Jandarmeria şi Poliţia remarcă atitudinea paşnică a bistriţenilor

Conducerea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud şi a Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud au apreciat modul paşnic în care s-au manifestat bistriţenii participanţi la mitingurile din 15 şi 16 ianuarie. Din fericire, la Bistriţa, nu au existat incidente, fapte pentru care încă nu s-au impus amenzi, reţineri etc.

“Mă bucur enorm de mult că bistriţenii s-au comportat foarte bine, că manifestarea a fost paşnică. S-a înţeles apelul făcut de instituţiile statului, în special de cei care am fost prezenţi acolo. Au dorit să se deplaseze dintr-un loc în alt loc, le-am creat posibilitatea. Încercăm să nu provocăm de niciun fel. Nu am fost provocaţi şi ca atare nu au fost probleme. S-a demonstrat încă o dată că în zona noastră oamenii înţeleg, chiar dacă sunt nemulţumiţi şi se manifestă într-un fel sau altul, dar fără a recurge la violenţe”, a precizat col. Ionel Cimuca, şeful Inspectoratului de Jandarmi Bistriţa-Năsăud.

Potrivit acestuia nimeni nu a dorit să-şi asume răspunderea pentru organizarea acestor proteste, pentru a depune o cerere la Primăria Bistriţa. “Avem filmări, avem fotografii cu cei care au fost participanţi la manifestările respective. Vom vedea dacă este cazul să luăm măsuri”, a menţionat acesta.

Potrivit inspectorului şef. al IJJ BN, colonel Ionel Cimuca, la cele două acţiuni de protest cotate cu grad de risc mediu, au participat 400, respective 500 persoane. “Am asigurat cu efectivele necesare buna desfăşurare a acestor manifestări. Nu a fost nevoie de efective deosebit de mari, am considerat că 20-25 de jandarmi sunt suficienţi”, a precizat inspectorul şef al Jandarmeriei judeţene, adăugând că în total, cu tot cu rezervele de intervenţie, au fost disponibilizate până la 100 de persoane.

Şi Poliţia a ţinut să-i felicite pe bistriţenii care au protestat într-un mod civilizat. „Apreciem în mod deosebit faptul că oamenii au înţeles să se comporte într-un mod civilizat, că nu s-a ajuns la acte de vandalism. Asta şi recomandăm, respectarea întocmai a legii”, a declarat inspectorul şef al Poliţiei judeţene, comisarul şef Ioan Ovidiu Mureşan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5