LA SFÂRŞIT DE IARNA…
Suntem pe cale să intrăm într-o primăvară mult aşteptată, după o iarnă ce părea că nu se mai termină. Alături de epuizarea psihică, organismul,datorită alimentaţiei monotone,zilelor scurte cu puţină lumina naturală (s-a demonstrat fără dubiu că lumina naturală este un antidepresiv foarte eficient),a ajuns şi la o stare de epuizare fizică,secătuindu-şi rezervele de vitamine, enzime, oligoelemente, toate acestea avînd că rezultat o scădere accentuate a imunităţii.Din fericire există nenumărate metode pentru a ne întări imunitatea. În acest sens, revenim cu câteva sfaturi,cunoscute de altfel de toată lumea, pe care doar vi le reamintim:
- profitaţi cât mai mult de fructele care se mai găsesc, de legumele şi zarzavaturile pline de vitamine, neconservate; consumaţi zilnic macerat de măceşe, cătină, adevărate bombe pro-imunitate”;
- faceţi cît mai multă mişcare în aer curaţ,(îmbrăcaţi adecvat)- exercitiul fizic dilată şi deschide vasele de sînge şi stimulează întregul organism;
- respiraţi rar şi profund cît mai des posibil;--în felul acesta veţi pune la dispoziţia organismului dumneavoastră veritabile “suvoaie” de oxigen;
- nu fumaţi şi nu acceptaţi să respiraţi fumul de ţigară al nimănui;
- aerisiţi-va locuinţa în mod regulat, în special înainte de culcare;
- faceţi duşuri alternante rece-cald, cît mai des;
- faceţi o cură de dezintoxicare a organismului (post,ceaiuri, ,etc.)
- înconjuraţi-va cu plante verzi; --acestea absorb bioxidul de carbon din aerul înconjurător şi eliberează oxigen;
- beţi cît mai multe lichide (non-alcoolice)
- odihniţi-va, şi dormiţi 7-8 ore pe noapte;
- gîndiţi cît mai pozitiv!
Puica Gheorghe DSP BN comp. de promovare a sanatatii
Adaugă comentariu nou