La Tiha Bârgăului, tineri din Azerbaijan, Polonia și Macedonia, ECO pentru mediul rural

În perioada 1 iunie – 30 noiembrie 2018, Asociatia Tineri pentru Comunitate Bistrița împreună cu partenerii internaționali Bridge to the Future Youth Public Union din Azerbaijan, Towarzystwo Polsko Rumunskie w Krakowie din Cracovia și  NGO Association for education – Akademik din Macedonia implementează proiectul ECO YOUTH FOR RURAL AREAS, cofinanțat de către Uniunea Europeană prin programul ERASMUS+, acțiunea cheie 1: mobilitatea persoanelor în scopul învățării.

Activitatea principală a fost schimbul de tineri organizat în perioada 9-14 septembrie la Tiha Bârgăului, cu spijinul Primăriei Comunei Tiha Bârgăului și a Școlii Gimnaziale Tiha Bârgăului. Activitățile derulate au inclus: prezentări ale programului ERASMUS+, ale proiectului, ale certificatului YOUTH PASS, discuții și prezentări pe tema problemelor de mediu cu care se confruntă țările partenere, atelier de dialog structurat, întâlniri cu reprezentanții autorităților locale, campanie stradală, ateliere de reciclare creativă, ecologizare, plantare, seri culturale și vizite turistice. În plus, cu sprijinul școlii gimnaziale Josenii Bârgăului, a fost organizat un meci de fotbal, cu mare succes atât la participanți cât și la elevi.

După plecarea participanților, activitățile continuă cu etapa de diseminare, fiind organizate conferințe și întâlniri în comunitățile țărilor partenere până la finalul lunii noiembrie 2018. De asemenea, au fost planificate acțiuni specifice, una dintre ele având loc la Școala Gimnazială Dumitrița, vineri 26 octombrie 2018. Este vorba de o acțiune de ecologizare în localitate la care au luat parte elevii Clubului Impact Micii Voluntari Dumitrița.

La finalul acestui proiect ne propunem să: sensibilizăm 20 de tineri și 4 lideri de grup din România, Azerbaijan, Polonia și Macedonia privind importanța protejării mediului înconjurător; să dezvoltam un comportament sustenabil în rândul participanților în domeniul protejării mediului înconjurător prin activități de reciclare, ecologizare, plantare; să promovăm participarea activă a celor 20 de participanți în viața democratică locală prin metoda dialogului structurat; să sprijinim participanții în dezvoltarea de competențe cheie recunoscute prin certificatul YOUTH PASS.

Cristina Maria Telcian

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5