La Bistriţa Bârgăului, primarul Vasile Laba continuă munca alături de viceprimarul Sorin Nuşfelean

La Bistriţa Bârgăului, administraţia îşi păstrează aceeaşi formulă, adică tandemul primar – viceprimar, Vasile Laba şi Sorin Nuşfelean. În plus, majoritatea în Consiliul Local este covârşitoare, social-democraţii având 11 reprezentanţi, în timp ce PNL are 2 consilieri locali. De altfel proporţiile sunt asemănătoare şi pentru alegerea primarului, Vasile Laba fiind ales cu peste 85% dintre voturile electoratului.

         „Nu am întrerupt munca la Bistriţa Bârgăului, avem în implementare o mulţime de proiecte. Pe Măsura 7.2, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, avem un proiect de asfaltare a peste  6 km de drumuri comunale. La acest proiect suntem în faza de proiectare. Aşteptăm deschiderea sesiunii de depunere a proiectele pentru drumuri forestiere, pentru că avem deja pregătită documentaţia pentru drumul din Colibiţa, Valea Muncelului etc. O altă veste bună este faptul că am fost selectaţi, tot cu finanţare europeană, pentru reabilitarea Căminului Cultural din Colibiţa, cu o valoare de aproximativ 300.000 euro. La Colibiţa lucrăm şi la sala de sport, unde facem izolarea termică, schimbăm şarpanta. Nu în ultimul rând, suntem pe final şi cu lucrările la Căminul Cultural din Bistriţa-Bârgăului, un proiect prin Compania Naţională de Investiţii, aşteptând avizele de la ISU”, ne-a precizat primarul Vasile Laba doar câteva dintre priorităţile noii etape administrative.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5