La Beclean va fi construit un campus şcolar

Învăţământul din oraşul beclean va beneficia în viitor de o investiţie de o importanţă majoră pentru dezvoltarea procesului educaţional din aceată parte a judeţului: amenajarea complexului şcolar de la Colegiul Naţional Petru Rareş. Lucrările au fost atribuite prin licitaţie, iar firma câştigătoare urmează să înceapă în cel mai scurt timp posibil lucrările de amenajare a şantierului iar apoi lucrările de construcţie ale campusului şcolar.

Investiţia de la Colegiul Naţional Petru Rareş din Beclean este una substanţială, cea mai mare din istoria finanţărilor făcute la unităţile de învăţământ din oraş. Pe lângă corpurile de care dispune acum instituţia, va fi ridicată o nouă clădire, cu 24 de săli, unde vor fi mutate aproape toate clasele liceului.

În sediul principal, aşa cum este acesta compartimentat acum, vor rămâne doar laboratoarele şcolare, care vor fi amenajate modern, alături de clasele primare. În corpul unde funcţionează acum sălile de cazare, biblioteca, sala festivă şi câteva clase, vor rămâne doar camere de internat pentru elevi, cu câte patru paturi fiecare, iar în plus vor fi amenajate garsoniere pentru profesorii care au domiciliul în alte localităţi şi care nu au alte posibilităţi de cazare în oraşul Beclean.

În clădirea ce poartă acum denumirea de corpul B, acolo unde funcţionează acum cele mai multe clase ale liceului, vor fi mutate clasele Grupului Şcolar Henri Coandă, instituţie aflată şi acum în aceeaşi curte cu Colegiul Naţional Petru Rareş.

Reabilitarea clădirilor existente deja presupune refacerea acoperişurilor, recompartimentarea corpului B şi trecerea lui în totalitatea în subordinea Grupului Şcolar Henri Coandă din Beclean, recompartimentarea corpului C şi amenajarea a 36 de camere şi internat cu câte patru locuri fiecare, câte un grup sanitar la fiecare două camere şi 9 garsoniere pentru profesori.

În cadrul aceluiaşi proiect sunt prevăzute amenajarea corpului A, care va cuprinde 4 săli de clasă pentru ciclul primar, şase laboratoare şi 11 cabinete, recompartimentarea şi dotarea atelierelor Grupului Şcolar Henri Coandă, reamenajarea şi dotarea cantinei cu utilaje moderne, construirea unei centrale termice proprii, refacerea instalaţiilor sanitare şi electrice, refacerea împrejurimilor şi sistematizarea incintei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5