La Bistriţa şi Lechinţa, romii vor sărbătorii prin cântece şi jocuri
Ziua Internaţională a Romilor, sărbătorită în fiecare an pe 8 aprilie, va debuta la Bistriţa, în sala de şedinţe a Instituţiei Prefectului, prin întâlnirea Grupului mixt de lucru pentru romi, la care vor participa reprezentanţii instituţiilor publice deconcentrate, lideri ai Partidei Romilor şi reprezentanţi ai societăţii civile.
De la ora 12.00, la Şcoala Generală nr.2, unde ponderea elevilor de etnie romă este de peste 70%, va fi organizat un spectacol cu specific romanes. Astfel de manifestări vor fi iniţiate şi la Lechinţa, comună cu pondere mare a comunităţii de romi. Aici va fi organizat un turneu de fotbal, la care participă sportivi amatori din localităţile Lechinţa şi Vermeş, dar şi un spectacol la care vor participa atât formaţii de dansuri ţigăneşti, cât şi solişti de muzică populară din judeţul nostru. Pe scena Căminului Cultural din localitate vor evolua formaţiile „Asul de Treflă” din Dumitriţa, „Ilo Romano” din Lechinţa, un grup de dansatori din Mureş, dar şi interpreţi ai ansamblului profesionist „Dor Românesc” (Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud) şi „Cununa de pe Someş” (Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa). Spectacolul va fi precedat de depunerea de jerbe şi coroane pe apa râului Lechinţa în memoria romilor căzuţi în cel de-al doilea Război Mondial, dar şi cu o paradă a portului specific ţigănesc.
Ziua Internaţională a Romilor din întreaga lume a fost instituită la Congresul Mondial al Romilor desfăşurat la Londra, în anul 1971. Atunci a fost adoptat ca imn internaţional al romilor cântecul „Gelem, gelem” (Mergând, mergând). În 2006, în plenul Camerei Deputaţilor s-a adoptat Legea 66 privind declararea zilei de 8 aprilie drept sărbătoarea romilor din România, la iniţiativa deputatului Nicolae Păun.
Citiţi şi:
- Ziua Internaţională a Romilor, între tragismul Holocaustului şi exuberanţa dansului
- Romii se pregătesc de sărbătoare. Muzică şi dansuri tradiţionale, la Bistriţa, prezentări şi vizionare de film, la Lechinţa
- Ziua Internaţională a Romilor, marcată printr-o sărbătoare a cântecului şi dansului tradiţional. Emil Neia Lăcătuş: But bars angle- La mulţi ani!
- Romii sărbătoresc în 8 aprilie, cu muzică şi jocuri tradiţionale
- Romii bistriţeni au sărbătorit alături de invitaţi de toate culorile politice
Adaugă comentariu nou