La 17 ani, fără permis prin Nepos. 70 de autovehicule, verificate de poliţişti pe Valea Someşului
La data de 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud, împreună cu cei de la Rutieră din Năsăud și un elev aflat în practică au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, pe raza de competență.
Cu această ocazie au fost verificate aproape 70 de autovehicule și persoane, iar ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4195 de lei, toate conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice și au retras 2 certificate de înmatriculare.
Tot în cadrul acțiunii, polițiștii au constatat, în flagrant, o infracțiune de conducere fără permis, fiind astfel depistat un tânăr de 17 ani, din Nepos, în timp ce conducea un autoturism prin localitate, deși nu deținea permis de conducere. Polițiștii au întocmit dosar penal.
Citiţi şi:
- 392 de persoane aflate în izolare sau carantină, verificate de poliţiştii bistriţeni. 130 de autovehicule, oprite în trafic
- 70 de autovehicule, controlate de polițiști. Prin Zagra, fără permis de conducere!
- 190 autovehicule, verificate la trecerea căii ferate
- 23 autovehicule, verificate pe Valea Budacului
- Pentru verificarea consumului de droguri, 24 de autovehicule şi 60 de persoane verificate de poliţiştii bistriţeni
Adaugă comentariu nou