Săptămâna viitoare, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor se va muta în noul sediu
De săptămâna viitoare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al judeţului Bistriţa-Năsăud se va muta în casă nouă, în curtea Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, de pe str. Al. Odobescu. Lucrările, care au debutat în martie 2014, se apropie de final, anunţă administraţia judeţeană.
„Încă de când am ajuns la Consiliul Județean, o problemă pe care am considerat-o prioritară a fost realizarea unui sediu civilizat pentru Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor din Județul Bistrița-Năsăud, care în anul 2012 funcționa la trei adrese distincte.
Din dorința de a oferi cetățenilor condiții decente în raport cu această instituție, am inițiat un proiect prin care Consiliul Județean a alocat suma de aproximativ 1,1 milioane de lei pentru construirea unui sediu modern pentru Serviciul de Evidență a Persoanelor”, precizează preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan.
Iniţial s-a dorit reabilitarea şi extinderea unui imobil de birouri existent, însă ulterior s-a văzut că acea clădire nu permitea supraetajări, iar proiectul a fost refăcut. Noua clădire, în regim D+P+E+M, cuprinde birouri, ghişee, spaţii generoase pentru arhivă (registrele de stare civilă din cele 62 localităţi, pentru o perioadă de 100 ani), dar şi biroru administrative. Proiectul prevede şi realizarea a două zone de acces, cu parcări, dinspre strada Dogarilor şi strada Al. Odobescu.
Citiţi şi:
- La începutul lunii iunie, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor va avea un sediu nou
- Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Bistriţa-Năsăud, în casă nouă
- Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor va avea un nou sediu
- Referendum, 6-7 octombrie: Verificaţi valabilitatea actelor de identitate!
- Peste 31.600 de acte de identitate, eliberate în Bistriţa-Năsăud, anul trecut
Adaugă comentariu nou