La moara lui Răducu, din Josenii Bârgăului, apa curge ca un cântec de ciocârlie

Pe pârâul Morii din Josenii Bârgăului, timpul nu îmbătrânește. Apa, nervoasă, rece, este aceeași, ce coboară din munți, aducând la vale vești bune pentru oameni buni și bine primitori. Gospodarii de pe marginea pârâului s-au înfrățit cu dăinuirea. Case – vile nu umbresc morile de veacuri, un adevărat sigiliu pentru nemurire, ci le completează armonios. Îl cunosc pe Răducu, un bărbat bine clădit fizic și cu o gândire pătrunzătoare, un culegător de idei cu care poți dialoga ore întregi pe malul apei ascultând iureșul valurilor învolburate ce se izbesc de paleții instalațiilor ce produc energie. Apa trece, zgomotoasă, pe sub pragul morilor sfințind-o cu făină amirosind a pâine scoasă din cuptor și stropită cu tăria rezultată din prunele și merele culese din toamnă. Acum, morile nu macină grâu ori porumb, ci doar mere, pere și prune. Apa, dirijată prin lăcașuri de beton, curge ca printre degetele răsfirate ale mâinii și pune în mișcare o instalație ce produce energia necesară. Pe vremuri erau peste 10 instalații. Acum au cam dispărut, înțepenite în timp, locul unora fiind luat de fabrici de produs veselie. Radu Purcil, om dezghețat ce-și caută prin arhive strămoșii, a călătorit mult în țară și în afara ei, în căutarea, cum spune el, a lucrului bine gândit. Nu l-a găsit peste tot, dar mereu caută. Instalația pusă în mișcare de apa pârâului a moștenit-o de la bunici, care la rândul lor au preluat-o de la părinți... Si astfel, de mulți ani produce fără cheltuieli mari.
În Josenii Bârgăului am hoinărit de unul singur o zi de primăvară. M-am plimbat pe ulițele lăturalnice, asfaltate, semn că Primăria Josenii Bârgăului, prin primarul Nicolae Vrâncean, știe să gospodărească în interesul cetățenilor. Am rămas însă plăcut surprins de ceva. Și anume, că aici parcă toți sunt prietenii necunoscutului, toată lumea salută. Fiind străin, m-am simțit bucuros și totodată fericit că mă salută cei întâlniți în cale. Erau și bătrâni și tineri, dar și elevi. Cei șapte ani de acasă, aici rodesc. Mi-a venit atunci în minte zicerea unui mare duhovnic, care spunea că ”orice om întâlnit în cale poate fi un candidat la prietenia mea”. Și astfel, mi-am făcut mulți prieteni la Josenii Bârgăului, cărora nu le știu numele, excepție Răducu, dar pe care-i port în inimă.