La începutul lunii iunie, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor va avea un sediu nou
La începutul lunii iunie, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al judeţului Bistriţa-Năsăud se va muta în casă nouă, în curtea Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, de pe str. Al. Odobescu.
Investiţia Consiliului Judeţean este oportună, dacă ne gândim că, în prezent, acest serviciu îşi desfăşoară în condiţii improprii, în mai multe încăperi situate în diferite clădiri din oraş. Unele dintre aceste spaţii, neaparţinând CJ BN, trebuie să fie eliberate, iar cele din spaţiile puse la dispoziţie în clădirea Palatului Administrativ sunt insuficiente şi nu sunt adaptate lucrului cu publicul.
„Am luat această decizie să putem să folosim acest spaţiu şi să oferim condiţii de muncă civilizate colegilor din acest Serviciu, iar cetăţenii care intră în contact cu acest Serviciu să poată fi primiţi în condiţii civilizate şi să nu mai fie purtaţi în trei locaţii.
Am luat această decizie în 2012, ştiţi că procedurile sunt lungi şi greoaie, bugetări etc. În primăvara anului trecut a început lucrul, mai exact acum un an, în martie 2014, avem termenul de finalizare iunie 2015. Valoarea investiţiei este de aproximativ 11 miliarde lei vechi, mai exact 1.097.418 lei”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, la faţa locului.
Iniţial s-a dorit reabilitarea şi extinderea unui imobil de birouri existent, însă ulterior s-a văzut că acea clădire nu permitea supraetajări, iar proiectul a fost refăcut. Noua clădire, în regim D+P+E+M, cuprinde birouri, ghişee, spaţii generoase pentru arhivă (registrele de stare civilă din cele 62 localităţi, pentru o perioadă de 100 ani), dar şi biroru administrative. Proiectul prevede şi realizarea a două zone de acces, cu parcări, dinspre strada Dogarilor şi strada Al. Odobescu.
Citiţi şi:
- Săptămâna viitoare, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor se va muta în noul sediu
- Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Bistriţa-Năsăud, în casă nouă
- Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor va avea un nou sediu
- Prima „casă verde” din Bistriţa, sediu pentru cinci instituţii din subordinea Consiliului Judeţean. Preşedintele Radu Moldovan: Un exemplu de bune practici!
- Centrul de formare profesională
Adaugă comentariu nou