LANSAREA OFICIALĂ A ANTOLOGIEI DE POEZIE ROMÂNO- AUSTRALIANĂ, ÎN PREZENȚA SCRIITORILOR BISTRIȚENI
Vară fierbinte, la propriu și la figurat, pentru poezia universală. Colaborarea Bistrița – Sydney, pornind de la literatură, a început în urmă cu câțiva ani. Au avut loc, în acest cadru deschis, al ideilor, al prieteniei, lansări de carte, festivaluri depoezie, un dialog ce continuă, parcă mai bogat și mai așteptat.
De data aceasta, Academia Australiano- Română, al cărei președinte este scriitorul Daniel Ioniță, cunoscut atât în țară, cât și în lume, organizează lansarea oficială a Antologiei de poezie „Bilet întors de la Sydney la Bistrița”.
Biletul „dus” a avut loc odată cu Antologia apărută la Editura „NosaNostra”, Bistrița, 2020. O frumoasă corespondență a antologiilor, de la depărtare, care-i unește pe poeți de pe întinse maluri ale globului pământesc.
Din Bistrița, suntinvitați: Dorel Cosma, Zorin Diaconescu, Elena M. Cîmpan, Menuț Maximinian.
Evenimentul va avealocîn data de 31 iulie, ora 14.30, la Biblioteca de Stat din New South Wales, Sydney, Australia.
Raimond Petruț, editor coordonator AS TV
Citiţi şi:
- Return ticket from Sydney to Bistrița
- Antologie de poezie româno-australiană
- Dumitru Alexandru Bar, lansarea publică a,,Gânduri”-lor
- Gabriela Szabo, avizată de comisii ca ministru al Tineretului şi Sportului
- Gabi Szabo, despre fosta atletă americană Suzy Hamilton, care s-a prostituat din cauza depresiei provocate de o cursă în care a fost depăşită de româncă: "Scuză puerilă"
Adaugă comentariu nou