La mulți ani cu bucurie și cu sănătate prieten drag, Cristian Soare!

Azi trece pragul celor 70 de ani un om special! Este prietenul meu, al nostru al familiei (restrânse) Cornelia&Florentin Archiudean și al marilor Familii de artiști minunați – ‘’DOINIȚA’’ și ‘’CUNUNA GRÂULUI’’ – ZIUA DOMNULUI COLONEL CRISTIAN SOARE! Ne cunoaștem de o viață, adică din anul 2001 când s-au pus bazele aventurii incredibile la Marea Neagră a Ansambului Folcloric ‘’Doinița’’ al Casei Armatei Bistrița, continuată, din anul 2014,  de Ansamblul folcloric ‘’Cununa Grâului’’ al copiilor și tinerilor din Ocnița!!

            Pe atunci domnul locotenent colonel Cristian Soare era Șeful Cercului Militar ( Casa armatei ) Constanța! Numai Bunul Dumnezeu știe cum și de unde s-a născut această prietenie unică prin frumusețe, prin dăinuirea ei vreme de 23 de ani și mai ales prin roadele ei bogate ! Cristian Soare este un om și jumătate! Ca om este unul împlinit, adică cu sentimentul Datoriei împlinite cum se zicea în popor pe…vremea noastră! Ca …jumătate este jumătatea mea, jumătatea mea spirituală și de suflet, jumătatea care rezonează la fel ca mine când este vorba de fondul pricipal de sentimente al omului și de plinătatea cu rod a…pomului!! Mă străduiesc să găsesc azi cuvinte mari pentru că am impresia că ar fi o împietate să vorbesc simplu despre un OM adevărat, un om care și-a servit, cu timp și fără timp PATRIA sub două…Dictaturi! Scriu așa ca să forțez ștergerea un zâmbet amar de pe chipul prietenului meu și din sufletele celor care îl cunosc și citesc aceste rânduri ițite și ivite din gândul meu cel mai curat! Vreau să spun acum la această aniversare frumoasă că DA, au existat și MAI EXISTĂ în Țara Aceasta oameni cu coloană vertebrală, oameni pentru care Datoria, Sacrificiul în slujba semenilor și chiar Jertfa întru bunăstarea lor – sunt valori existențiale, definitorii ale sufletului creștin și, în general, ale sufletului omului adevărat. Despre un astfel de OM scriu eu azi și sunt mândru cu și…de prietenia lui!

           Când, făcând un bilanț imi amintesc de cei 20 de ani de prezență cu cele două formații artistice din Bistrița Năsăud la Ziua Marinei Române, la cele vreo sută de apariții publice în fața publicului de la malul mării și la cei peste 1000 de copii, de mici artiști care au onorat Marea Neagră și pe marinarii militari sub acest stindard, gândul meu se numește RECUNOȘTINȚĂ pentru toți cei care au făcut posibilă această aventură artistică după cum imi place mie să o numesc,  și mai ales RECUNOȘTINȚĂ pentru cel fără de care flacăra aceasta artistică nu ar fi fost ținută aprinsă  atâta vreme- prietenul meu Cristian Soare! Au fost și sunt mulți prietenii nostri marinari de la Constanța și Mangalia care au zidit frumos și temeinic în sufletele noastre și ale copiilor și tinerilor noștri! Azi însă, la zi de mare sărbătoare pentru ‘’Domnu’ Soare’’ (așa îl știe toată Ocnița, ba chiar și alte vreo 8 sate!!) pe prietenul nostru, ne alăturăm familiei și tuturor celoir dragi lui pentru a-i mulțumi și a-i cânta LA MULȚI ANI CU BUCURIE OM BUN!

Semnează:

Din Ocnița

Un snop de grâu curat

Și cu…sufletul

Întregul sat…..

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5