul marinar al țării și după el așa vor proceda țoți viitorii moșieri din România ( cei din noua generație ).Dacă comuniștii au eradicat marii moșieri după 1945,acum,capitaliștii au dat liber la dobândirea de averi peste noapte.Halal națiune,halal legi și respectarea lor.Bietul român,despuiat de tot ce i-a mai rămas după despuiere,va deveni rob sau clăcaș pe moșia lui cutare sau a lui cutare.Suntem de râsul lumii și al curcilor !

Adaugă comentariu nou