Jandarmii vor fi alături de bistrițeni la manifestările prilejuite de sărbătorirea a 166 ani de la Unirea Principatelor Române
Vineri, 24 ianuarie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la manifestările prilejuite de sărbătorirea a 166 ani de la Unirea Principatelor Române, care va avea loc în municipiul Bistrița, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Piața Unirii, începând cu ora 12.00.
Recomandăm participanților la această manifestare publică să respecte măsurile stabilite de organizatori și forțele de ordine, să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice fel, să acorde o atenție sporită copiilor iar dacă observă persoane care au un comportament antisocial, să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine publică.
De asemenea în perioada 24-26 ianuarie 2025, jandarmii vor fi prezenți în mijlocul cetățenilor pentru prevenirea faptelor antisociale, evitarea producerii unor evenimente nedorite și pentru rezolvarea oricăror situații care pot duce la tulburarea ordinii publice, atât pe raza judeţului, a municipiului Bistriţa, în toate zonele aglomerate, în imediata apropiere a centrelor comerciale şi a turiştilor aflaţi în zona montană din aria de competență. Jandarmii bistrițeni sunt permanent la datorie pentru siguranța comunității, pregătiţi pentru a interveni în caz de nevoie.
În orice situație dificilă v-ați afla, solicitați ajutorul forțelor de ordine, în mod direct sau prin apel 112!
Citiţi şi:
- Senatorul Ioan Simionca, la manifestările prilejuite de sărbătorirea Unirii Principatelor Române
- Jandarmii participă activ la manifestările dedicate Marii Uniri
- ,,Unire frățească” de Ziua Micii Uniri la Beclean
- Primarul Ovidiu Creţu: Sunt onorat să vă invit la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României!
- Jandarmii asigură ordinea la manifestările de Sfânta Maria
Adaugă comentariu nou