Liviu Rusu a primit colindători din patru zări la Castelul Arcalia
Consiliul Judeţean a primit în Ajun de Crăciun zeci de colindători din Bistriţa-Năsăud şi Suceava la castelul de la Arcalia. Oameni veniţi din Căianu Mic, Târlişua, Rebra, Ilva Mare şi Vatra Dornei au vrut să le ureze oficialităţilor judeţene sărbători fericite. Colindătorii au fost primiţi cu cozonac şi vin fiert, iar celor mici le-au fost oferite daruri dulci.
Preşedintele CJ, Liviu Rusu, a primit din partea bucovinenilor un colac aşezat pe un ştergar lucrat manual şi a fost cinstit cu ţuică. Liviu Rusu le-a întors urările şi s-a prins în horă, alături de toţi colindătorii, dar şi de ceilalţi reprezentanţi ai instituţiei. Preşedintele Consiliului Judeţean a promis că astfel de acţiuni se vor permanentiza la Arcalia, pentru promovarea culturii tradiţionale, urmând exemplul omologului său de la Suceava, Gheorghe Flutur.
Voa bună a continuat, la Bistriţa, cu parada formaţiilor participante. Apoi, în faţa Palatului Administrativ, au evoluat cete de colindători din Ruştior, Târlişua, Şanţ, Spermezeu, Susenii Bârgăului, Dumbrăveni, Şieu, Căianu Mic, Ilva Mare, Lunca Ilvei, Rebra, dar şi formaţiile de obiceiuri din Vatra Dornei şi Solovăţ (Suceava) şi din judeţul Harghita.
Evenimentul a fost organizat de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, coordonat de Ioan Simionca, în parteneriat cu Consiliul Judeţean.
Adaugă comentariu nou