Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor va avea un nou sediu

Consiliul Judeţean va aproba studiul de fezabilitate pentru reabilitarea şi extinderea unui imobil de birouri existent care va deveni noul sediu al Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Bistriţa-Năsăud. Este vorba despre o clădire aflată în curtea Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, de pe str. Al. Odobescu. Investiţia, estimată la o valoare de 1,885 milioane lei, se va derula pe o perioadă de 12 luni.

Realizarea acestui obiectiv se va face prin reabilitarea construcţiei existente, cu un regim de înălţime P + M şi extinderea acesteia în regim de înălţime D + P + E, aici fiind amenajată spaţii pentru arhivă, ghişeu, birouri etc. Prin proiect se prevede amenajarea curţii aferente terenului şi realizarea a două accese, dinspre strada Dogarilor şi strada Al. Odobescu.

În prezent, activitatea Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al judeţului Bistriţa-Năsăud se desfăşoară în condiţii improprii, în mai multe încăperi situate în diferite clădiri din oraş. Unele dintre aceste spaţii, neaparţinând CJ BN, trebuie să fie eliberate, iar cele din spaţiile puse la dispoziţie în clădirea Palatului Administrativ sunt insuficiente şi nu sunt adaptate lucrului cu publicul.

Comentarii

31/07/13 10:37
... cititor ...

Initiativa este ok, dar n-am inteles de ce la serviciile care nu mai sunt subordonate Ministerului de Interne ci Ministerului Administratiei,cele doua ministere fiind separate asa cum este normal si firesc pentru ca au doua domenii de aplicatie total diferite... dar in continuare functionarii de la buletine, de la pasapoarte, permise de conducere si inmatriculari, (salariatii acestora) sunt ofiteri si subofiteri de politie ! Aceste servicii, sunt de functionari publici la institutiile statului care nu mai fac munca de "Politie a Statului" . Care este oare ..." smecheria"... , ca este fain sa stai pe scaun zilnic la un ghiseu, doar cate 8 ore la caldurica iarna si la racoare vara, sa nu mai lucrezi in mediul "infractor"... , de vinerea de la amiaza si pana luni dimineata sa fii liber ca "pasarea cerului"... si sa ai salarul poate cu mult mai mare decat al politistilor care de regula umbla si prind hoti, talhari si criminali... ?!
Stau si eu si ma intreb domnilor Prefect si Inspector Sef de la Prefectura BN si Insp de Politie Jud Bistrita-Nasaud ... !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5